Jurnal de Londra

Ziua 3

Cristi (atent la ce stație trebuie să coborâm): -Uite, scrie ‘Towards Warren Station!’. Towards, adică următoarea!!!

Important e că engleza nu e o limbă necunoscută pentru el.

Octi exclamă cu bucuria sinceră a marilor descoperiri: -Uite! Bus Lane! De când aștept să văd banda specială pentru autobuze!

Oana: -Bifeaz-o de pe bucket list!!!

Alex (încercând să scape de o nouă sesiune de cumpărături): -Oprim la Greenwich?

Oana: -Ce-i acolo?

Lili: -Crede-mă, nu te interesează, nu e nimic de cumpărat!

Madame Tussauds. Poze, poze. Îmi imaginez cum ar fi să te plimbi printre frumusețile de aici fără nimeni altcineva, doar ecoul pașilor tăi. Liniște, timp să studiezi detaliile statuilor, să-ți amintești înălțimea eroilor preferați, să le analizezi fiecare fir de păr. Perfect. Dar așa, e nebunie. Puhoi de oameni care stau la coadă să facă o poză cu Robert Pattinson, poza în sine devenind mai importantă decât orice altceva. Nebunie, dar distractivă, dacă ai nervii buni și, mai ales, dorința de a te distra! Pe care noi o avem din belșug! Mersul cu trenulețul prin istoria Angliei e grozav, iar filmul 4D extrem de reușit! Supereroi ce salvează Londra, cu efecte speciale, o chichiță ingenioasă ce salvează și excursia noastră la Madame!

Ieșim. Mor de foame. Mă apucă constant, tot la 3 ore! Mâncăm la “Paul”, restaurant –brutărie, cu aer ușor franțuzesc, jazz în fundal. Sendvișuri bune, bune, Octi descoperă o prăjiturică absolut delicioasă, din care gustăm cu toții, savurând gustul de vanilie pe care-l aveau probabil prăjiturile acum 100 de ani! Drum prin ploaie și vânt. Ploaia în Londra are un farmec aparte, căci știi că urmeaza ceva soare! De genul, Primark! Ăsta da, soare! Cine nu ar umbla printr-un pic de ploaie, când ținta e asta?!

Oana sigur ar umbla prin tsunami şi uragane! Oricum, ajunsă acolo, înnebuneşte subit și total. Cu faţa strălucind, aleargă de colo până colo, alege tot felul de haine, le aruncă în coş, renunţând imediat la ele, găsind altele şi mai şi! E raiul cumpărăturilor! O disperare cruntă se aşterne pe faţa lui Cristi în faţa sorţii potrivnice! Alex pare mai împăcat cu karma lui. Le sugerez destul de bădăran să aştepte afară, să bea bere, să facă ce-or face, d-ale bărbaților, dar să nu ne strice cheful! Să nu le văd feţele scârbite. Foarte ascultători, dispar. Iar noi, fetele, ne dezlănţuim! După vreo 2 ore de balamuc (cred că mii de femei au înnebunit în aceeaşi zi cu noi şi s-au decis să-şi facă cumpărăturile la Primark), ajung şi eu la disperare, plus o durere cruntă de picioare. Conving fetele să se aşeze la prima coadă, cea în care stai dacă vrei să probezi hainele. Dacă vrei, nu te forţează nimeni să aştepti cu 200 de femei în faţă! Se pare că aşa gândeşte şi Octavia, care, exasperată, e gata să le arunce pe toate. Nu-i mai trebuie!! Pe faţa Oanei se citeşte o hotărâre cruntă! Cea care denotă idealuri măreţe! Ea ar sta zece ore la coadă, chiar şi pentru o pereche de chiloţi! Îmi aduc aminte de aptitudinile pedagogice personale şi o iau pe Octi cu binişorul, doar nu o s-o lase pe Oana singură la coadă! Cu o privire de martir, se sacrifică şi rămâne şi ea să-şi probeze hainele. Aşa se educă tânăra generaţie! În spiritul iubirii aproapelui. Bravo mie!

După o veşnicie, în care eu personal am stat de trei ori la coada unde se plătea, aşteptându-le, terminăm, cu zâmbetul victoriei pe faţă. Ieşim, tragem aerul bun şi umed în piept, viaţa e frumoasă! Mai ales când urmează “Pull and Bear”! Elegant, frumos, liniştit şi conţinând frumoasa mea jachetă! Parfumul lui Cristi, Polo, cel descoperit prin dulapurile lui Samson, e găsit, identificat, cumpărat! Că doar n-o să-l luăm pe-al omului, zău așa! Doar suntem oameni serioși. Plus că trebuie să fim un model pentru urmași. Proaspăt parfumat, Cri străluceşte şi e în stare de alte prelingeri pe lângă vitrine.

Seară. Mâncăm. Sendvişuri din nou, dar cui îi mai pasă ce mănâncă??!!

Oana (abia articulând): -Mă simt…

Octi: -Şi eu la fel!

Parcă se simte o oareşicare spiritualitate în dialogul fetelor.

Oana (aproape anagramat): -Oare de ce mă doare aicia la cot carnea dă pă mine??!

Cri: -De la prea multe umeraşe cărate! Prin Primark.

Cristi (sporovăind de unul singur): -Tricoul cel nou, unicul pe care mi l-ai cumpărat, nu mai e nou după ziua de astăzi, trebuie să-mi iau altul! Câte tricouri am voie să îmi cumpăr?! Hm, da, da, după parfumul Polo, mărețul, cred că nici unul.

Văzând că nu îl bagă nimeni în seamă, îşi caută slujbe în ziar, neapărat în Londra. Ne înnebuneşte de cap toată seara, anunţându-ne de câte ori găseşte ceva, pronunţând în felul lui haios cuvintele englezeşti şi sorbind din sticla de vin. Tot roşu. A aflat că fetelor le place mai mult cel alb, aşa că-şi ia roşu.

Cristi:-Lili, eu îmi mai doresc un singur lucru. Să-mi iau ciocolata aia de 1 kg şi s-o duc acasă!

Alex: -Şi s-o mănânci tu!!

Cristi: -Păi da, ce-ai crezut?!

Lili, fără să-şi dea seama, priveşte în gol şi dă din degete, un tic nervos! Cristi şi Alex îşi dau coate şi mor de râs.

Lili (în defensivă): -Poate aşa e scris în codul meu genetic!

Cristi: -Codu’ lu’ pește!! Ăsta e Parkinson în toată legea! Sau traumă post-risipire de bani. Pe țoale!

Cristi:-Lili, când mă dai cu cremă pe picioarele mele obosite? Un masaj așa, în spiritul Londrei! Multicultural. Fii arabă!

Lili: -Eu trăiesc în matriarhat, s-avem pardon.

Cer învolburat pe balcon, vineţiu şi rece. Mâine plouă. Ce ne pasă?

Jurnal de Londra 2012

Ziua 2

Cristi a găsit un parfum prin dulapuri, superb, de evreu bogat (menajera ne-a spus că lucrează pentru ovreiul Samson!): -Îl iau cu mine, că are două!!

Oana: -Mă duc să scotocesc și eu!

Așa că ea scotocește, în timp ce noi ne luăm micul dejun. Fiecare cu prioritățile lui. Pâine prăjită crocantă, cu unt galben, gros, plutind pe crusta aurie, suc de potocale rece, cafea sau fulgi cu lapte (din fulgii lui Samson, bineînțeles! Să sperăm că nu va sărăci, bietul! Că noi sigur am sărăcit alegând minunatul lui apartament drept reședință de Londra!).

În fiecare dimineață, eu și Cristi ne vom trezi la 7 (de bună voie și nesiliți de nimeni) și vom savura pe îndelete masa de dimineață, răcoarea plăcută a balconului, Londra plutind sub nori, avioane, răsărituri, știrile minunate (Cristi pricepe engleza în mod instinctiv, ce înseamnă o ureche muzicală exersată cu clasici și Jean Michelle Jarre!!!). Aici, știrile nu te umplu de groază matinală, sunt plăcute și relaxante. Aflăm, de exemplu, că un leu a evadat pe undeva prin Essex, că prințul Harry se pregătește de o expediție la Polul Sud, că elevii englezi au păduchi, iar primarul Londrei apare cu părul vâlvoi de fiecare dată și spune câte ceva drăguț despre jocurile paralympice.

Apoi răsare și tînăra generație, fix la ora 9, când le dăm noi trezirea. La 10 suntem gata, energizați, ieșim pe ușă. Toată admirația mea pentru fete, care reușesc să fie punctuale, în ciuda schimbării a vreo trei toalete, fărdăluirii și coafării inovatoare.

Ne suim în autobuz, 24 to Hampstead Heath. Alex îi întinde banii șoferului și comandă 5 bilete. Îl vedem cu stupoare pe acela punându-și mâinile în cap și încruntându-se feroce. Ne speriem! Are un atac la vederea românilor în autobuzul lui?! Nu, nici vorbă! Calculează cu toate puterile neuronilor cât face 5 înmulțit cu 2,3. Când se prinde despre ce e vorba, Alex îl liniștește cu blândețe, spunându-i că avem suma exactă. Ușurat, nici nu-i mai numără și ne permite să urcăm. Sper să nu facă vreun accident din motive de stres post traumatic.

Trafalgar Square. Minunăție. E atît de limpede totul în frumusețe, încât luăm o hotărâre eroică: vom vizita National Gallery! Să ne culturalizăm și noi! E hotărârea tinerească și nebunatică a fetelor! Te pui cu adolescența! E superb, măreț! Umanitatea pe cele mai înalte culmi. Rezistăm vreo 15 minute. Mult mai interesant ni se pare shop-ul aferent, cu chestii delicate, din care răzbate fiorul grațios al artei! Gen: cană cu flori galbene. Motiv Van Gogh. Din păcate rămâne acolo, că e prea scumpă.

Leicester Square. Înfulec noodles and chicken in soya sauce. Pe stradă. Toate chinezăriile mă atrag teribil. Mă refer la mâncare! Stăm la o terasă, să ne mai revenim după tentativa eșuată de a pătrunde în lumea artei. Nu e ușor să realizezi că ești muritor de rând.

Oana, în timp ce soarbe finuţ din cocktail-ul ei, spune cu aceeaşi eleganţă graţioasă: -Ce frumoasă e sticluţa asta cu nisip!

Octi o corectează cu nonşalanţă: -E piper!

Şi-au luat fetele portofele cu motive londoneze.

Oana: -Nu-i mişto? Era să nu-mi iau, dar nu am rezistat tentaţiei!

Octi: -Vezi cum umbli cu al meu, e greu, că e plin.

Oana: -Şi ce, nu-ţi convine??!!

Umblăm ameţite de plăcere prin amalgamul colorat de raţe atârnate în vitrine, buticuri, suveniruri, reclame strălucitoare şi babilon de limbi. Alegem un restaurant chinezesc să mâncăm. 8 lire de persoană si mănânci cât vrei. Aici e de noi. Tăviţe nenumărate îmi fac cu ochiul. Octi se uită cu îndoială, nici vorbă de piept de pui la grătar! Îşi pune totuşi, cu mult curaj, chestii ce seamănă a carne şi ocoleşte în mod inspirat orice formă de sos. Oana, mai nesocotită, că aşa e felul ei, nu citeşte ce scrie pe etichete şi îşi toarnă cu entuziasm sos drăgălaş, roşior şi simpatic, peste toată farfuria ei. Probabil crede că e sosul bunicii din Petroşani. Mâncăm. Adică noi, care ne umplem farfuria a doua oară. Chiar şi Octi. Oana învârte prin farfurie, cu un rictus pe faţă. Oare o doare ceva?? Aha!! Se pare că totul e atât de iute, de nu poate mânca! Sosul i-a venit de hac. S-a lecuit pe viaţă de mâncarea chinezească!

Ale (mai punând niște piper pe rană): -Dacă nu mănânci tot din farfurie, îți fac ăștia un voodoo de o să stai 3 zile pe WC!

Oana (cu un grimasă de suferință adâncă): -Oricum o să stau după sosalina asta.

Acasă, seara.

Cristi (scotocind după ceva de mâncare): -Tot frigideru-i numai pâine! Ca homeleşii!

Ne-am aprovizionat, bineînţeles, cu delicioasa pâine şi bestialul unt! Micul dejun e cea mai importantă masă a zilei, oricine o ştie! Și pâinea, slavă domnului, e suficient de ieftină!

Noi, fetele, am făcut o groază de cumpărături. Cristi şi Alex, ce să facă?! Au aşteptat şi au aşteptat. Până s-au înverzit. Asta-i soarta! Eu nu înțeleg cum pot să se plictisească cu atâtea bluze și rochii de jur împrejur. Neamul ăsta bărbătesc are o hibă destul de serioasă.

Alex: -Dar ce roşii ţi-s obrajii, tată! Te-ai bronzat pe aici, prelins pe lângă vitrine?

Cristi: -De la nervi!!

Octi apare senină și regală din cameră, cu un tampon demachiant în mâna ridicată și întreabă practic: -Unde e uleiul de măsline? Să mă demachiez!

Ne uitam increduli la ea și ne tăvălim de râs. Apoi, bineînțeles că găsim și ulei de măsline printre rezervele lui Samson. Bietul om nu va mai rămâne cu nimic dupa invazia românilor.

Alex (mai mult retoric): -Fetelor, vreți să mergem la “musical”?

Oana (categorică, cu gândul la marile magazine ca-n povești): -Nu merită!

Lili: -Fetele astea, dacă le întrebi aşa, o să renunţe rapid la orice formă de cultură!

Oana: -Chiar mă gândeam ce să-mi cumpăr cu cele 25 de lire de la musical!!

Octi ne povesteşte că s-a trezit pe la 6, simţind că ceva era în neregulă pe planetă! Apoi şi-a dat seama că ceva ERA PREA MULT!! Avea prea multe perne!!!

Ne distrăm copios, fiecare în colţul lui. Oana stă cu laptopul pe un colţ al canapelei şi arată ecranului toate hainele pe care şi le-a cumpărat. Pe muteşte, flutură în faţa micului dreptunghi negru bluzele de dantelă, colanţii vărgaţi şi papuceii coloraţi cu flori. Îi arată iubiţelului comorile. Dar e o scenă de-a dreptul hilară, un spectacol de mimă dansată, colorat de micile comentarii care îi scapă, deşi el nu o aude. Cristi îşi savurează vinul pe care şi l-a luat şi din care a oferit doar o înghiţitură fetelor. Cu Alex nu i-a mers, că şi-a turnat singur un pahar! Şi doar nu era să-i smulgă paharul din mână lui kitchibobo cel iubit! A privit cu demnitate cum i s-a împuţinat lichidul preţios şi şi-a acceptat soarta! Aşa că stau amândoi unul lângă altul şi fac glume! Octavia stă cu picioarele încrucişate, laptopul în braţe (Samsonul avea şi laptop în apartament, mânca-l-ar mama de ovrei deştept!), sorbind din Dr. Pepper, ronţăind Pringles şi chiţăind cu prietenele. Eu sunt la masă, savurând o ciocolată şi numărându-mi chitanţele. Tre’ să fiu foarte agilă să nu rămân fără bani, cu fetele astea nu-i de glumă. Ele cumpără și cumpără, iar eu ce să fac?! Cumpăr și eu! Televizorul merge, casetofonul de asemenea, aerul răcoros a ploaie umflă perdelele de la balcon. Luna apare sporadic printre norii alergaţi, râdem de unul şi de altul. Ne prostim.

Fac bilanţul zilei. Minunat la cumpărături. Pe Oxford Street, la LillyWhites, oriunde am putut şi găsit! Octi strălucind de bucurie pură şi copilăroasă pe toate cele 4 etaje de la M&M, care au fost pur si simplu delicioase! Alex cumpărând o cravată cu bombonele! Nebunie cu fetele astea, nebunie zglobie, ușoară și luminoasă ca ele, în frumusețea și bucuria parcă neîncepută a vârstei! Parfumuri, inele cu fundițe, papucei, bluzițe! Cristi și-a luat adidași albaștri și vin roșu. Eu – sacoșa mea minunată cu London.

Pe autobuz, la etaj, spre casă, aproape în noapte, Cristi și-a luat inima în dinți și a declarat cu asprime: -Să știți că eu îmi iau vin și nu vă dau! Să vă luați, dacă vă trebuie!

Oana: - Dar de ce??!! Doar un unchi avem în Londra!!

Ale, în timp ce Lili cască groaznic, crezând că nu o vede nimeni (Cristi doarme de mult):

- The Beast!! The Beauty doarme!!”

Buburuzisme 4

Buburuzisme

Cristi (vorbind ca o morișcă stricată, cum vorbește de câte ori aplică pentru o slujbă, nu înțeleg, aplică de patru luni și încă nu s-a obișnuit?!) - Lili, oare să aplic aici? Oare știu să fac asta?

Lili (care scrie de zor la ale ei): -Cristi, te rog, nu mai rosti numele meu, că mă activezi. Nu vezi că scriu?!

Cristi (ardelenește): -No, am aplicat și azi la șapte slujbe. Din păcate numai la cleaneri. Probabil că au să mă respingă că nu am calificare. Mâine caut altceva. Sunt foarte pozitiv. Sunt pozitiv de patru luni!

Afară bate un vânt năpraznic care flutură periculos florile noastre drăguțe și dărâmă scaunele.

Lili (romanțioasă, nebăgând în seamă fenomenele atmosferice): - Uite ce lumină frumoasă aruncă soarele la apus. Mă duc pe balcon.

Izbită de vijelie în plină figură: -Aoleu, mi-e frică să mai ies pe balcon, că mă ia vântul.

Alex (resemnat cu fobia lui): - Mie mi-e frică și când nu bate vântul.

Cristi (fantazând la greu): -Vreau să-mi iau o râșniță de cafea manuală. Să vedeți ce gust are atunci cafeaua.

Lili (neîncrezătoare):- Cristinelu’, crezi că eu o să macin vreodată cafeaua manual?! Zău așa! Mă confunzi. Ia una electrică!

Cri: -Păi pot eu să pun râșnița dimineața la 5?! Să-mi săriți în cap că v-am trezit?!

Li (sec și imperturbabil): -Păi aștepți până la 7 când ne trezim!

Cri (revoltat): - Ceee?! Să stau 2 ore fără cafea?! Bine ar fi să avem trei apartamente și fiecare să facă ce vrea!

Ale: -Tată, am crezut că ne placi.

Lili face borcanul cu recunoștințe, în speranța că moralul întregii familii va rămâne la cote înalte și nu se va prăbuși în niscaiva cote de avarie. A fost ideea lui Alex, dar silly mum întotdeauna subscrie entuziasmat la ideile fiului ei prețios. Cristi nu pare la fel de încântat. “Și ce să scriu acolo?! În ziua în care beau o bere, sunt recunoscător că am băut o bere. Iar când nu beau, ceea ce e mult mai des din păcate, ce scriu?! Sunt recunoscător că exista bere la Tesco pe raft.”

Cristi, harnic nevoie mare șterge biroul lui Alex, lustruind de zor si deranjându-l la muncă.

Ale: - Mamă, uite ce face tata! Oprește-l. Foarte greu să trăiesc aici, cu voi!

Cri: -Mută-te! Nouă ni-i bine!

Mai nou, Cristi e obsedat de supa miso. Asa se cheamă, Miso soup. Îl apucă în diverse momente ale existenței, poate ăsta e comfort food-ul lui. Acum, duminică, cu ciorbă bună în frigider, sănătoasă, de fasolică verde, făcută de nevestica lui cea hărnicuță, tocmai a fost apucat de pofta Miso și a plecat să-și cumpere. De la magazinul japonez din cartier. S-a întors cu tot felul de plicuri și pliculețe. Sărăcuțu’ de el are acces doar la supa la plic, nu la rețeta originală ce implică zeamă adevărată. Nu mai poate de fericire. Desface tacticos ambalajul, răstoarnă conținutul într-o cană și ni-l arată și nouă. Mă uit oripilată la păstuța gălbioară moale, peste care a pus alge uscate negre. Urmeaza să toarne apă fierbinte și iaca supa!

Li (punând punctul pe i): - Arată foarte apetisant, Cristinelu’. Cum se zice, hm, care era cuvântul ăla în maghiară care denumește perfect ce-mi văd ochii?? A, daa, “foșoș”! Asta e, „foșoș”. Mai pe românește, diaree de câine.

Toată lumea moare de râs, inclusiv Cristi, care-și mănâncă tacticos Miso supa, netulburat de comparațiile neveste-sii.

E ora cinei, care nu se servește de obicei. Nu la noi în familie.

Cri (grijuliu): -Ale, ștergeți ochelarii, sunt pătați.

Ale: -Cu lacrimi. De foame. Credeam că nu mai văd bine de inaniție!

La micul dejun, în fața castronelului cu porridge, zmeură și afine, masă adorată de întreaga familie.

Cri: -Ale, ai auzit azi noapte vulpea aia care țipa pe aici prin careu?! Pe la 1.

Ale: -Normal, nu mă culcasem încă.

Li (savurând ultima linguriță prețioasă): -Vă dați seama că eu sunt singura care am dormit buștean și nu am auzit nimic. Eu sunt obosită, fraților, muncesc din greu, nu ca voi.

Ale (meditativ): -Pe mama o obosește socializarea aia încrucișată pe rețele, cu zece mii de oameni. Că nu văd ce altceva.

Lili: -Exact! Nu e ușor, să știți. Aș vrea să vă văd pe voi în locul meu.

Cri (scuturându-se oripilat): - Doamne-feri!

Cri (riscându-și viața): -Lili, eu până mâine la ora 7 când te trezești tu curăț un kil de mere și îl rad. Te privește ce faci cu ele, dar fă o prăjitură!!!

Li (șocată): -Deci vreți să fac și prăjitură cu mere și tort de ziua lui Cristi?! Ați înnebunit? Have you lost your minds?!

Ale (guru înțelept): -Mama, e timpul să cedezi și tu! E timpul de o vacanță culinară!

Așa că se face prăjitura cu mere. Dacă a grăit "the precious".Toată lumea e extaziată până la leșin și face planuri de hăpăleală rapidă.

Lili (grijulie să-si păzească porția în fața triburilor migratoare): -Fac prăjitura și o împart în trei. Fiecare își mănâncă porția în câte zile dorește. Care-i animal e animal. Mâine, eu îmi mănânc ce am păstrat si nu dau la nimeni! Că eu sunt temperată.

Alex: Tu nu da la nimeni, sunt de acord, dar nu garantez că eu nu o să iau!

Cri: -Prima tavă e a mea!

Ale: -Ce???!! Se fac mai multe tăvi??

Lili: -O laie, bălaie. O singură tavă, mamă, nu mai multe. Vrabia mălai visează.

Tocmai am avut un schimb drăguț de cuvinte cu Cristinelu’, care m-a umplut de bucurie. Stăm amândoi proțăpiți la laptopuri, la blatul din bucătărie, față în față. Fiecare cu ale lui. Alex e undeva prin colțul camerei, având un meeting și vorbind întruna în engleză, că doar în ce limbă să vorbească?! Deodată Cri ridică privirea, se uită la mine și cu zâmbetul până la urechi zice plin de iubire și mândru ca un cocoș: "Ce copil deștept avem! Știi de ce!" Eu mă uit la el zăpăcită, încerc să ies din “eseul” pe care mă străduiesc să-l lustruiesc, mă uit la el, nu știu ce vrea să zică, mă uit la el, încetul cu încetul mă adun și îi acord atenție, îmi dau seama ce vrea să spună și punctez:" De la oțetul de mere cu miere pe care l-am băut în timpul sarcinii." Râdem amândoi. Doar noi doi știm asta și nu am mai vorbit de zeci de ani despre subiectul cu pricina. Când am fost gravidă am citit undeva că dacă bei în fiecare zi un pahar cu oțet de mere amestecat cu apă, copilul o să fie deștept foc. Tâmpițica de mine așa am făcut, că de pe atunci eram silly rău. Am băut limonada aia cu oțet aproape în fiecare zi. Dar important a fost, în acest moment mic și cu totul magic, că amândoi am gândit același lucru. Și amândoi am știut ce gândim.

Poate n-am fost chiar așa de prostuță. Copilu’ sigur e foc de deștept.