Lilike, de felul ei, e destul de colorată la vorbă și nu numai. Din categoria desigual, zice ea, categorie care alunecă abrupt în hippy și neaoș românesc. S-o zicem delicat. Toate astea completează tabloul sinelui ei narcisic, ea fiind mereu în căutare de laude, fie ele și proprii. Ceilalți au cam obosit să i le dea pe bandă rulantă, așa că și le acordă singură, cu mărinimie, nu cumva să își supere copilul interior. Nu cumva să scadă în proprii ei ochi.
Acum, tocmai a reușit să-și mobileze o cameră și e foarte încântată de alegerile ei. În fiecare zi intră în cămăruța cu pricina, aprinde becurile, o admiră îndelung și oftează a fericire, apoi se blagoslovește singură. În mod repetat. Seară de seară, că numa’ atunci e acasă.
Lili (în extaz): - Ce cameră faină am! Să moară-n porcu-n coteț!
Alex (încă uimit de propria lui mamă): - Nu știu dacă asta e un upgrade de la „Țâță de mâță”! Pe care mi l-ai servit ieri! Că ăla mă oripilează complet!
Ale (plin de elan, în timp ce înfulecă la brânzoaice): - Tată, ce pot să fac la casă saptamana asta? Cum pot să ajut?
Cristi, scurt și cuprinzător: - Să te rogi să nu plouă prin acoperiș!
Lili (fericită, în timp ce rulează pe Amazon, una din ocupațiile ei preferate): - Ale, îți plac elfii ăștia șugubeți? Uite ce drăgălași sunt! Pe ea o cheamă Lilli, oare să-mi comand?! Parcă simt așa, o afinitate.
Alex (înecându-se de râs): - Nu! Nu vei pune nici un fel de pitici prin grădină. În nici un caz! Cu ce se ocupă unii, flower power, elfi și rățuște cu umbreluțe, comenzi de flori, în timp ce bietul tata stă în patru labe pensulând plinta cu tot felul de substanțe chimice și tușind de zor!
Lili (bosumflată, în timp ce dă „delete” la elfi): - Poi și io ce-s de vină?! Cineva tre' să se ocupe și de piticii casei!
Îi pun supa lui Alex, e ultima porție din oală, iese ceva cam la un sfert de castronel.
Ale, flămând, privește cu stupoare la cele trei linguri de zeamă și zice: - Asta e supă sau taster?
Lili (încântată): - Lasă, mamă, că îți arăt poza cu oala plină! Te saturi cu ochii!
Alex luptă cu tablele de remi, încercând să le pună la loc în cutie, împinge cu forță, transpiră, scândurelele de lemn nu mai vor să intre în locașurile unde au fost menite să stea.
Lili (gata să sară în ajutorul fiului adorat, își dă seama la timp că nu e cazul să se bage în această bătălie intergalactică, în fond fiecare bărbat are mândria lui și sarcina lui pe acest pământ): - Te las, mamă, să lupți cu proprii tăi demoni! zice ea înțeleaptă de nu mai poate.
Alex (murind de râs): - Scrie, mamă dragă, dar repede de tot, scrie gluma să nu o uiți. Că nu furnizezi prea des umor de calitate și așa o raritate merită să fie transmisă posterității!
Cristi (patern, milos, privind broboanele de sudoare de pe fruntea „copchilului’”): - Hai să te ajut, că văd că nu te descurci.
Alex (nițel sarcastic, nițel ușurat): - HA, a coborât regele de pe tron! Că de jucat ați jucat, dar m-ați lăsat numai pe mine să strâng.
Cristi (aruncând o privire spre nevastă-sa): - Poi Scribul n-are timp, dă-ncoa!
Lili (care și-a auzit "numele", tresare și aruncă o privire pierdută dintre litere și foi): - Lasă-le, că le facem noi!
Cri (știind el ce și cum): - Zise Scribul și se întoarse la scris. Aleluia! A rămas pe noi, bărbații!
Ce să-i faci, nu ai ce să faci.
Cristi (în timp ce frământă ca disperatul la pâine): - La anul de ziua mea vreau un robot de bucătărie de făcut aluatul. Privește cu speranță spre Liliuca cea prețioasă în timp ce izbește cu avânt sisific aluatul de masă.
Lili (plină de înțelegere și drăgălășenie): - Absolut. Pâinea ta e sarea și piperul casei noastre. E absolut mirobolantă. E vitală! Vei avea robotul tău. Îl meriți…Dar totuși, numai după ce avem o bucătărie mai mare și o casă a noastră.
Cristi (răsuflând adânc să se liniștească): - Tii, ce m-am bucurat! Dar ce scurt a fost momentul!
Alex (cu avânt de cercetaș): - Tată, am de gând să pun eu pavele în curtea din spate. Întâi scot podețul ăsta putred de lemne, apoi netezesc și pun pietrișul din fața casei. Ce părere ai dacă finalizez cu cărămizi roșii?!
Cristi (încremenit de groază): - Nu. Aici trebuie specialiști. Cu mașinăriile adecvate. Pe care tu nu le ai și nu are rost să le cumperi doar pentru o lucrare. Nici vorbă!
Alex (se uită spre Lilike, în timp ce înfulecă niscaiva clătite cu brânză): - Tata e firewall-ul meu. Orice idee am o respinge automat. Ferească sfântu’ să pătrund în zonele protejate de el. Bine, atunci. Ceva mai domestic. Fără mașinării. Sâmbăta viitoare vă fac eu clătite umplute cu șuncă sau poate sandvișuri calde. Mă mai gândesc.
Cristi (speriat): - Nu, nu clătite. Poate sandvișuri.
Alex (zâmbind subțire):- Firewall-ul a respins virusul. Again!
Dialog în casă, după ce Lilike și Cristinel au fost la o mare grădină, au cumpărat o tonă de plante și flori și au rămas faliți:
Lili: - Știți cum se numește honeysuckle în română? Caprifoi! Cât sunt de fericită că l-am luat! Cât e de încântător! Cât de mult îmi place! Ce zi briliantissimă!
Cristi ascultă cu gura căscată, neînțelegând nimic.
Lili (așteptând ca el să rezoneze cu bucuria și iluminarea ei) - Caprifoi, Cristi, caprifoi! Ascultă ce armonie simplă și dulce e în sunetele astea! Armonia copilăriei! A demultului!
După încă o secundă de năuceală, Cristi reușește să grăiască: - Da de unde știi tu de caprifoi?! Că parcă și eu am auzit, dar n-am văzut niciodată.
Lili (strălucind): - Din cărți, Cristinelule, din cărți! Ce splendoare! Și acum și caprifoi și glicină! Că și de glicină, tot de acolo știu! Din cărțile mele minunatissime! Care nu m-au lăsat niciodată la greu.
- Da, zice Cristi, mustăcind și încă năuc, și eu, tot din cărți! Din copilărie.
Alex (care a așteptat politicos ca mama lui să termine de exprimat entuziasmele): -Și capcanele alea de șoareci le montezi diseară? Sau acum?
😍😍😍
Alex: - În fața geamului meu pot să pun ce vreau eu?!
Li (cutremurându-se de oroare anticipată): - Nuuuu. Nici vorbă! Nici să nu te gândești să pui flori artificiale în grădină. Ar fi un dezastru absolut.
Alex (resemnat): - Las’ că mai cumpăr o casă. Casa mea. Și fac ce vreau în ea. O umplu de flori artificiale, îi pun gard „viu” artificial și mai văd eu. Când se mută vecina de alături, sar și cumpăr casa.
Cri (prompt și agil ca un adevărat scorpion ce este): – A, deci nu vrei să pleci departe de noi. Aha! Subconștientul a grăit!
Surprins, Ale râde cu plăcere, poate un pic artificial.