JURNAL DE PARGA 5

Alex e cu noi pe plajă, de dimineață. Să ne supravegheze, să nu cheltuim prea mult. Rezultatul?! Servim cu toții un mic dejun comandat la șezlong de peste 20 euro. Ca să vezi! Nababii în acțiune. Primim niște caserole cu sandvișuri la grill delicioase, cu salată și cartofi prăjiți. Amețit de valul carbohidraților, Ale mă îndeamnă cu larghețe să îmi iau și un masaj pe plajă. Dacă tot e bal, să fie complet! Refuz cu o modestie naturală și înnăscută. Realizez târziu că a fost o șmecherie la mijloc. A fost un brunch! Că nu ne mai trebuie prânzul, zău așa! Cât poate să mănânce un om?! Acum nu mai mergem la tavernă! Nooo!

Somnul de după-amiază e adânc și deplin, ca o scufundare în adâncul albastrului ce unduiește pe fereastră. În cameră e răcoare, de când au fost descifrate misterele aerului condiționat. Alex, care a petrecut nenumărate dimineți sufocante, a realizat că ori își cumpără tub de oxigen ori își ia inima în dinți și întreabă menajera. Secretul a fost dezvăluit în cuvinte simple și accesibile muritorilor de rând. Trebuia să închidem geamul! Ha! Abscons de-a dreptul.

Stau sprijinită de balustradă. Livada de măslini, cu trunchiuri întortocheate și fructe mici, verzi se întinde până la linia albastră a mării. Apa e netedă și sticloasă ca un vitraliu voronețian. Îmi imaginez că acesta e domeniul meu de demult, nu voi mai pleca și pacea de aici îmi va cuprinde veșnic sufletul. Că voi avea parte doar de cântec de cicade, de verdele dulce al livezii prin care se răsfrânge soarele și de această frumusețe nesfârșită, incredibilă.

Cafeluță și discuții. Ale ne explică încă o dată (fiind exasperat de stupiditatea părinților lui) că el nu e programator. E “data analyst”. Ce o fi însemnând. Apoi ne cere părerea în legătură cu viitoarele lui slujbe (păi suntem stupizi sau nu suntem?!). Cel puțin pentru mine acesta e un domeniu mai dihai ca rachetele spațiale! Nici nu îndrăznesc să casc gura, măcar să dau iluzia că aș putea spune ceva deștept.

Servim masa la Maistros, continuându-ne discuția, cu o priveliște de priveliște întinzându-se în fața noastră. Oare până la urmă te obișnuiești cu așa ceva? Chelnerul îmi dezosează peștele și încep să îmi dau aere de mare cucoană a apelor albastre. Descoperim Green Bakery și arătăm ca Mutulică cu degetul spre deliciile pe care le vrem. Duc cu grijă cutia încărcată cu șase, șapte feluri de prăjituri, se va combina ceva teribil cu apusul pe terasă. În asemenea condiții vitrege și nefavorabile mâncatului sănătos, omul trebuie să își calce pe inimă și să se adapteze. Doar așa poți să evoluezi. Uită-te la noi. Am trecut de la ișlere la delicatesuri grecești!

Alex ne spune că a doua zi își ia liber de la noi, că l-am obosit peste măsură. Cu buticăreala, cu totul. Va urca singur-singurel până la castelul lui Ali Pașa. Savurând liniștea naturii și lipsa de părinți.

S-o văd și pe asta!

Ziua 7

Ne-am trezit devreme ca să surprindem transformarea lumii din gri-lăptos în roz-frezie, din verde de apă, opalin în albastru regal, strălucitor. Eu fac săpături în culori, Cristinelu’ pe internet. Binocluri, telescoape, iahturi, conexiuni după conexiuni, cică toate inspirate subtil, extrem de subtil de frumusețile lumii ce se desfășoară în fața ochilor noștri. Le-ar vrea pe toate, acum și nu altădată! Apare și Alex, șocat că trebuie să se trezească mai repede decât în timpul zilelor de muncă.

Cri (preocupat la maximum de treburile lui): - Li, ce avem de mâncare?

Li (cu ochii în zare, poetică și cu iubire): - Prăjituri grecești, linzer cu mac de acasă și pâine cu dulceață. Toate dulci, cum e viața noastră acum.

Cri (care nici n-a ascultat): - Păi, dă-mi ceva!

Oricine știe că așa funcționează căsnicia, așa că mă conformez rolului prestabilit.

Cri (futurist de-a dreptul): - Îmi iau un telescop și studiez lumea, oamenii. De la distanță. Socializare pasivă!

Aduc prăjiturile. Cristi se înfige cu forța transei în care plutește!

Ale (revoltat): - Dar, tată, mănâncă prăjiturile pe care ți le-ai comandat tu!

Adică baclava și cataif, pline de dulceață siropoasă, după care Cristi e înnebunit, dar care subit nu-i mai trebuie, fiindcă atentează la ale noastre, mai cu ciocolată, cu lămâie, mai răcoroase.

Ale (văzând cum i se evaporă carbohidrații cei prețioși): - De ce ai ales prăjiturile alea grețoase?!!Și încă două! Ceva nu e în regulă cu tine. Mamă, ce creatură ciudată e tata. Ar trebui chemați cei de la National Geographic să-l studieze.

Cri (lingând lingurița și râzând): - Ce bine dispus e Alex la gândul că nu merge cu noi la plajă!

Copchilu' rămâne în cameră, să se pregătească de marea excursie individuală, noi plecăm.

Ale (vizibil ușurat): - Să nu aud că iar v-ați distrat extraordinar fără mine! Să aveți o zi mediocră! Fără excese. Iar dacă aveți ceva excese, mă chemați și pe mine. Vin cu taxiul. Din vârf de munte.

Pe plajă, Cristi dispare urgent la snorkelling-ul lui iubit. Eu savurez starea de bine. Care îmi este brusc tulburată. De cine putea fi? De niște români, dragii de ei. Gălăgioşi, cu copii mici ţipători, îmi strică tot fengshuiul. Aşa că mă mut la distanţă de câteva şezlonguri. În murmure liniştite de voci, care nu ţipă. Pe care nici nu le aud.

Li (matură și cam snoabă): - Cum e să vii până la Parga cu copii mici?!

Cri: - Cum e şi cu copii mari!!!

De fericire că mi-am regăsit pacea parghiană, îmi comand o cafea grecească la şezlong, nedepăşind starea de mediocritate recomandată de fiul meu. Care sunt sigură că zace tot în cameră, într-un ger de 19 grade, neîncumetându-se să păşească pe munţii caniculei, fie şi spre nu ştiu ce castel. Bineînţeles că am dreptate. Mi-o confirmă chiar el, apărând pe plajă la ora prânzului. Zâmbitor de câtă răcoare a ingurgitat.

Lili (mânată de dorinţa de a bifa pe lista ei): - Eu zic să mergem până la plaja Lichnos.

Ale (uitându-se pe hartă): - Nu-s decât vreo 6 kilometri. Dus!

Cri (subversiv): - Eu nu mă mai duc. Mai bine o plimbare la cumpărat de magneţi! Nu vrei, Liliuca?!

Ale (care nu vede rostul vizitării turistice a încă unei plaje): - O idee perfectă. Subscriu cu entuziasm.

Ademenită cu magneţi, am renunţat urgent la sarcinile de vacanţă programate. Adio plaja Lichnos. Trebuie să mai existe şi o dată viitoare. Săraca Lichnos, nu știe încă, dar nu va fi vizitată de noi niciodată. Deși vom reveni la Parga aproape în fiecare an.

Mâncăm la Vekios. Spaghette greceşti, salată de vinete şi salată grecească. Cu marea în față. Atât de liniştitor. O asemenea infuzie de mâncăruri grecești o sa aiba urmări importante în planul relaxării noastre metafizice. Sau fizice?!

Ale (nițel zemflemitor): - Păi, acum la nani, nu? Că văd că vă pică ochii-n gură! Viața de noapte pe aici e un adevărat bungee jumping pentru voi.

Li (gata să restabilească adevărurile): - Ha, cine vorbeşte?! Tu, care ai dormit în cameră în toate dimineţile, nici la plajă nu te-ai ostenit! Ştii ce te oboseşte statul în şezlong?!

Ale:- De-aici încolo, schimbăm expresia. Nu mai zicem “viaţă de câine”! Zicem “viaţă de grec”!

Li: - Păi “viaţă de câine” înseamnă ceva rău!

Ale: - Nu-i adevărat! “Viaţă de câine” la Lonea înseamnă ceva bun! Acolo câinii trăiesc ca niște pașale răsfățate.

Râdem, imaginându-ne cum se întoarce Alex la biroul lui englezesc, într-o cămășoi larg de sorginte greacă şi îi spune drept în față tipului care îi scoate zilnic, pe ascuns, calculatorul din priză: “Relax!” Pronunţat, bineînțeles, greceşte. Adică exact cum e scris.

Ne plimbăm pe străduțele înguste, fermecătoare. Căsuțe albe, obloane albastre. Cristi îşi cumpără două curele. Intru în magazin să plătesc şi nu ştiu de ce, grecul se uită la mine cu un aer de Yoda, de simt fiori pe şira spinării şi zice profetic:”You have stress in you. Stress is not good for holiday”.

O zbughesc afară, oripilată, iar Alex moare de râs. Cristi, de asemenea.

Aşteptăm să luăm cina la Bacchus. Nu sunt mese libere, dar primim free drinks pentru a aştepta pe faleză, admirând splendidul peisaj şi pe patronul care îşi întâmpină oaspeţii cu braţele deschise, invitându-i şi zâmbindu-le din toată inima. În zece minute suntem așezați la masă. E plin ochi, dar e o atmosferă primitoare, dulce, chelnerii sunt veseli, dansează şi cântă, parcă suntem parte din marea si vesela familie greacă. Nu e un local sofisticat, dar porţiile sunt enorme, delicioase şi ieftine. Cristi îşi ia meniu Parga, cărnuri peste cărnuri, iar miel?? E a treia zi în care mănâncă miel! Iar Alex o salată cu ton de dimensiuni homerice. Unul dintre chelneri vine tot la zece minute şi îl bate pe umăr, întrebându-l dacă e totul OK. Alex are deja un aer stresat, în aşteptarea următoarei interacţiuni fermecătoare cu grecul amabil. Socializarea asta are părţile ei dificile! Iar familionul grec și mai multe!

Seara printre luminile Pargăi şi catifeaua întunecată a apelor e fermecătoare şi liniştită.