Libertățile mele

Mereu mi-am savurat libertatea. Ori de câte ori mi-am găsit-o. Am avut grijă să o recunosc în mulțimea de chipuri greu de identificat printre care mă strecor în fiecare zi. Uneori am fost împreună zile și săptămâni și chiar luni, pe vremea pandemiei am avut parte de ea cu anii, era rău să stai închis în casă, dar ce bine era sa fii liber.

Bine, este clar că trebuie să ai un acoperiș și un pat și un colțișor numai al tău și mai ales rupe evidența faptul că trebuie să ai bani să mănânci. Măcar atât. Altfel, cum ai putea să fii liber să visezi?! Să faci ce vrei și numai ce vrei. Mă gândesc că e un mare noroc că nu mi-au lipsit niciodată. Și-așa am ajuns să-mi permit libertățile mele și libertatea. Una din cele mai de preț armuri ale mele, putere și sens laolaltă. Mă strecor sub ea, mă acopăr cu ea, mă cuprind în ea ca într-o îmbrățișare de câte ori pot opri invazia lumii.

Una din cele mai mari libertăți ale mele e cititul. Sunt cărțile. De când am învățat să citesc, de pe la vreo 6 ani, libertatea asta a fost alături de mine aproape în orice clipă liberă. A crescut odată cu mine, mi-a întins mâna când m-am împiedicat, m-a ajutat să râd când eram gata să-mi pierd zâmbetul. E ca o învoire, un permis de zbor spre alte lumi și alte cuvinte ce definesc și îmbracă alte realități. Ce ai putea să-ți dorești mai mult?! Suprema libertate pentru mine e să stau în colțișorul meu învelit în galben, auriu, sub o pătură scoțiană (încă nu o am, dar visez la ea), cufundată în liniștea aceea desăvârșită pe care ți-o dăruiește o carte bună. Pe care o ții în mână sănătos, o pipăi și simți că este. E vie, trăiește și nu o să plece de lângă tine niciodată.

La fel de vie cum mă simt eu când călătoresc. Altă libertate, cu gust de înghețată napoletană și parfum de lămâi uriașe, de Amalfi. Călătoriile, care ies din cutie și din tipare, care mă aruncă în vârtejuri de emoții și de plăceri neasemuite, daruri frumoase împachetate în hârtie foșnitoare pe care le desfac bucățică cu bucățică, savurându-le deplinul. Ce liberă mă simt când mă leagăn în pășnicie pe o plajă din Grecia, când alunec agale ca pe un râu de demult pe străzile Romei, când cotrobăi prin fiecare ungher al Cartierului Medieval din Barcelona. Nimeni nu-mi are treaba și pot țopăi ca un spiriduș nesătul printre scoici și tapasuri și catedrale cu vitralii largi, albastre. Pot mânca paste dimineața, la prânz și seara, pot sta cu ochii-n soare la nesfârșit. Ah, ce libertate nemaiîntâlnită, călătoriile spre soare-răsare și spre soare-apune! Existența întreagă devine un miracol.

Gătitul e următoarea mea plăcere. Și fiindcă fac ce vreau și când vreau, e și libertate. Ce altceva este o libertate, dacă nu o plăcere?! Căutarea printre rețete, combinarea măiastră a ingredientelor, culorile, aromele, gusturile, toate îmi induc o stare de plutire lejeră, de preaplin (uneori la propriu, aoleu!), de evadare din chestiile fixe, înșurubate ale zilelor. E ca și cum o lume a plăcerilor se deschide special pentru ca eu să pot păși agale prin ea, alegând tot felul de delicatese pe care să le combin și să le dăruiesc apoi. Ăsta e punctul culminant al acestei libertăți, cheia. Că pot să dăruiesc tot ce am gătit draguților mei și pot să-i încânt cu măiastrele mele realizări efemere. Că-s efemere n-are nici o importanță. Eu le dăruiesc libertate și ei îmi dăruiesc libertate. Libertatea de a fi eu însămi și de a face ce doresc și ce-mi place. Libertatea de a savura deliciile lumii.

Și ce grozavă e libertatea de a nu face nimic când nu ai chef să faci nimic. De a te plimba pe străzi pline de copaci minunat de frumoși fără să alergi spre niciunde. De a râde cu dragii cei mai dragi. Libertatea de a spune ce-ți trece prin cap, de a te purta ce haine ți se năzare, inclusiv niscaiva șosete cu bufnițe înțelepte, de a dormi cât îți dorește inima și de a mai zăbovi în plus în pat, cu ochii la cerul care se albăstrește pană cu pană. Și ce dulce e libertatea de a pălăvrăgi în voie cu prietenele, de a te uita la filme prostuțe și de a pregăti Crăciunuri și alte petreceri necesare la casa omului. Libertatea de a savura ploaia și vântul și soarele și luna. Și mai ales, libertatea de a fi una cu visele tale albastre.

Mai sunt și alte libertăți pe care aș vrea să le am, cum ar fi libertatea de a avea bani fără să muncesc sau libertatea de a mânca oricât și orice fără să mă îngraș, libertatea de a nu gândi continuu și de a nu avea prea multe responsabilități, dar acum omu’ nu le poate avea pe toate. Și libertatea nu ar mai fi chiar libertate dacă ar fi așa, de capu’ ei, chiar liberă! Tre’ să se definească prin opoziție, nu?!

Până una alta, m-am simțit absolut liberă scriind, pentru că aste e chiar cea mai mare libertate a mea. Să scriu le însumează pe toate celelalte. E sarea și piperul libertăților mele. E șezlongul meu legănându-se în umbră de palmieri și în clipocit de mare. E starea mea, sunt eu însămi. Scrisul e ființa mea eliberată, e bucuria și mândria mea. E puterea mea de a dărui și de a primi. E frumusețea mea și e liniștea mea. E tot ce aș avea nevoie dacă ar fi să nu am nimic.

Dacă stau să-mi număr libertățile, mai că sunt tot timpul liberă. Mă rog, aproape tot timpul meu liber e liber.

Muncesc ca să mi-l eliberez și pe restul. Să ating libertatea de a trăi cum vreau. În timpul meu liber, să ne-nțelegem. Ce, doamne, nu-s chiar așa idealistă!