Buburuzisme 10

Lili (zburdând de fericire ca o veveriță cu scorbura plină de alune):

- Toată vacanța de Crăciun și de Revelion vom juca jocuri. EU deja am născocit două și mai găsesc. Aștept și propunerile voastre!

Ale (simțind un fior de interes): - Dă-ne un exemplu!

Lili (mândră de capacitatea ei nesfârșită de creație, deși s-a inspirat en gros și en detail de pe la alții): - O să fac un display cu bebeluși din familie sau cunoscuți și o să trebuiască să ghiciți care cine e. Am și listă cu premii pentru câștigători. Și cu pedepse pentru ceilalți! Apoi un display cu poze din vacanțe. Trebuie să ghiciți unde a fost făcută poza! O, daaa, va fi o vacanță foarte obositoare! adaugă ea foarte încântată.

Cristi (dându-și ochii peste cap): - Eu deja sunt obosit!

Ale (cu milă): - Poți propune și tu un joc!

Cristi (pe nerăsuflate): - Propun, cum să nu propun. Să ne luăm liber unii de la alții!

Alex se uită de jur împrejur, în bucătăria supraaglomerată, blaturile uriașe sunt pline ochi, se revarsă. Maică-sa gătește.

– Voi sunteți ca niște ciuperci fungus! Știți ce-s alea? Orice spațiu le dai, îl ocupă cu repeziciune.

Lilike (în focurile creației, fugind de la laptop la aluat și invers, în timp ce buchisește noua rețetă): - Cum crezi că se creează toate aceste capodopere?! Ia uite-aici, Rosenkrantz! Arată ca un trandafir scăldat în caramel?! Recunoaște că sunt bună!

Alex privește sceptic: - E dulce? Sau iar ai scos tot zahărul din rețetă?!

Lili (mustăcind în barbă): - A mai rămas ceva!

Cristi înfige furculița în farfuria plină de răcituri, tremurând gelatinos, mirosind a usturoi, a porc și a boia. Mestecă încet, savurând fiecare gram de grăsime. E acasă la el acum, în copilăria lui din Lonea. Mai dihai ca madeleina lu' Proust.

Înghite dându-și ochii peste cap și exclamă în extaz: -Very good, Lilike. My body is my temple!

Cred și eu! La cât am alergat prin York după toate ingredientele made in Romania!

Cristinel o vopsește pe Liliuca, să nu intre în noul an ca o babă dezlânată.

Cristi (cu multă dragoste):- Dar ce păr vâlvoi ai! 5 fire! Am văzut că este un magazin de peruci în York.

Lili (analizând nuanțele silabelor): - Dar ce compliment minunat. Mă simt foarte frumoasă acum. Freacă bine Cristinelu’, acoperă și chelia!

Cri (calm și la obiect): - Eu îți spun realitatea, nu feisbuk! Nu vrei să te tunzi băiețește?

Lili (cu speranța bruscă de întinerire):- Ți-ar plăcea?

Cristi (simplu): - Mie îmi placi oricum. Dar e adevărat că lupu-și schimbă părul, da’ năravul ba.

De râs, Liliuca e gata să cadă de pe scaunul unde Cristinel îi ține cele 5 fire pe care le freacă cu sârg și conștiință patriotică. Dându-și seama, cu regret, că e posibil să nu pună această glumă bună pe facebuk. Nu se cadrează cum trăbă cu imaginea ei.

Sau totuși?!

Cristi pune pe masă piesa de remi care nu-i trebuie, dar o lipește din greșeală de piesele deja coborâte ale lui Lilike, mândra posesoare a 45 de puncte.

Ale (cam speriat de evoluția mentală a babacilor): - Ce faci, tată?! Nu acolo, bre! Îi mută piesa la locul ei în șirul lung și colorat. Ai de capul meu, nu știu ce mă fac cu voi!

Lili (cu o privire visătoare, îndreptată spre negurile ce vor să vină):

- Am avut un deja-vu spre viitor, noi peste 20 de ani, jucând remi și adunând greșit 1 cu 3 și încercând să distingem culorile. Eu deja nu înțeleg care-i negru și care albastru.

Cristi (obișnuindu-se cu noua realitate): - De ce peste 20 de ani?! Nu e evident?! Se întâmplă chiar acum, sub ochii noștri!

În urma jocului de remi de aseară, Alex a câștigat și ne-a dat pedeapsă. Să ieșim la plimbare următoarea dimineață. Că așa se iese la plimbărică în familia noastră, ca o pedeapsă.

Alex, împingând lucrurile dincolo de limite: - Mâine dimineață la 7, înainte de micul dejun e bine?

Lili, care a rămas cu gura căscată de stupefacție: - În ziua de Crăciun, pe întuneric?! Înainte să mănânc?! Eu nu pot dacă nu mănânc. Fac foarte urât dacă mi-e foame. Foarte urât!

Alex (nebăgând în seamă): - Ne plimbăm pe acolo pe la cimitir, e tare frumos!

Cristi (în profundă negare): - Eu nu mă duc!

Alex (gata să facă față oricarui tantrum): - Tată, o să te simți mai bine când mergem la plimbare. Ne ducem!

Cristi (simțindu-se cam ca ciobanul mioritic): - Deja mi-e rău! Sper să vină ploaia! Cu spume! Și n-o să fie nimeni pe stradă, numai noi o să fim. În pustietate!

Am bodogănit noi ce-am bodogănit, dar a doua zi, după ora 9 din fericire, îmbuibați bine cu salată de boeuf, ca să rezistăm supliciului, am luat-o la pas.

Cristinelu’ (cu obidă): - No, hai odată, să scăpăm, dacă-i musai, îi musai!

Alex (satisfăcut): - Uite, tată, mai sunt și alții pe drum. Toți plimbătorii de câini. Nu te simți deja mai bine?! Plin de endorfine!

Cri (sarcastic): - Da, da, eram foarte stresat, acum nu mai sunt. Să vă fie clar, eu nu mai joc remi, că dup-aia pierd și tre’ sa umblu prin noroaie și cimitire! Eu și câinii!

Alex folosește mândru noul aspirator pe care l-a cumparat de Crăciun, cadou pentru familie. Are un mâner lung și tot felul de performanțe. Îl manevrează cu dexteritate și zice pretențios:

- Uite, tată, ăsta e „fiuciărul”! Uită-te bine, viitorul e chiar aici, printre noi!

Cristi, rapid ca o langustă: - „Fiuciărul” e când un aspirator face singur treaba, nu când muncești de-ți sar ochii să-l ții și să-l manevrezi.

Ale se recunoaște învins și mustăcește în barbă, în timp ce mișcă mâna cu forță, înainte și-napoi, înainte și-napoi. Curg apele pe el.

Cristinelu' nu se lasă: - Să căutăm alt „fiuciă”. Ăsta nu e bun, uite ce te-o transpirat!

Bucurii mici și simple

Țesătura zilelor noastre arată ca o pânză uriașă de păianjen în care adesea ne împotmolim și lipicim de nu mai știm unde e intrarea și unde ieșirea. Uneori suntem doar niște musculițe obscure agățate în plin zbor, zbătându-se și înnămolindu-se. Dar alteori lumina strălucește printre firele suprapuse și creează curcubeie sau mici ferestre delicate prin care bate aurora boreală.

Sunt licuricii zilei.

Stau cuminte sub păturică și îmi număr licuricii.

1. Frunzele copacilor, verzi și aurii, pline de soare și de vânt, curajoase și semețe, delicate și trecătoare. Alături de toate drumurile mele.

2. Zâmbetul omului meu și îmbrățișarea de drag.

3. Râsul fiului meu când se amuză cum numai el știe.

4. Ploaia care ropotește afară într-o zi de noiembrie, ploaia care bate în geamul lucarnei și te lasă să te înfășori în ea ca într-o oază de liniște.

5. Copilașul de la grădiniță care își strecoară mânuța în palma mea și îmi zâmbește cu deplina iubire a unei clipe.

6. O fulguire de bunătate, aruncată așa, în lume, cum ar fi un autobuz care pornește doar când bătrânelul, care tocmai a urcat pe picioare tremurătoare, s-a așezat.

7. Laudele care-mi sunt adresate, ah, ce-mi plac! De-ar curge cu laude zilnice aș înflori ca ciupercile după ploaie.

8. Răsăritul deasupra mării și a nisipului, apusul oriunde s-ar așeza.

9. Eșarfele colorate, calde și bune.

10. Vara, ador vara, cu miezul ei de soare și lumină. Vara e perfectă.

11. Vacanțele, nesfârșitele vacanțe, cu strălucire de nemurire și efemer.

12. Culorile, roșu e favoritul perioadei actuale, dar cât de depline sunt toate!

13. Caietele frumoase, cu tot felul de brizbrizuri în care pot să scriu de-ale mele.

14. Parfumul „La vie est belle”.

15. Să mă uit la „Dr. Quinn, medicine woman”, câte un episod din când în când, doamne feri să-l termin prea repede.

16. Prospețimea de început de lume a primăverii.

17. Weekendurile și deliciile lor.

18. Somnul, adânc și presărat de vise, din care păstrezi doar o senzație de bine deplin.

19. Cafeaua care mă așteaptă în fiecare dimineață, neagră, amară, fierbinte.

20. Conversațiile nesfârșite cu prietenele mele, siguranța că ele sunt mereu acolo.

21. Cărțile mele frumoase.

22. Fiecare scriere a mea mă bucură de parcă aș fi cel mai mare scriitor al tuturor timpurilor.

23. Felicitările pe care le primesc, cartonașe cu mesaje desăvârșite ce mă ung la inimă.

24. Plănuirea vacanțelor e una din bucuriile mele de top, mai dihai ca vacanțele chiar. De mi-ar fi și sertarele la fel de organizate ca vacanțele!

25. Pâinea caldă, cu coaja crocantă, scăldată în unt sărat, cu telemea și roșii. Ai de capul meu!

26. Pastele în orice variantă, mai ales cea italienească.

27. Patul proaspăt schimbat, mirosind a aer și a vânt (cel puțin în imaginația mea!).

28. O vază cu flori proaspete.

29. Casa curată, primenită, respirând liniștită.

30. Orice fel nou de mâncare pe care l-am bibilit cu succes și care primește cinci stele Michelin din partea familiei.

31. Plimbările împreună cu cei dragi.

32. Remi, Catan, tot ce jucăm și ne face să râdem.

33. Cerul noaptea, mai ales cerul de deasupra satului natal, la câmpie, întunecat, misterios și presărat cu scântei albe.

34. Orice masă la restaurant, mă simt întotdeauna ca o mare ducesă căreia i se recunoaște în sfârșit rangul.

35. Toate ocaziile în care mă dovedesc deșteaptă ( nu sunt foarte dese, dar destule din punctul meu de vedere).

36. Cumpărăturile, de orice fel. Bani să fie și eu cumpăr bucuroasă.

37. Mirosul de scorțișoară.

38. Sunetul valurilor, ritmic și cu efecte certe de hipnoză fericită.

39. Orice moment de iubire, simțită, văzută, auzită, numai iubire să fie.

40. Păturile calde, moi și cu efect implicit de clopot de sticlă.

41. Spațiile limpezi.

42. Relațiile depline, în care ești pur și simplu primit și omenit.

43. Săpunurile speciale, cu multe straturi diferite de arome și amestec de flori și fructe.

44. Momentele când sunt mândră de mine (destul de dese, pentru că stau bine la capitolul stimă de sine; ce să fac, dacă nu sufăr de modestie, nu sufăr și gata!).

45. Momentele în care sunt răsfățată de altcineva și mi se recunoaște indubitabila valoare! (ce vă spuneam?!)

46. Un foc bun în sobă, căldura mirosind a brad și spațiul atemporal în care se întâmplă minunea asta.

47. Terasele verii unde poți să savurezi trecerea în cel mai deplin sens.

48. Prăjiturile de casă, mai ales cele făcute de mine.

49. Cuvintele frumoase și sunt multe.

50. Strugurii cu miez verde sau negru translucid și arome ce nu pot fi descrise în cuvinte.

51. Roșiile cu gust și parfum.

52. Copilașii pe care îi strângi în brațe.

53. Hrușcă și colindele lui.

54. Ed Sheeran și mulți alții, la fel de blânzi și de drăguți în muzica lor.

55. Muzicalurile din Londra, aiii!

56. Visurile, care sunt mereu la liber.

57. Lumânările, arzând pentru cei dragi și duși, pentru cei vii și frumoși.

58. Băile cu picături de lavandă și cu bath bombs colorate. Îmi dau mereu o senzație luxuriantă.

59. Ciocolata de casă, cu biscuiți și stafide pe care o cumpăr de la Pret a Manger.

60. Amintirile dulci.

61. Cerul albastru de nu-mă-uita.

62. Momentele de bucurie euforică în care te simți una cu Totul.

63. Călătoriile, ori de care ar fi.

64. Zacusca de casă.

65. Râsul oamenilor frumoși la suflet.

66. Înghețata de vanilie vara.

67. Grădinile cu trandafiri și iarbă moale.

68. Colțișoarele de tihnă.

69. Oamenii buni.

70. Fotografiile minunate.

71. Jocul de aliniat bile, uitare mai mare nu există.

72. Facebukul și senzația de conectare pe care ți-o dă. Cu măsură, că după vreo juma de oră mă plicitisesc. Dar alea 30 de minute sunt perfecte.

73. Paharul de apă rece pe care-l sorbi însetat.

74. Bradul de Crăciun și beteala roșie.

75. Brățările cu zorzoane a la Desigual!

76. Buburuzele, mămăruțele vestitoare.

77. Momentele acelea când simți că poți să ajuți pe cineva și o faci din toată inima.

78. Tablourile cu floarea soarelui și marea cea albastră pictate de prietena mea din Sighișoara.

79. Prăjitura cu mere.

80. Ciorbițele cu leuștean.

81. Casa care devine Acasă.

Și câte și mai câte.

Licurici care fac din noapte zi.

Haosul devine cosmos, iar lumea un loc unde poți să trăiești.

Pânza de păianjen în care alergăm devine draperia de care atârnă noaptea plină de stele-lumânări.

Lumina lor e dulce și blândă.

Ghirlande albe și sarmale

Abia acum mă simt aproape de acest Crăciun, deși a fost anunțat cu surle și trâmbițe încă de la mijlocul lui noiembrie prin toate magazinele și mall-urile, pe străzi și prin vitrine, pe tot locul.

M-am făcut că nu-l văd, mi-am ferit privirea de strălucirea lui disperată și prematură și am continuat să mă mișc prin noiembrie, prin toamnă, cu încăpățânare, așa cum era și cazul.

În cele din urmă m-am împăcat să fiu în iarnă, lăsând-o să sosească încetul cu încetul, în ritmul ei alb și rece. Dacă trebuie, trebuie, mi-am zis. Nu-mi place iarna, dar parcă ei îi pasă de plăcerea sau neplăcerea mea. Vine, vrând, nevrând, bat-o norocul! Tot forțându-mă să nu văd ceea ce-mi orbea retina, era să ratez fiorul începutului de sărbătoare.

Da, acum chiar se strevede Crăciunul în zare, uite-l, e chiar lângă noi. Recunosc cinstit că e timpul să-l bag în seamă. Sărbătoarea mea preferată (asta pentru că vara nu e chiar o sărbătoare, e o stare a ființei, a soarelui, așa că nu o pun la socoteală), Crăciunul e momentul acela aparte, cu totul sclipicios, scăldat în lumină și în bine, ca un măr roșu-roșu în caramel înghețat. E colțișorul cu perne albe și fire de miere, beteală răsucită printre inimi, e Acasă în sfârșit, după nesfârșite drumuri în iarnă.

Îmi place de el, îl iubesc.

Și toate momentele care-l înconjoară în mod firesc sunt Crăciunul pentru mine.

Fac sarmale. Locuiesc în această metropolă englezească și fac sarmale. Românașii cei isteți au reușit să aducă verze murate la pungă, verze românești adevărate, o pungă și ai rezolvat o oală uriașă, mai ales dacă pui și varză dulce, cum îmi place mie. Luată tot de la magazinul românesc pentru că n-ai ce să faci cu varza englezească. Poporul ăsta are o varză cu frunza groasă și tare și fără gust. Nici vorba de vărzuca de pe meleagurile natale, cu foița subțire și străvezie și cu gust autentic de varză omenească. Ne-am aprovizionat cu mare tam-tam cu ditamai rucsacul, toate ingredientele le-am luat de acolo, inclusiv carnea tocată și cimbrișorul. Aia-i carne adevărată, cu grăsime să-ți curgă pe bărbie. Nu chestiile seci din magazinele englezești pe care scrie “Fat 2%”. Și alea-s fără gust. La sarmalele adevărate tre’ să-ți ștergi bărbia des, așa zicea Momo.

Era să nu găsim loc pentru toate angaralele în minusculul frigider de închiriat. Răsucesc acum foița murată, așez fiecare sarma în ditamai oloiul de fontă și, de la sine, îmi simt mâinile pline, sufletul plin. De vorbele mamei, care mă învață cum să fac sarmalele, de sfaturile bunicii, care aruncă și ea o privire peste umărul meu, suntem toate aici și facem sarmale într-o bucătărioară mică din mijlocul lumii. Eu și mamele mele. Sunt totuna cu ele.

Cum să nu fie Crăciunul?! Categoric este.

Învârt la sarmale și-mi aduc aminte cum îmi povestea bunica tot felul, când făceam lucruri împreună. Uneori cozonaci, alteori sarmale sau zacuscă. Sau tort cu ciocolată, tortul după care ne știe oricine ne-a călcat pragul, pe care îl fac la fiecare zi cu tam, tam sau pur și simplu. Cererea e mereu mare. Îmi amintesc cum mi-a spus povestea acelui neguțător grec de la începutul secolului care a navigat pe Dunăre și tot navigând și-a găsit nevestica, o fată din Ungaria, care a fugit cu el. Îmi place romantismul implicit, deși bunica nu spune o vorbă despre iubire și alte angarale. Ea povestește simplu. Cum grecul și unguroaica s-au stabilit în Valea Jiului și au devenit străbunicii mei. Îmi place să mă văd ca pe un amestec de syrtaki și csardas, plus niscaiva horă românească. Așa îmi explic dorul de ducă din oasele mele și casa pe care mi-o port în spate, ca o broască țestoasă, bătrână de sute de ani.

Crăciunul este și acest drum spre târgurile colorate, cu vin fiert (nu că mi-ar plăcea, dar zic și eu) și churros (ăștia da!), clătite fierbinți și vibrații clar conturate ce fac să tremure văzduhul a anticipare și minunăție. E mereu un drum spre locul unde sunt mulți oameni care nu mai pot de plăcere și veselie. C-așa e fain să fie oamenii, veseli.

Tot Crăciun e și când faci cozonaci. Cristinelu’ macină macul și nuca, eu îmi suflec mânecile și intru frumos în rând. Frământ agale, cu ochii până departe în zarea din spatele meu, unde stau înșirate mamele mele, cele de demult tare și cele mai de acum, rânduri, rânduri, ca soldățeii ceia din sculpturile chinezești. Nu știu de ce am această senzație ori de câte ori fac câte o chestie din asta tradițională. Poate e imaginația, poate e dorința, poate fi orice, dar nu are prea mare importanță pentru mine. Halucinație sau vis, mi-e totuna. Important e că mă face să mă simt bine, parte dintr-o ghirlandă nesfârșită, o figurină albă în acest șirag alb de hârtie strălucitoare atârnat de marginile cerului.

Niciodată nu mă simt singură când fac cozonaci. Întotdeauna simt că sunt cu toată familia mea uriașă și că e Crăciunul. Ar fi grozav dacă mi-aș convinge și familia că doar atunci se fac cozonaci. Dar mai e până acolo și până atunci. Uneori li se năzare că vor cozonaci de-aiurea, dar nu-i bai, eu știu că au nevoie doar să știe. Că suntem aici împreună și că totul e bine pe planeta Pământ.

Îmi place să fiu cu mama mea când mă ocup cu gătitul chestiilor din moși, strămoși, cu zâmbetul ei bun și plin de iubire, am prins-o odată în poză așa și așa încep să mi-o amintesc, pe măsură ce trece timpul nesfârșit, zâmbindu-mi cu dragoste, dincolo de orice. Mi-a gătit până i s-au terminat clipele, ultimul lucru pe care mi l-a pregătit au fost sarmalele de Crăciun. Îi spusesem că nu fac, nu am energie și chef pentru așa ceva. A doua zi m-a așteptat cu oala de sarmale. Nu știu de unde a găsit puterea de a le face, dar le-a făcut. Poate au ajutat-o toate femeile-îngeri din ghirlanda din spatele ei. Poate doar iubirea din inima ei.

Îmi place să fiu cu multele mele bunici și mâinile lor pline de riduri, iuți și încă puternice. Nu-mi amintesc zâmbetul lor, dar îmi amintesc mâinile. Și sfaturile, vorbele. Sunt toate aici.

Să nu uităm darurile. Tot Crăciunul, dragul de el. El le face pe toate. Daruri de zăpadă, de aromă de brazi, daruri de clar de lună și clipe care zboară, daruri de inimă și daruri de lumină.

Și această bucurie dulce ce foșnește agale prin toate colțișoarele.

Ce poate fi mai complet de atât?! Dragii, toți dragii, cu râs adevărat cântând pe fețele lor frumoase sau cu zbateri albe de ghirlandă, păsări în zbor, toți adunați în Casa curată, limpede, împodobită de sărbătoare. Unde e cald și bine, se aude muzică frumoasă de îngeri și miroase dulce a cozonaci. Unde ai vrea să încremenească totul în miere de chihlimbar. Atât e de bine.

E pur și simplu Crăciunul.