JURNAL DE BARCELONA

Ziua 8

Asta e ziua cu scuba-diving. Şi ultima zi plină în Barcelona. Mâine plecăm. Dar nu o să mă gândesc acum la asta. Pentru ca ziua începe minunat, pe terasă. Nu e chiar foarte senin, dar cred ca va fi o zi bunicică pentru scufundat. I-o comunic încântată lui Cristi, care mă priveşte încruntat. Ştiu că ar fi fost mulţumit să fie uragan pe mare. Eventual chiar un tsunami. Azi e ziua în care el va trebui să se ridice la înălțimea așteptărilor fiului nostru comun. Eu sunt încă în stres post traumatic, stau pe margine. Dau “pas” la chestia asta năstrușnică. Plus că nu știu să înot. Slava Domnului!

După ce reuşim să îl sculăm pe Alex, vrem să începem ziua cu o plimbare prin parcul Ciudatella, e chiar lângă “casa” noastră și are papagali fluturând din aripi pe post de vrăbii. Supărat că nu şi-a făcut somnul, Ale se hotărăşte să ia liftul. Pentru prima dată de când suntem aici. În spiritul eroic al menţinerii formei fizice personale, a coborât și a urcat scările fără lift, din prima zi. Adevărul e că şi Cristi. Dar nu fiindcă ar fi vrut să slăbească, ci pentru că mititelul de lift barcelonez are personalitate. De câte ori voiam să coborâm amândoi, se încăpăţâna să nu pornească. Cristi, exasperat, ieşea din el şi o lua pe scări. Eu, cu liftulețul. Ei bine, de data asta, cu Alex înăuntru, cu toţi trei sub formă de sardele sufocate abia respirând, a pornit imediat.

Cri (neputând să miște decât buzele): ‑ Cred că până acum nu recunoştea că e cineva în el!!

Cei câţiva copaci pe care îi vedeam de pe terasă se transformă într-un parc exotic, cu papagali verzi şi palmieri uriaşi, arbori nemaivăzuţi cu flori imense, albe, oare sunt carnivore?! Fântâni arteziene de inspiraţie maură, lacuri şi un zumzet de fond ce aduce cu jungla. E pur şi simplu superb. Spaniol si catalan si maur, o combinație incredibilă. Nu știu să spun ce înseamnă asta, dar pot să simt. E intuiția mea profundă.

O luăm de-a lungul plajei, avem ce merge, dar plimbarea e liniștitoare și senină, cu marea în dreapta, albastră și frumoasă, cu palmieri și clădiri plăcute în stânga. Mi se pare mie sau stresul e mai puternic decât la ballooning??!! Poate, dar eu sunt zen. Și ce bine că sunt liberă!! Nu m-aș scufunda nici să mă rogi în genunchi! Până aici cu dragostea maternă!! Mi-a ajuns !!

Cristi face poze.

Ale ( cu un sadism tremurat în barbă): - Tata, before and after! Ne vor identifica ei!!

Cri (palid spre vânăt): - Deja îmi dă fiori containerul ăla! Știi că Dexter îi tranșa în container!!

Centrul de scufundări se află, în mod ciudat, într-un container de metal, pe care sunt pictați delfini și meduze. Adevărul e că nu prea inspiră încredere, în ciuda delfinilor. Nu e încă ora marii încercări, suntem rugați să revenim. Stăm la o terasă și așteptăm să treacă timpul.

Li ( cu ochii pe la alte mese, se plictisește cu cei doi martiri care au dat în darul muțeniei): - Fiți atenți la spaniolul ăla, nu i-a ajuns Sangria, și-a comandat și o sticlă de vin ziua-n amiaza mare!

Cri (tulburat de vocea neveste-sii, deși de obicei o tolerează destul de bine): - Șșșșșt!

Li (revoltată): - De ce să tac? Doar am vorbit în română!!

Cri: - Dar "Sangria"!!! Îl înțeleg și ei!!

Li (victorioasă): - Ei, na, parcă nu pot să spun "Sangria"!! Sangria, sangria, sangria!!!!!

Ale (părăsind punctul vid si oftând exasperat): - Ce dovadă de maturitate!!

Cei doi Alpha, atât de feroce de obicei, stau nemișcați, cu berea în față, cu privirea fixă, cufundați în sinele lor masculin, sondând prin ADN-ul vânătorului preistoric, adunând curajul necesar scuba-divingului! Unul nu scoate o vorbă! Mă uit la ei cu milă:

- Lasă că trece și asta!!

Hohote crispate. Atârnate de grimase nefericite.

Ale: - Mai bine conduceam! ( încercarea lui de a șofa prin Anglia s-a dovedit o piatră de încercare! O ditamai buturuga, încă nedepășită de firea lui sensibilă).

Li (senină):- Ale, tu de fapt știi să înoți, nu?!

Ora 1 a sosit, "omul negru" a venit!! Ne ducem la containerul cu pricina. O tipă drăguţă le dă băieţilor costumele şi îi îndrumă spre un alt container să se schimbe. Aştept, gata să fac nişte instantenee superbe cu ei, când vor apărea din cutia metalică. Şi aştept. Şi aştept. Încep să mă îngrijorez, a trecut mult timp, ce pot să facă??!! Poate au leşinat amândoi!! Uite-i!! Trag poză după poză. Sunt cauciucaţi din cap până-n picioare, sudoarea le picură de pe frunte, de pe față, Cristi e roșu ca racul și pare pe punctul de a face apoplexie. Am aflat apoi că, după ce s-a forțat să își tragă costumul mulat pe el, a descoperit că își băgase piciorul în mânecă și Ale a trebuit să îl extragă din cămașa de forță folosind energia primară!! A strămoșilor noștri neanderthalieni. E atât de roșu, încât tipa de acolo își dă și ea seama că e pe punctul să își piardă în mod nefericit un client și pune furtunul de apă pe amândoi. Să fie sigură. Pentru că au început să respire din nou, li se pune echipamentul, centuri cu plumb și alte angarale. Încetul cu încetul, cei doi bărbați antrenați și în formă absolută par a se cocoșa sub povara celor 30 kile și a soarelui necruțător. Costumul-conservă le sporește claustrofobia. Aoleu!! încep să mă tem chiar și eu! Alex ca Alex, dar bietul Cri poate să pice la datorie!! Ferească bunul Dumnezeu!! Aolică, nene, în ce ne băgași, tu, Ale, mamă! Ce prunc năbădăios am cultivat pe lângă casa omului!

Întrebat de unde e, plin de vervă, Alex Mărețul declară că el e din Africa de Sud, fără să îşi dea seama că pe hârtiile pe care le-am dat scrie clar România!! Nu e normal, ne zicem eu şi Cri, lasă că o rezolvăm noi, spunem că lucrează în Africa, deşi e originar din ţara de care îi e ruşine! Documentarul ăla cu hoții români de pe Rambla! Ăla e vinovat de schimbarea bruscă a naționalității. Şi ce să vezi, surpriză! Instructoarea de scufundări spune că lucrează 3 luni pe an în Africa de Sud și e gata să îl ia pe Ale la întrebări despre ţara cu pricina!! Noroc că, antrenat într-ale diversiunilor (cred și eu, la câte seriale a vizionat!), kitchibobo cel isteț o deturnează spre zone mai sigure.

Sigur mai lipsea ceva, adică ceea ce urmează. Cei doi astronauţi acvatici o iau pe jos spre plajă. E de mers ceva, prin nisip, cu kilele în spinare. Eu după ei, poze peste poze. Mă distrez copios, în timp ce sunt înspăimântată, nu glumă! Pare absurd, de fapt nu cred că se întâmplă asta! Prea e suprarealist. Nu e Cristi acela, ce se târâie ca o furnică uriaşă, sufocată de soare şi povară. Şi încotro merge roșu ca un rac fiert?? Spre apa învolburată, de care mie mi-e atât de frică!! Nebunie în stare avansată!!

Îmi întind cearşaful pe plajă şi îi urmăresc în timp ce fac câteva exerciţii şi apoi se scufundă. Marea i-a cuprins cu totul, nu îi mai văd. Sunt dispăruţi. Savurez singurătatea, soarele, albastrul atotcuprinzător, plăcerea de a fi pe plaja barceloneză. Apoi îmi trece un gând fugar: “Dacă nu mai apar??!!” Ei, prostii!! Totul o sa fie bine. “Dar dacă îl lasă inima pe Cristi??” Aiurea! Şi tot aşa. Cri apare primul, gâfâind ca o focă atacată de urși polari şi ţinându-se de mână cu instructoarea. Mda! După ce îşi revine, îi comunic eu ce părere am despre asta!! Nici chiar aşa!! Înec, înec, dar până la un punct!

Pleacă să se schimbe. Apare şi Alex, care iese din valuri şi cade imediat în genunchi! Dar măcar nu se ţine de mână cu nimeni!!

Cri (în stadiul de legumă fiartă pe pătură): -"Stephen King" trauma!!!

Ale (aruncându-se pe cearșaf în stare gelatinoasă): - Și eu zic la fel!! Nu mai fac așa ceva în

viața mea! Eu de-aici nu mai mișc!!

Li (birou de informații): - Cristi a tot scos capul, că îl durea inima!!!

Cri (șoptind revoltat): - Ei, mă durea inima!! Vezi cum le înflorești??!! Nu mai puteam să respir, atâta tot!!

Ale: - Mascul Alpha ce sunt mă simt ca o floricică bătută de vânt!!

Cri (șuierând, cu nivelul de oxigen încă nerestabilit): - Soarele tău de copil!! Unde m-ai adus!! Lasă că îți fac și eu așa ceva!! Ce greu a fost! Sfinte sisoe! Parcă aveam opt bolțari pe mine!!

Ale (mirat el însuși de realizare): - Foarte interesant. Dar sunt marcat pe viață acum! Nu mai vreau la Montjuic astăzi! Nu o să mai fiu la fel ever!!

Cri( râzând isteric): -Tu ești de vină, Lili, pentru asta!!

Li (uimită absolut): - Eu??!! De ce eu?? Alex, nu eu!!

Cri: - Tu!! Că hai, Cristi, hai că vrei! Știu că vrei!! Fă-o!! Știi că vrei! Fă-o, doar vrei!! Hai

că vrei!!M-ai tocat si m-ai tocat... Bine că nu am murit!!!!

Li (filosof zen): - Doar era pe bucket list-ul tău!

Cumva ne târâm până la Fonda del Mar. Să luăm prânzul. Supa de pește e delicioasă, paste, somon și alte cele.

Ale: -Nici nu pot să mai mestec de oboseală.

Spre casă. Las băieții la cumpărături, pe banii lui Alex, că eu nu mai am și o iau înainte. Singură fiind, o fac de oaie! Ieșind din lift, consider că ușa se va închide singură după mine. Ceea ce se pare că nu face. Doar e liftul nostru cu personalitate. Încărcați cu plase bogate, Cristi și Alex sunt nevoiți să urce pe scări. Cu mușchii tremurând de la scuba. Ca piftiile. Cri e din nou roșu ca racul, nu mai poate vorbi. Tot ce mai e în stare să facă e să arate acuzator cu degetul spre ușa liftului. Parcă e o scenă dintr-un film mut!

Cumva își revine, în timp ce gâlgâie o bere. Gata de noi încercări. Eu sigur îl voi susține până-n pânzele albe!

Ale: - Cred că ați bătut toate străzile din Gotic!

Cri( nostalgic): - Și câte mai sunt! În fiecare zi la gotic, gotic, gotic...mai avem, mai avem...

Joi deja am avut eroare la program si ne-am rătăcit.

Ale: - După trei zile de Gotic, am clacat! Cred că de-asta nu am mai văzut Casa Batlo! Voi

sunteți de vină! Nici Montjuic! Deși, dacă stau să mă gândesc, noi am văzut Montjuic.

Din autobuz! Uite urmările călătoriei culturale cu autobuzul: mâna dreaptă bronzată,

stânga nu!

Cri: - Mamă, ce vremuri!

Ale: - Da, da, la o analiză mai atentă, voi sunteți de vină pentru lipsurile mele culturale. De ce nu am mai văzut Casa Batlo? Pentru că am intrat în Mall-ul ăla cu șapte etaje. Și apoi am intrat în colaps psihic! De-aia v-am părăsit și v-ați rătăcit!

Li (agilă): -Tu nu ai fost la Casa Batlo că erai leșinat! Să zicem adevărul!

Cri (făcând front comun cu nevestica): - Chiar așa! Cam multe leșinături în programul tău!!

Ale: - Adevărul e că după ce am terminat cu cele șapte etaje și am văzut că tot nesătui sunteți și luați iar buticurile la rând, m-au apucat instinctele ucigașe și am plecat! Și bine am

făcut, că v-ati rătăcit, exact ce meritați!!! Norocu’ vostru sunt eu. Fără mine, numa’ butic, butic, butic! Dar când intră bibicu’n acțiune, lumea trepidează! Mi-ajunge cît m-ați manipulat în tinerețe. Bine că nu am devenit buticar ca voi. Eram fragil la minte. Acum sunt un mango copt. V-am venit de hac. Aveți și voi niște experiențe adevărate la bord.

Nu putem decât să încuviințăm. Ce-i adevărat, e pur si simplu.

Cri: - Când am urcat azi patru etaje, aici în cap îmi fierbea boilerul! Alea instincte ucigașe!

Ale: - Ți-ai cărat Cava, măi , tată! Să vezi mâine, în Anglia! Direct la 10 grade Celsius. O să

fiu bine. O să fiu și eu funcțional mai mult de 8 ore!

Râd de băieți cu scufundările lor!

Cri: - Dar tu de ce nu faci?

Li: - Nu e pe bucket-ul meu!

Cri: - Păi și eu dacă îmi termin bucket-ul, ce fac? Dau colțul??! Ia să le mai răresc, să nu

termin așa de repede! Să nu mă termin.

Noaptea coboară peste râsetele noastre, albastră și neagră, la fel ca marea care doarme undeva, în depărtare.