Prima călătorie

Ultimele zile

Epuizare tot mai mare, adunată kilometru după kilometru. Vrând să dovedească că îi cedează sistemele, de când tre’ să ne suporte entuziasmul de nestăvilit pentru orice și oricât, pe Alex îl doare gâtul, săracul. A făcut o alergie la mersul pe jos, probabil. După o profundă, matură analiză a diverselor variante, oboseala cruntă care s-a instalat în oasele noastre ne face să luăm totuși autobuzul. Până în Camden Town, unde ne despărțim de Alex, sătul până peste cap de shopping. El vrea să vadă the Emirates Stadium, o chestie extrem de plictisitoare din punctul meu de vedere, care chiar nu înțeleg de ce aș vizita un stadion. Uite ce mulțime strălucitoare de shop-uri pe aici. De grija mea și a posibilelor mele accidente, să nu le zicem rătăciri, Cri se sacrifică și vine cu mine. Treaba lui! Eu mă descurcam și singură! E o vreme tipică, mai dă câte o rafală, apoi soare strălucitor și triumfător, iar se întunecă și tot așa.

Intrăm în Camden Market și hopa! În sfârșit! Țoalele mele mă așteptau acolo, după ce le căutasem prin toată Londra. Am știut imediat că pe acelea le vreau. Uite și poșeta mea. Sunt într-al nouălea cer! Haine în carouri englezești, pe poșetă scrie London. Ce-aș putea să vreau mai mult?! Apare Alex, care e foarte, dar foarte drăguț. A dat 35 de lire pentru o pereche de nădragi Arsenal- Nike, dar nu s-a îndurat să dea 15 lire pentru vizitarea stadionului. Scopul călătoriei lui de unul singur a fost atins complet colateral. Hi, hi! Pare să semene cu mămuca lui. Măcar bine că i-a făcut o poză!

Băgăm copchilu' cu forța în cel mai trendy magazin de papuci (al nu știu câtelea, de fapt) și se lasă cu două perechi de adidași pentru cei doi Alpha! Absolut nemaipomeniți dacă mă întrebați pe mine. Au englezii ăștia la papuci, nu glumă! Chiar mă gândesc serios să dau o fugă până aici ori de câte ori vreau să cumpăr niște adidași.

Eu cu Ale stăm cu porumbeii, în timp ce Cristinelu’ studiază un magazin HI-FI. Stăm la soare, cu plasele revărsându-se.

Li (într-un moment rar de profunzime): Tu ce plan de viață ai?

Ale (ardelenește, molcom) : Să supraviețuiesc. Să nu mă înghită orașul.

Reușim să nimerim camera după ceva timp și Alex, terminat total, mai ales de shopping rămâne să doarmă. Noi, tineri și neliniștiți, plecăm prin ploaie, oprim la un restaurant mexican, servim nachos, foarte buni, dar hot, nu glumă. Și unde ajungem oare?! La Harrods, bineînțeles. La fel de minunat. Fără Ale să ne bată la cap. Dac-ar ști cu ce ne ocupăm, ce-ar fi la gura lui!!! Oare e normal să-ți fie frică de copchilu’ tău?!

Din cauza mâncării mexicane, prea picantă pentru stomacul lui sensibil, Cri are nevoie la baie, taman în mijlocul drumului, că iar venim pe jos. Alergăm că disperații spre gara Victoria, că altă idee nu avem, unde ajungem cu Cri în faza terminală, salvat la limită de minunata organizare a gării englezești.

Cri (se contorsionează, maimuțărindu-se în plină stradă, cu aceeași prosteală cu care m-a înnebunit zile întregi, pescuită dintr-un film!) : -Ghearaaa! Vineeee! Cu un ton serios, către mine: “Scrie!”

Pe seara încerc să fac bagajele. Din cauza cumpărăturilor nemăsurate și scăpate de sub control, nu mai încap lucrurile în geamantane. Aoleu! Mă uit disperată la Cri, care, cu marea lui inteligență practică, spune calm: “ Las’ că mai cumpăram și o sacoșă!”. Văleleu! Dar ce idee bună! Cumpărăm, de ce să nu cumpărăm?!

Plecarea

Dimineața cumpărăm sacoșă, taman de lângă Harrods, are magnet zona asta, noroc că Ale încă doarme. Minunată sacoșă, a meritat să fac o grămadă de cumpărături măcar pentru a-mi cumpăra această capodoperă. Ne reîntoarcem la hotel și pornim împreună spre Regent’s Park. Îl conducem pe Alex la Zoo, fiecare cu plăcerile lui, ne plimbăm, mâncăm sausages cu mashed potatoes and onion sauce. Delicious. Queen’s Mary gardens sunt glorioase în frumusețea lor. Trandafirii de toate culorile împânzesc aerul cu miresmele lor, încâlcindu-se în frumusețe cu aromele ierbii și ale cerului. Soare, elegant, frumos, nu mai putem de plăcere.

Adorm în autobuz, consumată complet de extaz, iar Ale își uită geaca. Cică noi suntem vinovați! Părinții! Normal! Cine altcineva?! Dormim butucește, eu între doi sforăitori. Noroc că-s ruptă. Mă trezesc în sunetul bomboanelor sfărâmate. Cri mănâncă din buticul lui personal. Sertarul miculuț, care de-abia a încăput lângă patul mititel.

Fiecare oraș își ia tributul. Barcelona mi-a luat jerseul albastru, Helsinki mi-a luat ochelarii, Londra a răpit geaca neagră a lui Alex, uitată într-un bus roșu.

La aeroport, târând catralioane de bagaje după noi, cam deteriorați de oboseală, ne tot repetăm, ca o litanie vrăjită “Ce vacanță, dom’le, ce vacanță, mon cher! Nota 10 cu steluță!”

Zâmbesc aiuristic, plutind în lumea mea. Îmi fac calculele. Programez următoarea excursie. În Londra mea iubită. Va fi curând, foarte curând. Nu se poate altfel.