Kalimera, Parga!

Dimineața, pe balcon. Fiindca greaca e de fapt engleză, vorbesc cu englezii next door. Pardon, next balcony! Trebuie cumva să mă dau mare cu fiul meu cel nemaipomenit, aflat în țara lor de baștină, așa că le spun că Alex a întrebat din ce zonă sunt ei, ca să ghicească cum au votat în chestiunea Brexit. El fiind briliant de deștept (comentariul meu onest de mamă). Cei doi încep să râdă și spun că sunt din Manchester, dar că unul a votat pro și unul contra. Din biroul lui londonez, Alex decide că soțul a votat pentru ieșire și soția pentru rămânere. Le comunic încântată răspunsurile geniale. Râd cu simpatie și spun că e exact invers! Că ea nu a putut să suporte niciodată UE, dar el era adept! Așa ceva!! Ei, na, tot omul mai greșește.

După vreo doua zile, dezgustată, țin în mână cutia uriașă, plină cu prăjituri, adusă de acasă. Nu le-am mâncat. Deloc. Oare când o să mă învăț minte să nu mai plec cu tone de mâncare la mine?!

Li( hotărâtă): - Ce zici, arunc prăjiturile astea făcute de mine și cumpărăm prăjituri de la Green Bakery?!

Cri (luminându-se la față): - Păi da, că tre’să mâncăm și noi ceva dulce! De când aștept!

Li (căscând): - Mă duc în cameră, mor de somn, e 11 noaptea!

Cri: - Stai aici, poate apare englezu’și înfiripi și tu o conversație! Nu fi sălbatică!!!

Docilă, mă așez și aștept să înfirip conversații noaptea, să nu fiu sălbatică, zău așa. Asta în cazul că apar englezii de pe la cluburi. Apoi țip iar, puternic și decis.

Cri (sărind ca ars): - Ce?! Ce e??!!

Li (oripilată): - Uită-te repede!! Ce am pe gât??

Cri (dezgustat): - Eticheta de la bluză, Lili! Mai bine du-te și te culcă! Că mă omori cu zile!

Luăm micul dejun pe terasa cu vedere uluitoare asupra golfului. Avem atâtea platouri și farfuriuțe în față, că aproape se prăbușesc de pe masa. După ce golim câte una, le suprapunem. Mâncăm, nu ne jucăm!

Cri( filozofic): -Suntem un exemplu pentru toți. La noi, micul dejun e cea mai importantă masă a zilei. Fizic, dar și psihic. Că e moca!

În timp ce ne savurăm omleta și dulcețurile, vedem o tinerică pe un acoperiș, adunând nu se știe ce.

Cri( destul de încântat de priveliștea matinală): -Li, când te văd și pe tine așa?

Li (cu gura plină, încercând să acopere și prânzul): - Cum?! Zveltă sau pe acoperiș?!

Coborând cele 98 de trepte spre mare, trecem pe lângă mici terase, cochete și pline de flori, unde alți oaspeți ai minunatelor balcoane servesc în tihnă micul dejun.

Li (nostalgică și abia respirând): - Uite, Cri! Feminitatea adevărată nu înseamnă numai bucle și rochițe, ci și să mănânci delicat la micul dejun. Uite la aia, cafea și fructe! Nu ca mine!!

Cri (împăciuitor): -Taci, Liliucă. Poate aia are all inclusive. Toate mesele sunt moca. Tu ai numai una! Faci și tu ce poți.

Un pui de moldovean iese din mare și strigă fericit: „Ce m-am muiet!”

Li: - Are exact accentul celui de la Carla’s Dreams!!

Cri: -Ăla o fi! Pe plajă la Parga!

Pe balcon, din nou.

Li (jignită până în străfunduri): -Cum ai putut să îi trimiți poza asta lui Alex?! Arăt ca o balenă în ea!

Cri (neînțelegând sensibilitățile feminine):- Dar tu ești culmea! Numai Rembrandt-uri vrei?! Omu’ tre' să-și întărească sistemul nervos când îți face ție o poză! Ca mâna e prea sus, că bucla aia de ce flutură!! Doar știi că ești perfectă!

Seara de miercuri. Cocktailuri pe cea mai frumoasă terasă a Greciei, cu soarele apunând după munți, cu marea schimbându-și culorile la nesfârșit. Alunecând toate în cer. Ruinele castelului din Parga se aprind încet în luminițe. Experimentez o amețeală plăcută, dată probabil de culorile lumii.

Li (râzând cristalin, în opinia ei): -Cri, mai bea și tu din paharul meu, că simt că se învârte toată planeta Pământ, cu tot cu castelul medieval.

Cri: -Dă-l încoa, că iar râzi ciudat. Ca la Amsterdam după biscuiții ceia! Nu pot să beau și eu un cocktail liniștit!

Liniștit, liniștit, dar combinația mirobolantă de ouzo și suc proaspăt de vișine îl impulsionează brusc pe Cristi fanaticul, reactivându-i creativitatea pierdută. Drept urmare mă târăște prin toate marketurile în căutarea acelorași ingrediente. Vrea să deguste seară de seară diverse cocktailuri în speranța reiterării minunăției savurate la terasă. Repetițiile se fac pe balcon, din fericire, în încercarea de a ne salva finanțele. Cel puțin, ce mai avem din ele.

Joi, la plimbărică, pe faleză, printre buticuri, mare și flori. Portocale și lămâi peste tot, ca niște felinare aurii, parfumând aerul cu dungi solare.

Li (oftând feminin): -Parcă mi-ar fi răcoare. Trebuia să-mi iau jerseul meu roșu.

Cri (cavaler al mesei rotunde): -Vrei să fug să ți-l aduc?! Urc în goană cele 100 de scărișoare și mor la datorie în ușă!

Plaja din Valtos. Suntem mereu primii, ocupăm ce șezlonguri vrem, grecii sunt ocupați cu zen-ul, vin la plajă după ora 11. Fiecare fir de nisip, fiecare picătură de apă sunt așezate în așa fel încât alcătuiesc o imagine de carte poștală, înfățișând frumusețea de nebiruit a lumii. E plin de englezi, nordici, câțiva români. Familii, copii, oameni de vârstă mijlocie, oameni care au depășit cu mult vârsta admisă pentru soare și plajă. Nu înțeleg nimic din peisajul uman care mi se înfățișează. De ce acești bătrâni, care se clatină pe picioare, stau în arzătorul soare grecesc?! Gata să-i ucidă în orice clipă. Urmărind plăcerea cu care intră în apă, zveltețea și vigoarea înotului lor, pricep în sfârșit. Și aprob. Preferă să își încerce norocul aici, scăldați în frumusețe, decât acasă, în fața televizorului. Sunt minunați și foarte curajoși. Sunt frumoși.

Zile la rând ne punem în același loc și avem norocul acelorași vecini.

O familie de sârbi, cu două fetițe superbe, de vreo 6-7 ani. Zvârlugi mititele și puternice, adorând apa și țopăind de colo pâna colo cu o veselie contagioasă, râzând în soare, sclipind de fericire. Un tată blând și jucăuș, o mamă ușor obosită, dar neobosită în a le schimba continuu, a le hrăni, tot continuu, zâmbind rar, dar bine. Zâmbetul ei, care apare maxim o dată pe zi, îi luminează toată fața, o face frumoasă de tot, o deschide dinăuntru în afară. Te face să înțelegi de ce fetele ei strălucesc ca niște giuvaeruri în soare.

O familie de englezi, frumoși și stilați, cu doi băieței nostimi, Michael și Christian. În fiecare zi stau cu ochii închiși, ascultându-i la nesfârșit. Cu engleza picurând-mi savuros în urechi, alături de freamătul valurilor și de zgomotele surde ale plajei, sunt in Nirvana. Spectacolul uman și cel al naturii sunt desăvârșite în această bulă de soare. După vreo oră, în fiecare zi, englezul își aprinde un trabuc. Unul singur. Ritualic. Cu tot dichisul. Apoi își face un selfie cu trabucul. Nu știu dacă e o glumă cu prietenii lui, dar eu mor de râs și de plăcere în sinea mea. Iar Michael, puștiul brunet, îmi dă cea mai tare replică a verii. Metaforă a vacanței mele. După ce își înfulecă rația zilnică de chipsuri și sandvișuri (așa mănîncă englezii!), fuge la apă cu găletușa și se întoarce, privind fericit și grijuliu în găleată. Strigând uimit: „Look! A beach in the bucket!”. Cât de tare! A spus totul.

Perfect, perfect, perfect, mai mult decât perfect.