Gaura neagră sau cele 58 de fețe ale diamantului?

La început am crezut că toți oamenii sunt frumoși. Eram copil. Apoi am crezut că unii sunt frumoși și alții sunt urâți. Apoi am descoperit că același om poate fi și una, și alta. Depinde cum te răsucești în jurul lui. Cum îți pui mâna streașină la ochi să nu te bată întunericul. Sau nu. Iar ultima găselniță a fost că eu stabilesc ce vreau să văd. Nu-mi venea să cred. Ca și cum eu aș fi fost complet diferită. Astăzi cu o pereche de iriși negri, mâine cu o pereche de iriși albaștri. Uitându-mă la lume prin ochelari diferiți. Da, ultima mea descoperire a fost că eu aleg. Că e alegerea mea.

În orice relație de tine depinde. Numai și numai de tine. Nu cred că ține de adevăr sau de minciună. Ci de pescuirea unei culori sau a celeilalte din amestecul de vopsele. De cufundarea ta personală în negru, magnetic, dens și greu sau de dansul vălurit în curcubeie.

Tuturor ni s-a întâmplat. Să ne enerveze o persoană, un coleg de la muncă, un vecin, un apropiat. Să ne enerveze constant, să ne scoată din minți. Să simțim că e rău, rău și că bieții de noi de-abia mai facem față unui rău de asemenea amploare toxică. Să simțim că și dacă am trăi o mie de ani tot nu am putea găsi ceva care să ne placă la persoana respectivă, să simțim invariabil cum prezența ei ne strică ziua, zilele și viața. Și apoi, brusc, într-o zi oarecare, să avem altă culoare în ochi. Și să vedem că nici vorbă. Uite câte chestii bune face, câte calități prețioase are, am înțeles totul greșit, nu era plin de dușmănie și de furie, ci doar de supărare și nefericire. Nu te ataca pe tine, se temea să nu-l ataci tu. Nu era fioros, ci înfricoșat. Să nu fie rănit, să nu piardă din nou, să nu greșească. Nu de tine era vorba. Un pic să-i zâmbești și răsare soarele. Se îmblânzesc toate fiarele pădurii.

Sau, poate exemplul cel mai potrivit e cum vedem oamenii când îi iubim și cum îi vedem când nu-i mai iubim. Aceiași oameni. Spunem că s-au schimbat. Dramatic. Dar de fapt noi ne-am schimbat ochelarii. Alegerea noastră e diferită. Dis-de-dimineață am întins mâna și am ales altă pereche din cele înșirate la îndemână.

Fiecare om își poartă în spinare propria-i gaură neagră. Orice om poate fi o gaură neagră. Și când este, tot ceea face e să emane aburi toxici și întuneric, să îți soarbă toată lumina și să o înlocuiască rapid cu vid și cu negru. Balaurii și monștrii stau pitiți pe după marginile găurii, gata să muște, gata să zgârie. Vrei să vezi asta? O vrei cu tot dinadinsul?!

Dacă da, de asta o să ai parte. O să-ți pierzi lumina, te va cotropi noaptea și, încetul cu încetul, prin universul tău vor fi doar ciocniri de găuri negre. Speranța va dispărea, nu va mai fi nici o pâine caldă pe masă, nici vorbă de zâmbete și ape albastre, vei putea spune adio fiorului aceluia indescriptibil care te cuprinde de obicei în fața bucuriei și a frumuseții. Îți va rămâne doar groaza atavică în fața vidului ce se cască la picioarele tale. Negreală și disperare.

Vrei să alegi asta? Gaura neagră? Asta e ceea ce vrei să vezi? Atunci nici tu nu ești altceva. Sau alegi diamantul și fațetele lui?! Știați că orice diamant de treabă, orice diamant serios are 58 de fețe? Toate reflectând frumusețea.

Exact același om, care cu o clipă înainte te absorbea cu nebuloasa lui, exact același o să înceapă să strălucească în lumina soarelui, reflectând el însuși lumina. O să-l vezi că e ghiduș și cald, că zâmbește dulce, o să vezi că se pricepe nemaipomenit la câteva chestii vitale și că uneori te face să râzi. O să-l vezi cu câtă grijă mângâie o pisică și cum cumpără pâine unui bătrân. O să simți cum îți întinde mâna să te ajute să sari peste propria-ți gaură neagră. Lumea în care te învârți o să fie brusc uimitor de bună, o să aibă fâlfâiri de inorog și pene albe de cocor. O să merite să fie trăită.

Cum spuneam, nu trebuie decât să îl ierți pe celălalt că uneori are o gaură neagră în loc de piept, în care câteodată dispare cu totul, să te ierți că și tu dispari acolo uneori. Și să nu te lași doborât de marginea întunericului. Să întinzi mereu mâna spre frumusețea îmbătătoare a diamantului și să ți-o cufunzi cât se poate de puțin în capcana mortală a găurii negre. Să ți-o răcorești în albastru în loc să ți-o arzi în beznă.

Trebuie doar să alegi. Nu e alegerea evidentă?!

Mie îmi plac curcubeiele. Așa că le văd peste tot.