Jurnal de Londra

Ziua 3

Cristi (atent la ce stație trebuie să coborâm): -Uite, scrie ‘Towards Warren Station!’. Towards, adică următoarea!!!

Important e că engleza nu e o limbă necunoscută pentru el.

Octi exclamă cu bucuria sinceră a marilor descoperiri: -Uite! Bus Lane! De când aștept să văd banda specială pentru autobuze!

Oana: -Bifeaz-o de pe bucket list!!!

Alex (încercând să scape de o nouă sesiune de cumpărături): -Oprim la Greenwich?

Oana: -Ce-i acolo?

Lili: -Crede-mă, nu te interesează, nu e nimic de cumpărat!

Madame Tussauds. Poze, poze. Îmi imaginez cum ar fi să te plimbi printre frumusețile de aici fără nimeni altcineva, doar ecoul pașilor tăi. Liniște, timp să studiezi detaliile statuilor, să-ți amintești înălțimea eroilor preferați, să le analizezi fiecare fir de păr. Perfect. Dar așa, e nebunie. Puhoi de oameni care stau la coadă să facă o poză cu Robert Pattinson, poza în sine devenind mai importantă decât orice altceva. Nebunie, dar distractivă, dacă ai nervii buni și, mai ales, dorința de a te distra! Pe care noi o avem din belșug! Mersul cu trenulețul prin istoria Angliei e grozav, iar filmul 4D extrem de reușit! Supereroi ce salvează Londra, cu efecte speciale, o chichiță ingenioasă ce salvează și excursia noastră la Madame!

Ieșim. Mor de foame. Mă apucă constant, tot la 3 ore! Mâncăm la “Paul”, restaurant –brutărie, cu aer ușor franțuzesc, jazz în fundal. Sendvișuri bune, bune, Octi descoperă o prăjiturică absolut delicioasă, din care gustăm cu toții, savurând gustul de vanilie pe care-l aveau probabil prăjiturile acum 100 de ani! Drum prin ploaie și vânt. Ploaia în Londra are un farmec aparte, căci știi că urmeaza ceva soare! De genul, Primark! Ăsta da, soare! Cine nu ar umbla printr-un pic de ploaie, când ținta e asta?!

Oana sigur ar umbla prin tsunami şi uragane! Oricum, ajunsă acolo, înnebuneşte subit și total. Cu faţa strălucind, aleargă de colo până colo, alege tot felul de haine, le aruncă în coş, renunţând imediat la ele, găsind altele şi mai şi! E raiul cumpărăturilor! O disperare cruntă se aşterne pe faţa lui Cristi în faţa sorţii potrivnice! Alex pare mai împăcat cu karma lui. Le sugerez destul de bădăran să aştepte afară, să bea bere, să facă ce-or face, d-ale bărbaților, dar să nu ne strice cheful! Să nu le văd feţele scârbite. Foarte ascultători, dispar. Iar noi, fetele, ne dezlănţuim! După vreo 2 ore de balamuc (cred că mii de femei au înnebunit în aceeaşi zi cu noi şi s-au decis să-şi facă cumpărăturile la Primark), ajung şi eu la disperare, plus o durere cruntă de picioare. Conving fetele să se aşeze la prima coadă, cea în care stai dacă vrei să probezi hainele. Dacă vrei, nu te forţează nimeni să aştepti cu 200 de femei în faţă! Se pare că aşa gândeşte şi Octavia, care, exasperată, e gata să le arunce pe toate. Nu-i mai trebuie!! Pe faţa Oanei se citeşte o hotărâre cruntă! Cea care denotă idealuri măreţe! Ea ar sta zece ore la coadă, chiar şi pentru o pereche de chiloţi! Îmi aduc aminte de aptitudinile pedagogice personale şi o iau pe Octi cu binişorul, doar nu o s-o lase pe Oana singură la coadă! Cu o privire de martir, se sacrifică şi rămâne şi ea să-şi probeze hainele. Aşa se educă tânăra generaţie! În spiritul iubirii aproapelui. Bravo mie!

După o veşnicie, în care eu personal am stat de trei ori la coada unde se plătea, aşteptându-le, terminăm, cu zâmbetul victoriei pe faţă. Ieşim, tragem aerul bun şi umed în piept, viaţa e frumoasă! Mai ales când urmează “Pull and Bear”! Elegant, frumos, liniştit şi conţinând frumoasa mea jachetă! Parfumul lui Cristi, Polo, cel descoperit prin dulapurile lui Samson, e găsit, identificat, cumpărat! Că doar n-o să-l luăm pe-al omului, zău așa! Doar suntem oameni serioși. Plus că trebuie să fim un model pentru urmași. Proaspăt parfumat, Cri străluceşte şi e în stare de alte prelingeri pe lângă vitrine.

Seară. Mâncăm. Sendvişuri din nou, dar cui îi mai pasă ce mănâncă??!!

Oana (abia articulând): -Mă simt…

Octi: -Şi eu la fel!

Parcă se simte o oareşicare spiritualitate în dialogul fetelor.

Oana (aproape anagramat): -Oare de ce mă doare aicia la cot carnea dă pă mine??!

Cri: -De la prea multe umeraşe cărate! Prin Primark.

Cristi (sporovăind de unul singur): -Tricoul cel nou, unicul pe care mi l-ai cumpărat, nu mai e nou după ziua de astăzi, trebuie să-mi iau altul! Câte tricouri am voie să îmi cumpăr?! Hm, da, da, după parfumul Polo, mărețul, cred că nici unul.

Văzând că nu îl bagă nimeni în seamă, îşi caută slujbe în ziar, neapărat în Londra. Ne înnebuneşte de cap toată seara, anunţându-ne de câte ori găseşte ceva, pronunţând în felul lui haios cuvintele englezeşti şi sorbind din sticla de vin. Tot roşu. A aflat că fetelor le place mai mult cel alb, aşa că-şi ia roşu.

Cristi:-Lili, eu îmi mai doresc un singur lucru. Să-mi iau ciocolata aia de 1 kg şi s-o duc acasă!

Alex: -Şi s-o mănânci tu!!

Cristi: -Păi da, ce-ai crezut?!

Lili, fără să-şi dea seama, priveşte în gol şi dă din degete, un tic nervos! Cristi şi Alex îşi dau coate şi mor de râs.

Lili (în defensivă): -Poate aşa e scris în codul meu genetic!

Cristi: -Codu’ lu’ pește!! Ăsta e Parkinson în toată legea! Sau traumă post-risipire de bani. Pe țoale!

Cristi:-Lili, când mă dai cu cremă pe picioarele mele obosite? Un masaj așa, în spiritul Londrei! Multicultural. Fii arabă!

Lili: -Eu trăiesc în matriarhat, s-avem pardon.

Cer învolburat pe balcon, vineţiu şi rece. Mâine plouă. Ce ne pasă?