În drum spre Lanzarote

Porniți pe niscaiva economii, după ce am dat o groază de bani pe cazare și pe biletele de avion, am hotărât să mergem la aeroport cu taxiul. Nu cu Uber-ul, că era prea scump. Cu această ocazie minunată am aflat și diferența dintre cele două. Taxiul întârzie, chiar dacă l-ai plătit și ai făcut comanda cu o zi înainte. Întârzie de începi să ai un atac de panică și multe gânduri sinistre ți se bulucesc mai să te sufoce: ba că nu ajungi la timp la aeroport, ba că tre’ să mai plătești și un uber. Pe lângă taxi. Că doar există și o vorbă pentru asta. Zgârcitul mai mult păgubește. Ceva de genul, că nu-mi aduc bine aminte.

Taxiul cel drăguțel a apărut în cele din urmă, cu numai zece minute întârziere și doar două telefoane disperate de căutare. Plus niște tremurături groaznice, că era un frig la 3 dimineața, dar un frig.... și eu mă îmbrăcasem pentru Lanzarote, insulă vulcanică, de. La mine vulcanic înseamnă cald. Ba am descoperit și că eșarfa mea colorată curcubeic nu-mi folosea la nimic, chiar dacă scria "Love" pe ea. Doar să-i aspir parfumul, din care pusesem din belșug, probabil tot ca să-mi țină de cald în mijlocul crivățului.

Ajunși la aeroport, șoferul ne-a mai cerut 5 lire, pentru parcare. Și uite așa, încă o diferență. Ăia de la Uber nu îți mai cer nimic. Dai un ban, da’ stai în față.

Lili, stând la coada de verificare a bagajelor și cam plictisindu-se îi povestește fiului iubit din învățămintele vieții ei pline de peripeții, simțind în secret că vorbele ei au o oareșicare asemănare cu “Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”: - Ale, la aeroport trebuie să fii foarte atent, dar foarte atent să nu scapi din vedere ceva, uite, noi ne-am învățat lecția asta, eu și Cristinelu’, la cât am umblat, la câte am greșit prin aeroporturi, de la pierderea bagajelor până la pierderea pașaportului. Acum știm totul, parcurgem pașii de bună voie și în siguranță, evitând orice diversiune. Nu mai putem greși nimic.

Cri (așteptând nerăbdător o pauză în glagoria nevesti-sii): - Vezi că toate sticluțele trebuie puse în pungi și scoase la iveală. Și nu ai voie mai mult de 100 ml.

Li (plictisită): - Eu v-am dat informația asta, acum 5 minute. Le-am pus deja, înainte să gândești tu asta.

Ale (care nu a auzit conversația): - Mamă, ți-ai pus sticluțele în pungi?!

Li (exasperată de atâta cicăleală): - Sfinte Sisoe! Eu ți-am spus că trebuie puse-n pungi, că tu habar n-aveai. Învață oul pe găină, zău așa.

Cei doi Alpha au tăcut mâlc și au trecut prin porțile de verificare ca niște inocenți ce erau.

Ia ghiciți cui i s-a oprit micul și delicatul rucsăcel roșu și au venit doi controlori speciali să vadă ce e dubios prin buzunarele cu fermoraș?! Cine a căscat ochii mari când din tenebrele poșetei au apărut o sticluță cu dezinfectant și încă una cu magica formulă homeopată F23, numa’ bună de tratat crizele de fiere dacă ai mâncat prea multe mâncăruri ciudate prin Lanzarote?! Ambele sticluțe la liber, desigur. Fără pungi. Zburdând de nebune prin buzunare. Cei doi berbanți au căscat ochii mari, mai exact și-au dat ochii peste cap și au așteptat răbdători ca Liliuca să fie verificată dublu. Că de, doar o Liliucă aveau în dotare, și dacă alta nu-i, ce să faci, te mulțumești cu ce ai.

În avion, răsuflând ușurați, că doar de acum ce mai putea să se întâmple, ne așezăm cum putem pe scaunele cam strâmte. Cristi începe să se foiască nefericit, încercând să-și găsească o poziție mai confortabilă pentru cele patru ore de zburat spre insula cea fermecată, unde nevastă-sa a vrut neapărat să ajungă. Dar neapărat, că altfel nu mai putea să fie zen și pace. Patru ore! Cu gândul să-și instaleze tableta, trage de măsuța din fața lui, măsuță care se bălăngăne, gata să i se prăbușească în poală.

- Ce metrou rablagit mai e și ăsta?! exclamă Cristinelu’ ofuscat.

Ale (stoic): – Low cost, tată.

Lilike (gata să adoarmă, că așa adoarme ea, înainte să decoleze avionul): - Ce atâtea mofturi! Ăsta era mai ieftin! Și chiar așa a fost scump ca focu’! Sper totuși să nu-i facă și roțile pe pistă așa sau mai rău, piulițele la motor. Să mă treziți când ajungem.

Liluca adoarme senină, nimeni nu poate să râdă de ea că-i pică maxilarul și horcăie cu gura deschisă, sunt bune și măștile astea la ceva. Oricum adormea senină, dar acum e mai senină ca oricând. Doar zboară spre primul ei vis.