Jurnal de Londra

Ultima zi

Savurez, în răcoarea plăcută a dimineții, imaginile balconului: avioane zburând pe cerul vălurit, soarele apăsând pe liniștea albă a străzii ce se întinde cuminte până în depărtare, ideea existenței mele temporare în Londra. Pâinea delicioasă, crocantă, fierbinte înotând în untul Anchor, cel mai bun unt de pe planetă. Suc de portocale. La nesfârșit aș putea să o duc așa, încântându-mă singură cu aceleași elemente, simple, esențiale, ce cuprind în ele însele Vacanța!

Alex se duce la film cu Oana, “Batman”; Cristi pe undeva prin Londra să își cumpere ceas, eu cu Octi colindăm. Nu știu dacă voi mai veni vreodată pe aici. E orașul meu preferat din toată lumea. Nu îi găsesc cusur. Perfecţiunea lui mă copleşeşte. Are o atmosferă aparte, o originalitate nesfârșită, care te bombardează constant, de dimineața până seara zgâlțâindu-te, reîntemeindu-te, e schimbarea continuă și statornicia milenară. Măreţie şi istorie. Îl ador!!!

Cum ar putea să-mi ajunga 7 zile??!!

Ne reîntâlnim la Garfunkel, în gara Victoria, de ce nu l-am descoperit mai repede oare?! Normal, ce să faci cu atât de puține zile?! E o chestie anormală să vii aici doar o săptămână. Prăjitura e delicioasă, o mâncăm cu toții, pe rând (a venit înaintea mâncărurilor!) și e doar una, pentru că îmi limitez cheltuielile (acum m-a apucat!!). Voi descoperi abia pe seară că mai aveam 200 de lire, moment în care mă voi dezlănțui în tot felul de invective la adresa matematicii proprii şi a calculelor inutile făcute de ilustrul meu creier, de ciudă că nu mi-am luat sacoul albastru cu petece roșii! Na, pentru ce mi-am găsit să-mi fie ciudă. Silly me. Momentan, la restaurant încă, savuram tacos, pizza și rulourile pe care le-a ales Alex. Bestiale de data asta.

Pleacă Kitchibobo! Așa sunt toate dulciurile vieții. Câte una o dată. Și gata. Să nu îți urce glicemia de la prea mult zahăr. De la prea mult bine. Îl conducem la autogară și așteptăm în căldura dinăuntru, sufocându-ne cu stoicism. Cu tristețea sfârșitului, pe care îl anulăm prin râs.

Oana (către Octi, cu înțelepciunea maturitătii):-Te văd eu peste 3 ani, cum îți smulgi părul din cap din cauza liceului!

Ale: -Dar tu unde o să fii peste 3 ani?

Oana: -Homeless în Londra! O să-mi tatuez pe frunte U.K.

Știre drăguță de dimineață despre invazia de păduchi din Anglia. Ne-a încântat pe toți să vedem ce cabinete medicale specializate în despăduchere există pe aici.

“Poate ducem ceva acasă”, zice Oana.

Cristi: -Niște semințe de lici!

Ăsta e cuvântul care i-a rămas lui în cap și eu nu îl contrazic nici o secundă.

Oana (analizând potențiale pericole viitoare): -Îți dai seama că vin balurile liceenilor în Petroșani? Unu, doi, trei, patru baluri! Și dacă ne ducem la ele și ne trezim că suntem îmbrăcate la fel, ce facem??!! Lumea o să întrebe: “Who are you??!!” Și la ureche catre Octi: “De ce nu ți-ai luat alte țoale?!!”

Octi (practică și împăciuitoare): -Las’ că ne vorbim înainte care ce și cum.

Ultimele cumpărături la Sainsbury. Cafele, beri, sendvișuri. Oana îi răstoarnă tot mărunțișul pe care îl mai are vânzătoarei. Să-l numere ea! Cine înţelege monedele alea?! Ne târâm cu plasele pline pe lângă clădirile albe, prin aerul cu ploaie, ce dor o să-mi fie!!!

Primim mesaj de la Alex: “Am ajuns. Mi-e o sete de-mi vine să ling asfaltul! Plouă mărunt ( nimic nou!). Mersi pentru zilele astea, au fost super. Am bateriile încărcate pentru câteva luni!” Ne privim încântați de faptul că nu s-a plictisit. Dacă așa o fi. Că le mai bagă el din top. Le mai inventează. De fapt, am și aflat apoi că nu ajunsese, era prin autocare, dar a vrut să ne liniștească. Poftim!!

În avionul de întoarcere, de necaz că plec, am adormit înainte de decolare. M-a trezit Cristi (îi e ciudă că eu dorm și el rămâne fără mine),să-mi iau cafea, cică! Păi ce-mi trebuia mie cafea de vreme ce dormeam buștean?! No, nu-i bai. Mi-am luat și sendviș și ciocolată și cafea. Întotdeauna am fost de părere că depresiile trebuie tratate din timp.

Toate obiectele cumpărate sunt încărcate antidepresie. Cu magie londoneză. Albă de-a dreptul. Cred că vor ține un an întreg.

Oare cum să mă mut în Londra?