Buburuzisme 10

Lili (zburdând de fericire ca o veveriță cu scorbura plină de alune):

- Toată vacanța de Crăciun și de Revelion vom juca jocuri. EU deja am născocit două și mai găsesc. Aștept și propunerile voastre!

Ale (simțind un fior de interes): - Dă-ne un exemplu!

Lili (mândră de capacitatea ei nesfârșită de creație, deși s-a inspirat en gros și en detail de pe la alții): - O să fac un display cu bebeluși din familie sau cunoscuți și o să trebuiască să ghiciți care cine e. Am și listă cu premii pentru câștigători. Și cu pedepse pentru ceilalți! Apoi un display cu poze din vacanțe. Trebuie să ghiciți unde a fost făcută poza! O, daaa, va fi o vacanță foarte obositoare! adaugă ea foarte încântată.

Cristi (dându-și ochii peste cap): - Eu deja sunt obosit!

Ale (cu milă): - Poți propune și tu un joc!

Cristi (pe nerăsuflate): - Propun, cum să nu propun. Să ne luăm liber unii de la alții!

Alex se uită de jur împrejur, în bucătăria supraaglomerată, blaturile uriașe sunt pline ochi, se revarsă. Maică-sa gătește.

– Voi sunteți ca niște ciuperci fungus! Știți ce-s alea? Orice spațiu le dai, îl ocupă cu repeziciune.

Lilike (în focurile creației, fugind de la laptop la aluat și invers, în timp ce buchisește noua rețetă): - Cum crezi că se creează toate aceste capodopere?! Ia uite-aici, Rosenkrantz! Arată ca un trandafir scăldat în caramel?! Recunoaște că sunt bună!

Alex privește sceptic: - E dulce? Sau iar ai scos tot zahărul din rețetă?!

Lili (mustăcind în barbă): - A mai rămas ceva!

Cristi înfige furculița în farfuria plină de răcituri, tremurând gelatinos, mirosind a usturoi, a porc și a boia. Mestecă încet, savurând fiecare gram de grăsime. E acasă la el acum, în copilăria lui din Lonea. Mai dihai ca madeleina lu' Proust.

Înghite dându-și ochii peste cap și exclamă în extaz: -Very good, Lilike. My body is my temple!

Cred și eu! La cât am alergat prin York după toate ingredientele made in Romania!

Cristinel o vopsește pe Liliuca, să nu intre în noul an ca o babă dezlânată.

Cristi (cu multă dragoste):- Dar ce păr vâlvoi ai! 5 fire! Am văzut că este un magazin de peruci în York.

Lili (analizând nuanțele silabelor): - Dar ce compliment minunat. Mă simt foarte frumoasă acum. Freacă bine Cristinelu’, acoperă și chelia!

Cri (calm și la obiect): - Eu îți spun realitatea, nu feisbuk! Nu vrei să te tunzi băiețește?

Lili (cu speranța bruscă de întinerire):- Ți-ar plăcea?

Cristi (simplu): - Mie îmi placi oricum. Dar e adevărat că lupu-și schimbă părul, da’ năravul ba.

De râs, Liliuca e gata să cadă de pe scaunul unde Cristinel îi ține cele 5 fire pe care le freacă cu sârg și conștiință patriotică. Dându-și seama, cu regret, că e posibil să nu pună această glumă bună pe facebuk. Nu se cadrează cum trăbă cu imaginea ei.

Sau totuși?!

Cristi pune pe masă piesa de remi care nu-i trebuie, dar o lipește din greșeală de piesele deja coborâte ale lui Lilike, mândra posesoare a 45 de puncte.

Ale (cam speriat de evoluția mentală a babacilor): - Ce faci, tată?! Nu acolo, bre! Îi mută piesa la locul ei în șirul lung și colorat. Ai de capul meu, nu știu ce mă fac cu voi!

Lili (cu o privire visătoare, îndreptată spre negurile ce vor să vină):

- Am avut un deja-vu spre viitor, noi peste 20 de ani, jucând remi și adunând greșit 1 cu 3 și încercând să distingem culorile. Eu deja nu înțeleg care-i negru și care albastru.

Cristi (obișnuindu-se cu noua realitate): - De ce peste 20 de ani?! Nu e evident?! Se întâmplă chiar acum, sub ochii noștri!

În urma jocului de remi de aseară, Alex a câștigat și ne-a dat pedeapsă. Să ieșim la plimbare următoarea dimineață. Că așa se iese la plimbărică în familia noastră, ca o pedeapsă.

Alex, împingând lucrurile dincolo de limite: - Mâine dimineață la 7, înainte de micul dejun e bine?

Lili, care a rămas cu gura căscată de stupefacție: - În ziua de Crăciun, pe întuneric?! Înainte să mănânc?! Eu nu pot dacă nu mănânc. Fac foarte urât dacă mi-e foame. Foarte urât!

Alex (nebăgând în seamă): - Ne plimbăm pe acolo pe la cimitir, e tare frumos!

Cristi (în profundă negare): - Eu nu mă duc!

Alex (gata să facă față oricarui tantrum): - Tată, o să te simți mai bine când mergem la plimbare. Ne ducem!

Cristi (simțindu-se cam ca ciobanul mioritic): - Deja mi-e rău! Sper să vină ploaia! Cu spume! Și n-o să fie nimeni pe stradă, numai noi o să fim. În pustietate!

Am bodogănit noi ce-am bodogănit, dar a doua zi, după ora 9 din fericire, îmbuibați bine cu salată de boeuf, ca să rezistăm supliciului, am luat-o la pas.

Cristinelu’ (cu obidă): - No, hai odată, să scăpăm, dacă-i musai, îi musai!

Alex (satisfăcut): - Uite, tată, mai sunt și alții pe drum. Toți plimbătorii de câini. Nu te simți deja mai bine?! Plin de endorfine!

Cri (sarcastic): - Da, da, eram foarte stresat, acum nu mai sunt. Să vă fie clar, eu nu mai joc remi, că dup-aia pierd și tre’ sa umblu prin noroaie și cimitire! Eu și câinii!

Alex folosește mândru noul aspirator pe care l-a cumparat de Crăciun, cadou pentru familie. Are un mâner lung și tot felul de performanțe. Îl manevrează cu dexteritate și zice pretențios:

- Uite, tată, ăsta e „fiuciărul”! Uită-te bine, viitorul e chiar aici, printre noi!

Cristi, rapid ca o langustă: - „Fiuciărul” e când un aspirator face singur treaba, nu când muncești de-ți sar ochii să-l ții și să-l manevrezi.

Ale se recunoaște învins și mustăcește în barbă, în timp ce mișcă mâna cu forță, înainte și-napoi, înainte și-napoi. Curg apele pe el.

Cristinelu' nu se lasă: - Să căutăm alt „fiuciă”. Ăsta nu e bun, uite ce te-o transpirat!