Buburuzisme 8

Cri (cu ochii închiși, lăfăindu-se în soarele de Corfu): - Ăsta are o problemă majoră. La cap. Sunt curios dacă se mai oprește vreodată.

Vecinul nostru de șezlong a sosit acum o oră. Slavă domnului că nu dis-de-dimineață! Am avut totuși două ore de plajă senină și dulce fără el. De când a venit vorbește întruna, stând în picioare cu tricoul pe el. N-a apucat să și-l dea jos. Vorbește și vorbește, poate e albaneză sau macedoniană. Cu o tonalitate monotonă, enervantă, în timp ce viața râde și se joacă în jurul lui. Are o mină serioasă și nu se lasă. “Poate e pastor și predică familiei plictisite” zice Cristi, întorcându-se la fel de plictisit de pe o parte pe alta. Omul explică și explică. Soția îi stă cuminte la picioare, în nisip, cochetă și în costumaș roșu, ascultând sau nu, n-are importanță, el vorbește. Copilele îi sunt în apă, zbenguindu-se, nu le vede. El doar vorbește. Părinții, poate, stau și ei în picioare și îl ascultă. După două ore, toată familia s-a cărat care încotro. Numai noi am rămas, amărâții. Noi și marea. Nevastă-sa se preface că doarme în șezlong.

Li (care nu mai poate să rezolve sudoku de atâta vorbărie): - Ioi, acum o să tacă! Uite, în sfârșit s-a așezat în șezlong și el, cred că l-au lăsat picioarele. S-a plictisit el de el însuși. Sau o fi observat din greșeală că a ajuns la plajă. Oricum nu mai are cu cine vorbi. Decât dacă predică-n pustie.

Eroare. Își deschide telefonul și sună pe cineva. Vocea lui continuă să toace uniform pănă ne luăm calabalâcul și plecăm să luăm prânzul. Ce ușurare! Îl vedem de pe terasă cum dă mărunt din buze. Fie binecuvântat!

Dimineață devreme, pe terasa îmbibată cu mare și albastru, așteptând soarele să aurească totul.

Cristinelu’ (agale, legănat): - Tu ai băgat aparatul de țânțari în priză?

Liliuca (încântată de sine): - Da, azi noapte! Tu dormeai. Mi-am dat seama că ai uitat și l-am băgat eu în priză. Absolut glorioasă invenție. Nu m-a mușcat nici un țânțar. Și erau o droaie.

Cristi (și mai legănat, gata să pufnească în râs): - Draga de tine. Aparatul nu avea pastilă în el. Ai uitat să-i bagi o pastilă.

Li (care știe să pareze astfel de nemernicii): - Ai văzut ce putere are gândirea mea pozitivă?! De când îți spun!

Aterizăm pe aeroportul din Londra. Cristi se uită cu jale în zare și exclamă patetic: „Vin norii negri, Liliuca. Nu asta am vrut! Hai-napoi în Corfu!”

Prânzul de duminică în familie

După ce a salahorit ca sclava Isaura toată dimineața, Lilike se așază satisfăcută la masă și declară pompos (nu de alta, dar mai bine să se laude singură, ca să fie absolut sigură că munca ei va fi apreciată la maximum!): - Sper că sunteți super încântați de toate bunătățurile! Nu mâncați așa bine nici la restaurant! Un deliciu! mai adaugă ea, în timp ce mușcă cu poftă dintr-o roșioară coaptă, cu arome de usturoi și rozmarin.

Roșia explodează și sare în toate părțile, că ce să facă și ea!

Alex (nici măcar uimit, ci doar obișnuit cu de din astea): - Da, mamă. Bine că nu suntem la restaurant!

Stăm cu toții fericiți în jurul cafeluței oferite de vecinii din Hong Kong, încercând să ne decidem cine o va bea. Nimeni nu se întreabă de ce ne-au dăruit doar o cafea. Nu ar fi politicos. Așa le-a venit lor și gata. Bine c-am primit-o și pe asta!

Lili (decizându-se să renunțe la prețiosul lichid în favoarea și mai prețiosului fiu, face conversație de-aiurea, descriindu-și programul TV, ca și cum ar interesa pe cineva):

- Aseară m-am uitat la Top Gun Maverick, de una singură, Cristinel a adormit când era acțiunea mai dihai, nu-i bai, apoi m-am uitat la zombilăi și în final, fericită și împlinită, m-am pus în pat și am jucat bile.

Ale (fals mirat): – Încă ai putere să joci bile? După atâția ani?

Cristi (martor obiectiv): – În fiecare seară are puterea asta. E o femeie foarte puternică.

Ale (privindu-și părințeii fenomenali pe care îi are și pace!): - Unul dintre voi e orientat spre interior, unul e orientat spre exterior.

Lili (extaziată și mândră de fiul ei deștept): - Ce frumos ai spus-o, Alexu’ lu’ mămuca!

Cristi: - Iar l-am văzut pe omul ăla cărând o cruce uriașă taman pe Oxford Street! Ce chestii uimitoare poți vedea pe strada asta!

Ale (râzând): - Unul dintre voi a auzit ce-am spus, unul nu.

Desfacem din pachetul de Amazon noul remi pe care l-am comandat. E mare, frumos, mirosind cumsecade a lemn. Nu-l mai suportam pe cel mic, de plastic. Nu mi-au plăcut niciodată înlocuitorii. Sunt mulțumită absolut întru totul de alegerea mea. A venit, în stil englezesc, de la Happy Deals Wooden Rummy Family Game.

Ne holbăm cu toții la Jolly. E încântător de haios, un mikimaus delicios cu două litere sculptate la bază, PC. După câteva ghiceli cădem de comun acord, e prescurtarea de la Păcălici. Ne place ideea și o păstrăm.

Lili (care se știe că vede detaliile după ani lumină de la apariția lor, pe la al patrulea joc, întoarce brusc tabla ei de lemn și vede eticheta. Instantaneu, începe să chirăie ca apucata):

- Aiiiiiiiii! Știu ce înseamnă PC. Piatra Craiului!

Alex: - Ce, e românesc?!

Lili (în extaz mioritic): - Daaaa, nu pot să cred! Și l-am comandat pe Amazon UK. Piatra Craiului, vine din Carpați, mamă dragă! Lemn adevărat, românesc! Și, luată de valul bucuriei, pupă cu drag eticheta, sub ochii stupefiați ai familiei. E românesc, Cristinelule!

Cri (plimbându-și cu grijă degetul pe suprafața rugoasă, pe care trebuie să o mai finiseze el):

- Mda. Se vede!

Piuie mașina de spălat. Cristi macină macul, așa că zice, fără speranță, de altfel: - Lili, știi să schimbi programul?

Lilike (mândră și înfiptă): - Să pun pe dryer?! Știu, cum să nu știu! Hai să vezi! (îl cheamă și pe Cristinelu’, pentru mai mare siguranță, că nu e totuși sigură mie-n sută).

În fața mașinii de spălat, se holbează o țârucă, neînțelegând o iotă.

- Cristinelule, zice ea plină de stupoare, asta e o mașină nouă de spălat! Eu știam pe aia veche!

Cri (dându-și ochii peste cap): - Da, e nouă, de vreo șapte luni.

Li (ridicând din umeri în clasicul “No, iaca!”): - Las că o să învăț când o să fim la casa noastră. Nu e cazul să mă strofoc acum.

Cri (cu o blândețe ieșită din comun): - Normal, drăguțo. De ce ai face-o?! Plus că era să intru în șoc anafilactic când ai zis că te pricepi. Mai bine așa, să știm clar ce poate fiecare. Și ce nu.