Buburuzisme 15

Mergem alene prin Trastevere, tocmai ne-am îmbuibat ca împărații romani, ah și oh, ce bun a fost! Absolut toate tavernele banale de aici nu sunt deloc banale.

Cri (analizându-și străfundurile stomacului): - Hm, ce ciudat. Parcă n-am mâncat de trei zile.

Li (fericită, atâta aștepta): - Așa te vreau, Cristinelule! Începi să te obișnuiești! Vezi coada aia?! Hai la ea! Au niște chestii faine acolo! Că doar nu degeaba e coadă. Știu oamenii ce știu!

Cri (lăsându-se în voia nevestii, că așa e mai înțelept): - Da, da, hai, nu cumva să nu gustăm vreo delicatesă! Ferească sfântu’! Oricum, deja am început să-mi fac cruci când văd mâncare. Hm. Încă nu funcționează totuși.

Ale (gânditor de numa’): - Nu știu de ce biroul meu se lasă într-o parte. Poate nu e bine centrat. Îmi trebuie un boloboc.

Cristinel (suav): - Poate apeși mouse-ul cu mâna grea.

Alex: - Mâna mea e grea și strâmbă ditamai biroul?!

Cri:  - Pardon, poate apeși cu tulpinița de mușețel.

Cri (lovit de entuziasm): - Ghici ce film pun, Lili!

Li (sceptică): - Sper că nu ăla cu Moș Crăciun de aseară.

Ale (mustăcind): - Poate o uitat deja că l-ați văzut aseară.

Lilike (terminată de maratonul culinar pe meleagurile străineze): - Deja am viziuni artistice de ce bine o să-mi fie când n-o să mai mănânc deloc, da’ deloc! Post negru, curat, murdar!

Cri (privind în zarea ruinelor romane): - Da, și eu simt același lucru. Ce bine o să fie cândva!

Cu greu ne-am târât până la apartament, după un colindat îndelung prin atmosfera romană.

Lili (văzând liftul la parter): - Slavă Domnului că funcționează, că deja mă lua cu plânsu’ la gândul că trebuie să urc până la etajul doi cu pastele cacio e pepe la bord. Îmi vine să-l pup, te rog să mă crezi.

Cri (făcând de-aiurea pe grozavu'): - Dar ce gânduri negative îți provoacă carbohidrații, Liliuca! Mai bine băgai niște miel, ca mine. Să vezi ce zburdai! Ca mielu’ pe plai! Ce dacă-s vreo 35 grade afară. Dar de acord, liftul e mană cerească! Treacă de la mine!

Cri (eroic până în străfunduri): - Vreau să spun că nu vreau mâncare marți, miercuri, joi și vineri. Se poate?

Lili (din fața laptopului): - De ce să nu se poată?! Vezi undeva mâncare?!

Cri (stoic de-a dreptul): - Da, chiar așa. Unde văd mâncare?! That’s my life.

Ne amuzăm în tandem, eu și Cristinel! Ne învârtim prin bucătărie ciocnindu-ne unii de alții și murim de râs! De felul în care Alex își face cafea. La drăguțul de aparat performant, care de obicei scoate cafele super. Pentru unii. El are rețeta lui proprie. Își pune într-o cană mare două expresso, ceea ce ocupă cu strictețe cam o treime, apoi umple cana cu apă simplă, rece și bună de la robinet! 😍😍 

Cristinelu' (mustăcind): - Chiorenia aia te trezește, sigur! 

Lili (gata să aprobe minunatele realizări ale fiului mult iubit): - Dă să gust, să văd ce și cum. Hm. Mai gustă o dată, ca și cum nu s-ar fi lămurit din prima la așa o bogăție de aromă. Dar e foarte bună! Pentru o apă chioară e de-a dreptul excepțională!

Alex (sec): - Și tu , Brutus! Își înșfacă cana și pleacă în camera lui, în timp ce noi, ca măgarii, hi hi ho ho hi!

Alex( privindu-mă duios și mirat probabil cum o asemenea forță zace în asemenea făptură firavă): - Ce mică ești, mamă.

Cri (ținând neapărat să clarifice situația): - Mică și rea. Așa cum sunt chihuahua.

Cristi îl dăscălește pe Alex ce întrerupător să foloseasca și de care să nu se atingă.

Alex (diplomat): - Fiecare cu problemele lui psihice!

Lili (scuturându-se): - Uec! Eu nu gust cârnații ăia, că scrie oaie pe ei!

Cristi (după ce s-a holbat cu lupa la ce scrie pe ambalaj): - Poți să mănânci liniștită. E cârnat de porc, Liliuca, gătit în sheep maț!

Ne-am luat mașinărie nouă. N-avem încotro, trebuie să testăm concentrația potrivită. Pe masă se înșiră paharele translucide cu diferite cafele. Să tot alegem. Alex vine cu o schemă inovatoare. E un strateg desăvârșit. Mereu mă uimește maxim.

Ale (iubitor): - Mă gândesc numai la biata mama, că ea ia foarte greu decizii. Mai ales dacă numărul posibilităților escaladează și sare peste cifra 2. Ce-ar fi să gustăm primele două, eliminăm una și apoi testăm câștigătoarea cu numărul 3. Și tot așa mai departe. Poate așa o să facă față.

Lili, care în urma a două expresso făcea deja ture prin bucătărie, întrebându-se de ce treabă să se apuce, s-a oprit brusc, realizând că mai sunt și alte cafele de testat și chiar nu e cazul să se epuizeze inutil făcând niscaiva treabă. Destulă energie îi trebuie să reziste vie la testare.

Li (sfârșită): - Cri, oare când să mâncăm azi, la amiază sau seara?

Cri (filosof): - Ideal ar fi când ni-i foame, Liliuca!