Buburuzisme de pe plajă

Cri (stând așezat pe prosopul lui galben lămâie, proaspăt achiziționat, pe care scrie încurajator și vesel "Kevin"): - Uite că Vasiliki vine cu prosoape de plajă! Și tu m-ai făcut să-l cumpăr pe Kevin, minionul!

Li (mucalită): - Sir Kevin, Cristinelu’! Și ți se potrivește minunat. Tu ești minionul meu! Plus că alea-s doar prosoape de rezervat șezlonguri. Nu de stat pe ele ca boieru’. Nu-ți dă nimeni prosop gratis. E o lume fără minioni! Numa' tu, unicul!

Lili (în urma unor analize abstracte de numerologie, făcute cu ochii dați peste cap): - Cri, fii atent, concediile noastre încep în 17, 17 aprilie Lanzarotte, 17 august Corfu. Trebuie să fie ceva legat de repetiția acestui număr în viața noastră, numai că încă nu înțeleg ce.

Cristinelu’ ( care își privește consoarta cu milă și drag, plus niscaiva mândrie națională, nimeni nu mai are una ca ea!):

- Liliuca, draga mea, mai fă niște Sudoku. Deși cred că taman de-acolo ți se trage. Știința asta pură, pe care ai exersat-o cam multicel aici pe plajă, te-a făcut să vezi tot felul de numere alergând bezmetice de colo până colo. Ți-am zis că cifrele nu-s pentru tine. Plus că te bate și soarele-n cap.

Li (ridicând din umeri): - Poi ce să fac, dacă grecii ăștia nu vând cuvinte încrucișate pe plajă! Ce oameni, dom’le! Da' ai dreptate, că și noaptea visez că pun cifre în careuri! Las’ că descopăr eu ce-i cu numărul ăsta. Tre’ să fie o chestie subliminală. Ce-mi place lumina asta de dimineață, adaugă ea, țopăind de la una la alta, în stilu-i caracteristic, uite, e poetică, dulce și pustie. Un pic cețoasă, tremurând la linia orizontului în așteptarea vipiei ce va să vină.

Cri (tresărind când aude de vipie): - Hai că-i soarele pe noi! Lasă cucului lumina! Hurry, hurry! Cremă!

S-au cumpărat cu mare atenție și responsabilitate două tuburi uriașe de cremă de protecție, factor 50, pentru bebeluși, aia a considerat Lilike că o va feri definitiv de orice pericol solar. Plus de cine știe ce chimicale se bagă în crema pentru adulți. Două săptămâni pe plajă nu-s de ici, de colo. Așa că acum Cristinelu’ se unge cu mare atenție cu cremă pentru bebeluși.

Li (fițoasă și importantă): - Să mă dai bine de tot, aici, unde nu ajung eu!

Cri (revoltat): - Stai, femeie, că întâi mă dau eu! Și în avion spune întâi să-ți pui tu masca de aer, apoi copchilul. Tu vrei totul de-a gata, hop, țop, exact ca un copil!

Marea susură senină printre albastrurile amestecate.

Cri (care se bronzează conștiincios, nu stă ca nevastă-sa la umbră, deși năucit de soare, își aduce totuși aminte să verifice ce face consoarta): - Ce tot scrii acolo, Liliuca mea?

Li (zâmbind fericită): - S-or deschis porțile inspirației. Ioi, ce bine!

Cri (ușurat): - Slavă domnului, măcar acum o să lași cifrele în pace.

Li (plină de speranță, i se trage de la atâta albastru, probabil): - Ajunge cât am stat și n-am scris nimica nimicuța. Să știi că aici o să mă vindec și de poluare. Dacă nici aici, pe un mal mic grecesc nu mai e aer curat, atunci unde papură vodă mai e?! Unde să mă mai duc? Pe altă planetă?!

Cri: - În Alaska! Lasă, nu te mai complica, scrie acolo!

Fac Sudoku. Adică mă tot holbez la el de vreo oră, nevenindu-mi să cred că nu mai găsesc nici o amărâtă naibilui de cifră. Îmi tot potrivesc ochelarii, pe partea de sus mă uit în zare, dar dacă greșesc un pic distanța, imaginea albastră se tulbură, pe partea de jos analizez cifrele, care și alea îmi joacă în fața ochilor, fratele meu, chestia asta cu 3 în 1 mă cam tulbură de cap. Mai bine îmi păstram eu cele trei perechi separate de ochelari. Vedeam și eu existența. Uite, probabil ochelarii sunt de vină că nu pot să fac un biet sudoku. Că doar n-o fi de vină capu', săracu'!

- Cri, cred că mă senilizez văzând cu ochii. Nema pișta de azi dimineață. Nici un 9, nici un 5, nici un 3, nimic.

- Dă-l încoace, zice Cristi deștept. Dă-l-ncoa la specialist! Se holbează, se holbează, nimic.

- Da’ tu vezi ceva? zice Lili grijulie. Să-ți dau ochelarii?

Cri (căscând ochii și mai tare): - Parcă văd ceva. Nu mi-i da. Sfinte Sisoe, bine că mai vedem marea!

Li (complet de acord și în consens ca niciodată): - Eu oricum văd numa’ albastru tot timpul! E o chestie de educație, Cristinelu’, e o alegere. Nu-i o chestie de vedere, zău așa.

Cri (nevrând să recunoască adevărul gol-goluț): - Da, da, bla, bla. Depinde de unghiu’ de vedere. Uite, Liliucule. La anu’ îmi iau și eu pălărie din aia. Cum are moșu’ ăla în apă. Mă rog, moș, vorba vine, că e de-o vârstă cu mine.

O familie frumoasă de greci se așază lângă noi. Cele două fetițe se ceartă, surori, cam de 8-10 ani, nu înțeleg nimicuța din sfada lor, dar tresar când cea mai mică începe să plângă. Cealaltă, războinică, perorează în continuare, clar, complet nevinovată în opinia ei. Mă uit să văd cum reacționează mama, întotdeauna mă uit după mamă, mi se pare cheia întregii familii. Le ascultă, se uită de la una la alta, pare indecisă. Sau nepăsătoare. Sau poate doar sătulă de a potoli două copile tot timpul. Copila plânge urgisită mai departe. Mă gândesc, simt, în șoapta capului meu că acum ar avea nevoie de o îmbrățișare. Și atunci mama o ia în brațe și o alină. Cum numai o mamă poate. Cealaltă, războinica, perorează și mai nervoasă. Gata să plângă și ea. Ceva i se pare nedrept. Pe ea o ia în brațe bunica și o alină cu blândețe.

Cum spuneam, o familie frumoasă. Zâmbesc și eu ușurată. Lumea a devenit un loc mai bun, deși, zău, era deja bună de tot.