Buburuzisme 4

Buburuzisme

Cristi (vorbind ca o morișcă stricată, cum vorbește de câte ori aplică pentru o slujbă, nu înțeleg, aplică de patru luni și încă nu s-a obișnuit?!) - Lili, oare să aplic aici? Oare știu să fac asta?

Lili (care scrie de zor la ale ei): -Cristi, te rog, nu mai rosti numele meu, că mă activezi. Nu vezi că scriu?!

Cristi (ardelenește): -No, am aplicat și azi la șapte slujbe. Din păcate numai la cleaneri. Probabil că au să mă respingă că nu am calificare. Mâine caut altceva. Sunt foarte pozitiv. Sunt pozitiv de patru luni!

Afară bate un vânt năpraznic care flutură periculos florile noastre drăguțe și dărâmă scaunele.

Lili (romanțioasă, nebăgând în seamă fenomenele atmosferice): - Uite ce lumină frumoasă aruncă soarele la apus. Mă duc pe balcon.

Izbită de vijelie în plină figură: -Aoleu, mi-e frică să mai ies pe balcon, că mă ia vântul.

Alex (resemnat cu fobia lui): - Mie mi-e frică și când nu bate vântul.

Cristi (fantazând la greu): -Vreau să-mi iau o râșniță de cafea manuală. Să vedeți ce gust are atunci cafeaua.

Lili (neîncrezătoare):- Cristinelu’, crezi că eu o să macin vreodată cafeaua manual?! Zău așa! Mă confunzi. Ia una electrică!

Cri: -Păi pot eu să pun râșnița dimineața la 5?! Să-mi săriți în cap că v-am trezit?!

Li (sec și imperturbabil): -Păi aștepți până la 7 când ne trezim!

Cri (revoltat): - Ceee?! Să stau 2 ore fără cafea?! Bine ar fi să avem trei apartamente și fiecare să facă ce vrea!

Ale: -Tată, am crezut că ne placi.

Lili face borcanul cu recunoștințe, în speranța că moralul întregii familii va rămâne la cote înalte și nu se va prăbuși în niscaiva cote de avarie. A fost ideea lui Alex, dar silly mum întotdeauna subscrie entuziasmat la ideile fiului ei prețios. Cristi nu pare la fel de încântat. “Și ce să scriu acolo?! În ziua în care beau o bere, sunt recunoscător că am băut o bere. Iar când nu beau, ceea ce e mult mai des din păcate, ce scriu?! Sunt recunoscător că exista bere la Tesco pe raft.”

Cristi, harnic nevoie mare șterge biroul lui Alex, lustruind de zor si deranjându-l la muncă.

Ale: - Mamă, uite ce face tata! Oprește-l. Foarte greu să trăiesc aici, cu voi!

Cri: -Mută-te! Nouă ni-i bine!

Mai nou, Cristi e obsedat de supa miso. Asa se cheamă, Miso soup. Îl apucă în diverse momente ale existenței, poate ăsta e comfort food-ul lui. Acum, duminică, cu ciorbă bună în frigider, sănătoasă, de fasolică verde, făcută de nevestica lui cea hărnicuță, tocmai a fost apucat de pofta Miso și a plecat să-și cumpere. De la magazinul japonez din cartier. S-a întors cu tot felul de plicuri și pliculețe. Sărăcuțu’ de el are acces doar la supa la plic, nu la rețeta originală ce implică zeamă adevărată. Nu mai poate de fericire. Desface tacticos ambalajul, răstoarnă conținutul într-o cană și ni-l arată și nouă. Mă uit oripilată la păstuța gălbioară moale, peste care a pus alge uscate negre. Urmeaza să toarne apă fierbinte și iaca supa!

Li (punând punctul pe i): - Arată foarte apetisant, Cristinelu’. Cum se zice, hm, care era cuvântul ăla în maghiară care denumește perfect ce-mi văd ochii?? A, daa, “foșoș”! Asta e, „foșoș”. Mai pe românește, diaree de câine.

Toată lumea moare de râs, inclusiv Cristi, care-și mănâncă tacticos Miso supa, netulburat de comparațiile neveste-sii.

E ora cinei, care nu se servește de obicei. Nu la noi în familie.

Cri (grijuliu): -Ale, ștergeți ochelarii, sunt pătați.

Ale: -Cu lacrimi. De foame. Credeam că nu mai văd bine de inaniție!

La micul dejun, în fața castronelului cu porridge, zmeură și afine, masă adorată de întreaga familie.

Cri: -Ale, ai auzit azi noapte vulpea aia care țipa pe aici prin careu?! Pe la 1.

Ale: -Normal, nu mă culcasem încă.

Li (savurând ultima linguriță prețioasă): -Vă dați seama că eu sunt singura care am dormit buștean și nu am auzit nimic. Eu sunt obosită, fraților, muncesc din greu, nu ca voi.

Ale (meditativ): -Pe mama o obosește socializarea aia încrucișată pe rețele, cu zece mii de oameni. Că nu văd ce altceva.

Lili: -Exact! Nu e ușor, să știți. Aș vrea să vă văd pe voi în locul meu.

Cri (scuturându-se oripilat): - Doamne-feri!

Cri (riscându-și viața): -Lili, eu până mâine la ora 7 când te trezești tu curăț un kil de mere și îl rad. Te privește ce faci cu ele, dar fă o prăjitură!!!

Li (șocată): -Deci vreți să fac și prăjitură cu mere și tort de ziua lui Cristi?! Ați înnebunit? Have you lost your minds?!

Ale (guru înțelept): -Mama, e timpul să cedezi și tu! E timpul de o vacanță culinară!

Așa că se face prăjitura cu mere. Dacă a grăit "the precious".Toată lumea e extaziată până la leșin și face planuri de hăpăleală rapidă.

Lili (grijulie să-si păzească porția în fața triburilor migratoare): -Fac prăjitura și o împart în trei. Fiecare își mănâncă porția în câte zile dorește. Care-i animal e animal. Mâine, eu îmi mănânc ce am păstrat si nu dau la nimeni! Că eu sunt temperată.

Alex: Tu nu da la nimeni, sunt de acord, dar nu garantez că eu nu o să iau!

Cri: -Prima tavă e a mea!

Ale: -Ce???!! Se fac mai multe tăvi??

Lili: -O laie, bălaie. O singură tavă, mamă, nu mai multe. Vrabia mălai visează.

Tocmai am avut un schimb drăguț de cuvinte cu Cristinelu’, care m-a umplut de bucurie. Stăm amândoi proțăpiți la laptopuri, la blatul din bucătărie, față în față. Fiecare cu ale lui. Alex e undeva prin colțul camerei, având un meeting și vorbind întruna în engleză, că doar în ce limbă să vorbească?! Deodată Cri ridică privirea, se uită la mine și cu zâmbetul până la urechi zice plin de iubire și mândru ca un cocoș: "Ce copil deștept avem! Știi de ce!" Eu mă uit la el zăpăcită, încerc să ies din “eseul” pe care mă străduiesc să-l lustruiesc, mă uit la el, nu știu ce vrea să zică, mă uit la el, încetul cu încetul mă adun și îi acord atenție, îmi dau seama ce vrea să spună și punctez:" De la oțetul de mere cu miere pe care l-am băut în timpul sarcinii." Râdem amândoi. Doar noi doi știm asta și nu am mai vorbit de zeci de ani despre subiectul cu pricina. Când am fost gravidă am citit undeva că dacă bei în fiecare zi un pahar cu oțet de mere amestecat cu apă, copilul o să fie deștept foc. Tâmpițica de mine așa am făcut, că de pe atunci eram silly rău. Am băut limonada aia cu oțet aproape în fiecare zi. Dar important a fost, în acest moment mic și cu totul magic, că amândoi am gândit același lucru. Și amândoi am știut ce gândim.

Poate n-am fost chiar așa de prostuță. Copilu’ sigur e foc de deștept.