Ca o pisică în Grecia

E plin de pisici pe aici.

Dimineața, când ieșim, le vedem pe cele trei ale pensiunii în cele mai interesante, ciudate, absolut perfecte poziții. De o lejeritate indiferentă, suficientă sieși. Nu te deranjează cu nimic, nu le interesează prezența ta.

Preferata mea e una aurie, toată numai miere și frumusețe și relaxare. Stau tolănite la umbră, coada le atârnă leneș, de multe ori le vezi răsfirate leneș pe canapeluțele din grădină, pe pernele destinate turiștilor de o vară. Le doare-n cot. Unde le vine, acolo își trăiesc plăcerea clipei.

Sunt hrănite, am văzut castronașe cu boabe și castronașe cu apă presărate în cele mai neașteptate locuri. Pe o bordură pustie, de-a lungul plajei și al mării, în colțurile mai pașnice ale tavernelor, la poalele unui palmier. Toți grecii au grijă maximă de ele. Sunt semn de protecție și de noroc. Amulete leneșe în mișcare. Cum să nu le grijești ca pe ochii din cap?! Plus că-s frumoase de numa, bată-le norocu! Frumoase în ele însele, frumoase și înțelepte și mai ales pașnice. De o pășnicie ruptă direct din țara veșniciei. Sau poate din rai.

Își savurează lenea și căldura și traiul bun. Sunt ca niște turiști în propria lor țară. Sunt reginele măslinilor și ale portocalelor.

Sunt esențe zen.

Oricui i-ar plăcea să fie pisică în Grecia. Mie mi-ar plăcea.

Când ești în Grecia, față-n față cu marea, cumva îți ieși din tine însăți, intri într-o zonă protejată a minții tale, încuiată de obicei cu zăvoare de lumină și sfori verzi ca lianele. Și locuiești acolo pentru câte zile ai norocul. Locuiești în frumusețe albastră, cufundat până-n gât în splendoare, relaxat de nu mai poți articula un gând coerent, trăiești pur și simplu la cote maxime, la nivelul mării și al scoicilor. Departe de lumea dezlănțuită. Foarte departe.

Te tolănești în splendoare și lași lumea să aibă grijă de tine.

Te cufunzi până-n gât în lejeritatea ființei.

Ca o pisică aurie, cu ochii mari, verzi, senini până la transparență totală.