Prima călătorie

Ziua 4

Dimineața. Cobor scările, un hol mic cu două uși. Ce scări înguste au englezii ăștia! Gata să pic în nas. De fapt, totul e liliputan aici, adică taman potrivit pentru mine, deși încă nu am fost apucată de morbul minimalizării. Concentrată să nu cad, cu gânduri vorace de Flămânzilă, oare ce voi mânca, sper că nu iar ouă! apăs pe clanță, văd că nu se deschide, mă întorc confuză spre cei doi nemernici Alpha, care se tăvălesc de râs. Aproape se prăbușesc pe scări peste mine, hohotind ca nebunii. Ale nu poate să articuleze sunete, doar îmi indică ușa pe care scrie mare Breakfast. Bineînțeles nu cea pe care am apăsat eu. Probabil eram gata, gata să intru în camera cuiva. Atunci să fi văzut hohote pe oamenii mei! Așa, vreun an de zile! !

Ne servim plini de entuziasm ouăle și fasolica de fiecare zi. Cine mănâncă fasole la micul dejun?! În fiecare dimineață! Sfinte! La drum. Azi e ziua cu Madame Tussaud. O încântare! Luminile paparazzilor ne întâmpină cu urale și alte cele. Bineînțeles că nu pricep ce se întâmplă, sunt complet amețită de flash-uri și până îmi explică Alex că noi suntem vedetele am depășit zona. Ne tragem în poză. Cu Morgan Freeman, cu Shreck, regina Elisabeta, cu Dalai Lama. Râdem cu gura până la urechi și nu ne mai săturăm, ca niste copii ajunși pe tărâmul minunilor. Trecem prin Scary Room, întuneric, actori care ies brusc din tenebre, îmbrăcați în tot felul de ciudățenii. Bineînțeles că se nimeresc doar la mine, iar eu țip sănătos de fiecare dată. Ne urcăm într-un trenuleț, parcurgem The Spirit of London, superextramirobolant. Trecem pe lângă Shakespeare scriind, Regina Victoria ce soarbe tacticos din ceai, în timp ce revoluția industrială zornăie în jurul ei, perioadă după perioadă, până ajungem în epoca turiștilor și vedem un turist, exact ca noi, în aceeași mașinuță trenuleț în care ne plimbam și noi, frumos. Frumos de frumos. Se pricep englezii mei dragi, încep să îi iert pentru fasolea de dimineața. Ba chiar și pentru cîrnați.

Stăm tolăniți în Hyde Park, miroase frumos a iarbă, a copaci, a cer. Cafele la pahar, fierbinți. Moment odihnitor și pășnicos, ne mutăm de pe o bancă pe alta, admirând obosiți fiecare colțișor. Diana’s Memorial, o fetiță înoată prin apă ca un peștișor. E destul de frig, dar nimeni nu-i are treaba. Ne oprim la Lido Cafe, pe malul apei. Băiețică Mohamed hrănește rățuștele, o arăboaică cu ochi frumoși se chinuie să mănânce strecurând câte o îmbucătură pe sub vălul negru ce-i acoperă aproape toată fața. Încerc Chocolate fudge cake. Bună și asta. Fasole, fasole, dar toate prăjiturile sunt pe placul meu. Oare e bine sau e rău? Rose garden. Aranjamente minunate. The Rotten Row, o alee lată pentru cai, incredibil, se văd urme de copite, ah, ce-mi place aici! Alei pentru biciclete, acesta e un parc pentru toți și pentru orice.

Monumente, autobuze roșii, taxiuri negre, un conglomerat cu iz englezesc care îmi rupe inima de plăcere. Vreau să locuiesc aici. Trebuie să mă gândesc serios la asta. O luăm spre hotel. Buticuri, plase încărcate, gogoși glazurate, vin, vrem să le încercăm pe toate. Unsprezece ore azi. Numai?!

Cei doi masculi prezenți sunt Alpha. Cardul nostru e Alpha. Descoperim că și șamponul din baia minusculă e Alpha. Noroc că eu sunt Mater Imperatrix Dominatrix. Altfel ar deveni plictisitor.

Cri: - Știți ce aștept eu mâine?! Ouăle! Dar mâine le cer boiled. Pronunțat, ca de obicei, exact cum se scrie. Unde o fi învățat omu’ ăsta engleza?

Li: -Eu vreau să le cer banii înapoi pe micul dejun că nu mai vreau ouă! Nu mai pot să le văd în ochi! În fiecare dimineața ouă! Faci icter pe aici.

Cri: - Da, Liliuca mea, faci icter de la ouă, nu de la tonele de prăjituri pe care le devorezi zilnic!

Ziua 5

Plouă. Ne scoală oricum Cri la șapte fără. Așa-i bioritmul lui. Ce dacă umblăm zeci de ore și mii de kilometri?! El se trezește, mama lui de ciocănitoare, la ora răsăritului. Ne servim ouăle. În aceeași formulă magică. Ce poate fi mai încântător decât încă o dimineață cu ouă, plus fasole!

Ajungem în South Kensington, la Muzeul de Istorie Naturală. Un palat imens, baroc, plin de dinozauri, roci, simulatoare de cutremure, mamifere, un glob uriaș, cât toate etajele, în mijlocul căruia urcăm pe scări rulante, slavă domnului, că dacă trebuia să le urc singură, renunțam. Mă puneam pe jos și plângeam. Așa am ajuns, eu, turistul perfect! Ca o cârpă stoarsă. Pe pereți, uriașe, galaxia, zodiile, ne holbăm răsucindu-ne gâturile să nu pierdem vreun detaliu. O prezentare uimitoare, interactivă, frumoasă, ne place tuturor. Afară, o cafea și o brioșă să ne mai punem pe picioare și, cel mai important, o bancă. Ploaia ține cu noi și dispare.

Urmează Muzeul de Științe, mai putem încă, deși eu realizez chiar de la intrare că sunt complet neinteresată de tot ce e acolo, bine că e gratis. Îi aștept mulțumită la intrare pe cei doi Alpha care au intrat să se îmbuibe cu minunile tehnicii. Stau pe o băncuță, incredibil cum am găsit-o, deși m-aș fi pus și pe jos, după ce am colindat singurul lucru cât de cât interesant din zonă. The Science Shop. Nu că aș fi găsit altceva în afară de trăznăi. Poftim, e singurul loc de unde nu pot să cumpăr nimic!

Luăm masa la o cafenea fancy, unde atâta politețe și stil încep să ne îngrozească, oare cât o să plătim?! Părea o cafenea oarecare, zău, am fost induși în eroare. Chelnerul chiar vine să ne întrebe dacă ne simțim bine și mai dorim ceva. Nu suportă că eu nu beau nimic și mă întreabă daca vreau să îmi aducă apă cu gheață sau fără. Moment în care vrem să o tulim englezește. Cu un mare efort de voință ne adunăm curajul și ne sfătuim ce bacșiș să îi lăsăm. 2 lire ni s-ar părea onorabil. Gata de fugă, studiem șocați nota de plată și vedem că bacșișul e trecut acolo. 5 lire. Nici mai mult, nici mai puțin. Hopa! Așa serviciu, așa bacșiș! Am făcut-o de oaie din nou! Cristi bolborosește ceva despre cum mâncam toți sandvișuri delicioase cu banii ăia, dar își revine când aude care e următorul obiectiv de pe listă.

Îl târâm pe Alex la Harrods, care e mai ceva ca British Museum. Pentru unii, nu pentru toți. Ne dăm seama repede că e doar de vizitat, cine are bani să cumpere ceva de acolo?! Ne bucurăm de măreția lui, în afară de Alex care nu înțelege nimic din frumusețea shoppingului vizual, nu are nici un fior de uimire profundă când se uită la o poșetuță banală care costă mii de lire. Multe chestii verzi pe aici, portarii sunt verzi, punguțele sunt verzi, reușim să cumpărăm niste pixuri meseriașe pe care scrie fălos Harrods, cred că-s făcute-n China. Ne-am permis și noi ceva de la Harrods, na! Aș mai colinda de colo-colo, verde și eu la față de invidie, vorba vine, dar mutra lui Alex mă convinge să renunț la măreția inutilă și să ies în plină ploaie londoneză. Oricum, simt culoarea revenindu-mi în obraji, odată cu realitatea aerului proaspăt și gratis pentru toți muritorii. Una din umbrelele noastre își dă duhul de atâta folosință, așa că intrăm într-un butic să ne cumpăram alta. Exasperat de intrările mele în shop-uri, Alex se gândește serios dacă îi place sau nu în Anglia. Problema rămâne deschisă, că n-am timp să dezbat cu el. Sunt ocupată cu chestii mai importante. Tre’ să intru într-un nou butic.

Uitând de cele 5 lire risipite cu mofturi englezești gen politețe excesivă și serviciu impecabil, descoperim că în Sloane Square ne așteaptă un pub fain, fain. Ne așezăm la o măsuță în aer liber, că doar nu mai plouă. Deocamdată. Chelnerul turuie și turuie, cu greu îl înțelegem, vrea să intrăm, dar cumva îl convingem să ne aducă prăjituri afară. E bine că el ne pricepe pe noi. Ne savurăm prăjitura, Pudding Caramel (absolutely gorgeous!) când îl vedem că iar vine spre noi și ne speriem, să vezi că iar încearcă în turuiala lui să ne vâre înăuntru. Plouă deja? Dar zâmbește și ne întreabă cum e vremea în România. E plecat de ceva timp, dar în curând merge acasă în vizită. La Buzău. Ha! Poi și ce ne-ai chinuit, frate, să ne convingi ce engleză cockney ai dobândit în 17 ani?!

Stăm la măsuța de fier dantelat, savurăm nobila prăjitură neagră, plutind în sos caramel fierbinte, cu înghețată de vanilie și admirăm priveliștea: clădiri englezești, autobuze englezești, cuvinte englezești, aer englezesc... totul e emblematic. Mă rog, mai puțin chelnerul, dar conchidem fericiți că putem trece peste asta. Suntem în Nirvana. Și ne priește.

Zi bogată, minunată, conchidem pe seară, în timp ce ne ridicam picioarele la orizontală, încercând să ne restabilim circulația.

Cri (mă urmărește, ca într-un studiu clinic, cum învârt cele trei cutii metalice absolut superbe, bolborosind ceva în barbă. Fac analize profunde cui le fac cadou!): - Îți mai iei și o cutie albastră, Liliuca și dup-aia te holbezi 2 ore la ele. Îți dai seama câte permutări poți face cu 4 cutii?!

Cri (mormăind planuri de viață înainte de a a dormi, doborât de kilometrii parcurși): -Mâine cer 3 ouă, unul fiert, unul prăjit, unul păpăradă. Parcă mi se umflă ficatul deja.