Vânătorii de case -episodul 1

Canterbury. Ne-au trebuit doi ani. Să locuim în Londra, să ne îndrăgostim definitiv de ea, să ni se pară orașul luminilor, unicul și indivizibilul, să ne simțim ca acasă și să ajungem la o concluzie groaznică și pictată în majuscule: NU AVEM BANI SĂ NE CUMPĂRĂM O CASĂ AICI! Nici măcar pe undeva prin suburbii. Nemapișta! Așa ceva!

Numai la gândul unei alte mutări, într-un alt oraș, mi se ridică părul în cap de groază pură și mi se învinețesc buzele a infarct.

Am luat-o cu încetinelul, să prevenim orice stări cataleptice. Am lăsat bietul cap să se obișnuiască cu noua rezoluție. Nu știu, zău, câte mai poate duce, dar momentan pare că face față. Gene de călător, ce mai calea, valea! Până la urmă chiar pot fi mândră de mine, nu am cum să ocolesc asta nici să vreau!

Am început cu lugu-lugu. Cu blândețe nespusă, i-am prezentat creierașului meu silly doar câte un pic de schimbare, mică, mică, cu mare grijă. Nu cumva să facă poc pe loc, sărmănuțul. L-am mângâiat ușor pe căpuț a „dragă, dragă” și am început cu zonele îndepărtate ale orașului minunilor, uitându-ne după case pe bugetul nostru prin cartierele mărginașe, mărind mereu raza, doar, doar. Case mici, urâțele, în ruine. Ne-or fi plăcând nouă ruinele, dar nici chiar așa. Londra pierdea încet, încet teren. O fi ea absolut glorioasă și capodoperă printre capodopere, dar dacă n-ai casă, parcă nu-ți mai trebuie nici artă în stare pură. Cel puțin nouă. Nouă ne trebuia o căsuță, să avem și noi ceva acolo, pe planeta asta. O inimă caldă, pulsând. Plus că toți banii dați pe chirie ar fi putut deja să plătească vreo două case prin orășelul de baștină.

Așa ne-am apucat de explorat orașe, aflate la o distanță rezonabilă de soarele Londrei.

Primul a fost Canterbury. Amândoi am pășit cu zâmbetul întins până la urechi prin orașul cel mititel. Era doar la o oră de Londonul cel prețios. Între noi fie vorba, și în marele oraș călătorești cu metroul și autobuzele de căpiezi. O oră ajunge să nu mai însemne mare lucru, atunci când la capătul ei te așteaptă musicalurile, Oxford Street, St.James Park și câte și mai câte.

Un orășel perfect, Canterbury cu pricina. E adevărat că o casă mai drăguță puteai găsi numai dacă ieșeai nițel din el, așa mai pe dealuri încolo, poate cu mult, dar cu o rețea bună de autobuze, ce probleme să mai ai?!

Vibe-ul orașului e bun, am decis noi, deși marea din apropiere (că ne-am urcat în autobuz și ne-am dus s-o vedem, cum să nu explorez absolut totul?!), ei bine, marea asta era cam neagră. Ar fi putut fi chiar Marea Neagră, atât era de neagră. În sens literal. M-a cam îngrozit, drept să spun. Nu era albastru de Grecia, era albastru de Anglia. Ioi și vai! Dar calul de dar nu se caută la dinți, ne-am spus noi, ușurați că măcar avem mare prin apropierea posibilului oraș de reședință.

Apoi am analizat prețurile. Trei avocado la 1 liră, ooo, față de Londra, 1 avocado la 1liră!

Avem noi un model de analiză a nivelului de viață, absolut excelent, comparăm avocado și zmeura la cutiuță. La Londra, o cutiuță, 2 lire. Canterburry, două cutiuțe la 2 lire. Oooo! Din ce în ce mai bine. E bun orașul, am decis, dă-o-ncolo de mare, și ne-am întors să-i împărtășim lui Alex impresiile de călătorie, vizualizând fericiți cât de bogați vom fi noi acolo. O să avem bani să ne luăm o grămadă de avocado și de zmeură! Or fi ele de seră, dar mai bune decât nimic!

„N-are Uber”, a zis Alex calm și de neclintit. Are el o fixație cu chestia asta. Fiecare cu păsărelele lui.

“Good-bye, Canterbury!”. Ar fi putut fi, dar n-a fost să fie. Nu mi-a părut foarte rău, că între timp descoperisem că era un singur post liber la o grădiniță, nu zeci de posturi la zeci de grădinițe, cum avea bătrâna Londră. Drăguța de ea, mânca-o-ar mama! Câte oportunități îți oferă! Numa' casă nu. Eram foarte încrezătoare în puterile proprii, dar parcă nici măcar cu self-esteemul dat la maximum nu puteam să-mi imaginez că eu, marea maestră a grădinițelor, o să obțin job-ul cu pricina.

Am păstrat orașul pe lista de posibilități, alături de Cambridge, Oxford și Brighton, alte trei bijuterii inaccesibile, ca să ne dăm mari, nu de alta.

Spre nord, am decis. Cu cât te duci mai spre nord, cu atât casele sunt mai mari și mai ieftine. Temperatura scade, aolică și vai de capul nostru, dar ne-om cumpăra niște pături scoțiene în carouri și facem noi față cumva. N-o fi mai frig ca-n orășelul dintre munți unde uneori zăpada era cât casa. That's for sure.

La urma urmelor, omul se poate obișnui și cu un iglu, dacă îl poate numi Acasă.

Ca niște adevărați căutători de case, trebuia să ne găsim naibilui orașul întâi și mai întâi de toate. Sperând că n-o să luăm la mărunțit toată Anglia, am aruncat un ochi pe hartă, am pus degetul și am luat bilete de tren.

“Vamos, Vamos”, ne-am zis, în speranța că un pic de vorbă spaniolească o să mai încălzească atmosfera. La propriu.

Păcat de bietul Canterbury, mi-am zis cu oareșcare milă. Era chiar frumușel.

"Hai că poți, Lilike! Ia-o spre nord!" am adăugat în sinea mea, "hai că vine primăvara!"

Buburuzisme 10

Lili (zburdând de fericire ca o veveriță cu scorbura plină de alune):

- Toată vacanța de Crăciun și de Revelion vom juca jocuri. EU deja am născocit două și mai găsesc. Aștept și propunerile voastre!

Ale (simțind un fior de interes): - Dă-ne un exemplu!

Lili (mândră de capacitatea ei nesfârșită de creație, deși s-a inspirat en gros și en detail de pe la alții): - O să fac un display cu bebeluși din familie sau cunoscuți și o să trebuiască să ghiciți care cine e. Am și listă cu premii pentru câștigători. Și cu pedepse pentru ceilalți! Apoi un display cu poze din vacanțe. Trebuie să ghiciți unde a fost făcută poza! O, daaa, va fi o vacanță foarte obositoare! adaugă ea foarte încântată.

Cristi (dându-și ochii peste cap): - Eu deja sunt obosit!

Ale (cu milă): - Poți propune și tu un joc!

Cristi (pe nerăsuflate): - Propun, cum să nu propun. Să ne luăm liber unii de la alții!

Alex se uită de jur împrejur, în bucătăria supraaglomerată, blaturile uriașe sunt pline ochi, se revarsă. Maică-sa gătește.

– Voi sunteți ca niște ciuperci fungus! Știți ce-s alea? Orice spațiu le dai, îl ocupă cu repeziciune.

Lilike (în focurile creației, fugind de la laptop la aluat și invers, în timp ce buchisește noua rețetă): - Cum crezi că se creează toate aceste capodopere?! Ia uite-aici, Rosenkrantz! Arată ca un trandafir scăldat în caramel?! Recunoaște că sunt bună!

Alex privește sceptic: - E dulce? Sau iar ai scos tot zahărul din rețetă?!

Lili (mustăcind în barbă): - A mai rămas ceva!

Cristi înfige furculița în farfuria plină de răcituri, tremurând gelatinos, mirosind a usturoi, a porc și a boia. Mestecă încet, savurând fiecare gram de grăsime. E acasă la el acum, în copilăria lui din Lonea. Mai dihai ca madeleina lu' Proust.

Înghite dându-și ochii peste cap și exclamă în extaz: -Very good, Lilike. My body is my temple!

Cred și eu! La cât am alergat prin York după toate ingredientele made in Romania!

Cristinel o vopsește pe Liliuca, să nu intre în noul an ca o babă dezlânată.

Cristi (cu multă dragoste):- Dar ce păr vâlvoi ai! 5 fire! Am văzut că este un magazin de peruci în York.

Lili (analizând nuanțele silabelor): - Dar ce compliment minunat. Mă simt foarte frumoasă acum. Freacă bine Cristinelu’, acoperă și chelia!

Cri (calm și la obiect): - Eu îți spun realitatea, nu feisbuk! Nu vrei să te tunzi băiețește?

Lili (cu speranța bruscă de întinerire):- Ți-ar plăcea?

Cristi (simplu): - Mie îmi placi oricum. Dar e adevărat că lupu-și schimbă părul, da’ năravul ba.

De râs, Liliuca e gata să cadă de pe scaunul unde Cristinel îi ține cele 5 fire pe care le freacă cu sârg și conștiință patriotică. Dându-și seama, cu regret, că e posibil să nu pună această glumă bună pe facebuk. Nu se cadrează cum trăbă cu imaginea ei.

Sau totuși?!

Cristi pune pe masă piesa de remi care nu-i trebuie, dar o lipește din greșeală de piesele deja coborâte ale lui Lilike, mândra posesoare a 45 de puncte.

Ale (cam speriat de evoluția mentală a babacilor): - Ce faci, tată?! Nu acolo, bre! Îi mută piesa la locul ei în șirul lung și colorat. Ai de capul meu, nu știu ce mă fac cu voi!

Lili (cu o privire visătoare, îndreptată spre negurile ce vor să vină):

- Am avut un deja-vu spre viitor, noi peste 20 de ani, jucând remi și adunând greșit 1 cu 3 și încercând să distingem culorile. Eu deja nu înțeleg care-i negru și care albastru.

Cristi (obișnuindu-se cu noua realitate): - De ce peste 20 de ani?! Nu e evident?! Se întâmplă chiar acum, sub ochii noștri!

În urma jocului de remi de aseară, Alex a câștigat și ne-a dat pedeapsă. Să ieșim la plimbare următoarea dimineață. Că așa se iese la plimbărică în familia noastră, ca o pedeapsă.

Alex, împingând lucrurile dincolo de limite: - Mâine dimineață la 7, înainte de micul dejun e bine?

Lili, care a rămas cu gura căscată de stupefacție: - În ziua de Crăciun, pe întuneric?! Înainte să mănânc?! Eu nu pot dacă nu mănânc. Fac foarte urât dacă mi-e foame. Foarte urât!

Alex (nebăgând în seamă): - Ne plimbăm pe acolo pe la cimitir, e tare frumos!

Cristi (în profundă negare): - Eu nu mă duc!

Alex (gata să facă față oricarui tantrum): - Tată, o să te simți mai bine când mergem la plimbare. Ne ducem!

Cristi (simțindu-se cam ca ciobanul mioritic): - Deja mi-e rău! Sper să vină ploaia! Cu spume! Și n-o să fie nimeni pe stradă, numai noi o să fim. În pustietate!

Am bodogănit noi ce-am bodogănit, dar a doua zi, după ora 9 din fericire, îmbuibați bine cu salată de boeuf, ca să rezistăm supliciului, am luat-o la pas.

Cristinelu’ (cu obidă): - No, hai odată, să scăpăm, dacă-i musai, îi musai!

Alex (satisfăcut): - Uite, tată, mai sunt și alții pe drum. Toți plimbătorii de câini. Nu te simți deja mai bine?! Plin de endorfine!

Cri (sarcastic): - Da, da, eram foarte stresat, acum nu mai sunt. Să vă fie clar, eu nu mai joc remi, că dup-aia pierd și tre’ sa umblu prin noroaie și cimitire! Eu și câinii!

Alex folosește mândru noul aspirator pe care l-a cumparat de Crăciun, cadou pentru familie. Are un mâner lung și tot felul de performanțe. Îl manevrează cu dexteritate și zice pretențios:

- Uite, tată, ăsta e „fiuciărul”! Uită-te bine, viitorul e chiar aici, printre noi!

Cristi, rapid ca o langustă: - „Fiuciărul” e când un aspirator face singur treaba, nu când muncești de-ți sar ochii să-l ții și să-l manevrezi.

Ale se recunoaște învins și mustăcește în barbă, în timp ce mișcă mâna cu forță, înainte și-napoi, înainte și-napoi. Curg apele pe el.

Cristinelu' nu se lasă: - Să căutăm alt „fiuciă”. Ăsta nu e bun, uite ce te-o transpirat!

Bucurii mici și simple

Țesătura zilelor noastre arată ca o pânză uriașă de păianjen în care adesea ne împotmolim și lipicim de nu mai știm unde e intrarea și unde ieșirea. Uneori suntem doar niște musculițe obscure agățate în plin zbor, zbătându-se și înnămolindu-se. Dar alteori lumina strălucește printre firele suprapuse și creează curcubeie sau mici ferestre delicate prin care bate aurora boreală.

Sunt licuricii zilei.

Stau cuminte sub păturică și îmi număr licuricii.

1. Frunzele copacilor, verzi și aurii, pline de soare și de vânt, curajoase și semețe, delicate și trecătoare. Alături de toate drumurile mele.

2. Zâmbetul omului meu și îmbrățișarea de drag.

3. Râsul fiului meu când se amuză cum numai el știe.

4. Ploaia care ropotește afară într-o zi de noiembrie, ploaia care bate în geamul lucarnei și te lasă să te înfășori în ea ca într-o oază de liniște.

5. Copilașul de la grădiniță care își strecoară mânuța în palma mea și îmi zâmbește cu deplina iubire a unei clipe.

6. O fulguire de bunătate, aruncată așa, în lume, cum ar fi un autobuz care pornește doar când bătrânelul, care tocmai a urcat pe picioare tremurătoare, s-a așezat.

7. Laudele care-mi sunt adresate, ah, ce-mi plac! De-ar curge cu laude zilnice aș înflori ca ciupercile după ploaie.

8. Răsăritul deasupra mării și a nisipului, apusul oriunde s-ar așeza.

9. Eșarfele colorate, calde și bune.

10. Vara, ador vara, cu miezul ei de soare și lumină. Vara e perfectă.

11. Vacanțele, nesfârșitele vacanțe, cu strălucire de nemurire și efemer.

12. Culorile, roșu e favoritul perioadei actuale, dar cât de depline sunt toate!

13. Caietele frumoase, cu tot felul de brizbrizuri în care pot să scriu de-ale mele.

14. Parfumul „La vie est belle”.

15. Să mă uit la „Dr. Quinn, medicine woman”, câte un episod din când în când, doamne feri să-l termin prea repede.

16. Prospețimea de început de lume a primăverii.

17. Weekendurile și deliciile lor.

18. Somnul, adânc și presărat de vise, din care păstrezi doar o senzație de bine deplin.

19. Cafeaua care mă așteaptă în fiecare dimineață, neagră, amară, fierbinte.

20. Conversațiile nesfârșite cu prietenele mele, siguranța că ele sunt mereu acolo.

21. Cărțile mele frumoase.

22. Fiecare scriere a mea mă bucură de parcă aș fi cel mai mare scriitor al tuturor timpurilor.

23. Felicitările pe care le primesc, cartonașe cu mesaje desăvârșite ce mă ung la inimă.

24. Plănuirea vacanțelor e una din bucuriile mele de top, mai dihai ca vacanțele chiar. De mi-ar fi și sertarele la fel de organizate ca vacanțele!

25. Pâinea caldă, cu coaja crocantă, scăldată în unt sărat, cu telemea și roșii. Ai de capul meu!

26. Pastele în orice variantă, mai ales cea italienească.

27. Patul proaspăt schimbat, mirosind a aer și a vânt (cel puțin în imaginația mea!).

28. O vază cu flori proaspete.

29. Casa curată, primenită, respirând liniștită.

30. Orice fel nou de mâncare pe care l-am bibilit cu succes și care primește cinci stele Michelin din partea familiei.

31. Plimbările împreună cu cei dragi.

32. Remi, Catan, tot ce jucăm și ne face să râdem.

33. Cerul noaptea, mai ales cerul de deasupra satului natal, la câmpie, întunecat, misterios și presărat cu scântei albe.

34. Orice masă la restaurant, mă simt întotdeauna ca o mare ducesă căreia i se recunoaște în sfârșit rangul.

35. Toate ocaziile în care mă dovedesc deșteaptă ( nu sunt foarte dese, dar destule din punctul meu de vedere).

36. Cumpărăturile, de orice fel. Bani să fie și eu cumpăr bucuroasă.

37. Mirosul de scorțișoară.

38. Sunetul valurilor, ritmic și cu efecte certe de hipnoză fericită.

39. Orice moment de iubire, simțită, văzută, auzită, numai iubire să fie.

40. Păturile calde, moi și cu efect implicit de clopot de sticlă.

41. Spațiile limpezi.

42. Relațiile depline, în care ești pur și simplu primit și omenit.

43. Săpunurile speciale, cu multe straturi diferite de arome și amestec de flori și fructe.

44. Momentele când sunt mândră de mine (destul de dese, pentru că stau bine la capitolul stimă de sine; ce să fac, dacă nu sufăr de modestie, nu sufăr și gata!).

45. Momentele în care sunt răsfățată de altcineva și mi se recunoaște indubitabila valoare! (ce vă spuneam?!)

46. Un foc bun în sobă, căldura mirosind a brad și spațiul atemporal în care se întâmplă minunea asta.

47. Terasele verii unde poți să savurezi trecerea în cel mai deplin sens.

48. Prăjiturile de casă, mai ales cele făcute de mine.

49. Cuvintele frumoase și sunt multe.

50. Strugurii cu miez verde sau negru translucid și arome ce nu pot fi descrise în cuvinte.

51. Roșiile cu gust și parfum.

52. Copilașii pe care îi strângi în brațe.

53. Hrușcă și colindele lui.

54. Ed Sheeran și mulți alții, la fel de blânzi și de drăguți în muzica lor.

55. Muzicalurile din Londra, aiii!

56. Visurile, care sunt mereu la liber.

57. Lumânările, arzând pentru cei dragi și duși, pentru cei vii și frumoși.

58. Băile cu picături de lavandă și cu bath bombs colorate. Îmi dau mereu o senzație luxuriantă.

59. Ciocolata de casă, cu biscuiți și stafide pe care o cumpăr de la Pret a Manger.

60. Amintirile dulci.

61. Cerul albastru de nu-mă-uita.

62. Momentele de bucurie euforică în care te simți una cu Totul.

63. Călătoriile, ori de care ar fi.

64. Zacusca de casă.

65. Râsul oamenilor frumoși la suflet.

66. Înghețata de vanilie vara.

67. Grădinile cu trandafiri și iarbă moale.

68. Colțișoarele de tihnă.

69. Oamenii buni.

70. Fotografiile minunate.

71. Jocul de aliniat bile, uitare mai mare nu există.

72. Facebukul și senzația de conectare pe care ți-o dă. Cu măsură, că după vreo juma de oră mă plicitisesc. Dar alea 30 de minute sunt perfecte.

73. Paharul de apă rece pe care-l sorbi însetat.

74. Bradul de Crăciun și beteala roșie.

75. Brățările cu zorzoane a la Desigual!

76. Buburuzele, mămăruțele vestitoare.

77. Momentele acelea când simți că poți să ajuți pe cineva și o faci din toată inima.

78. Tablourile cu floarea soarelui și marea cea albastră pictate de prietena mea din Sighișoara.

79. Prăjitura cu mere.

80. Ciorbițele cu leuștean.

81. Casa care devine Acasă.

Și câte și mai câte.

Licurici care fac din noapte zi.

Haosul devine cosmos, iar lumea un loc unde poți să trăiești.

Pânza de păianjen în care alergăm devine draperia de care atârnă noaptea plină de stele-lumânări.

Lumina lor e dulce și blândă.