Ibufrofenul la putere

Am venit aici acum un an și jumătate. Mi-am cărat punga de medicamente după mine, doamne feri’ să rămân fără. Medicamente pentru lombosciatică, când mă lovește fulgerător și nu mai pot să mișc, antibiotice pentru eventualele infecții, etc.,etc., până și sirop de tuse mi-am adus, nu cumva să behăi peste măsură și să fac vreo pneumonie. Ca doar britanicii nu aveau sirop de tuse. Ce să-i fac?! Eram îngrozită de toate poveștile care spuneau că englezii nu îți dau de-aiurea pastile la farmacie, așa cum suntem noi obișnuiți. Că te lasă să dai colțu’ fără să ridice un deget, pardon, fără să îți ofere niște amoxicilină amărâtă. Și doar penicilina s-a inventat de atâta timp taman de asta, să poți să ai acces nelimitat la ea, tu, profanul, nu s-o ții încuiată de zici că-i comoara lui Aladdin.

Și toate poveștile au fost adevărate.

Pentru început, cum îi șade bine unui românaș adevărat, am luat pastilele până s-au terminat. Apoi m-am uitat la punga goală și am oftat amarnic. “Acum ce mă fac?!” Sfinte Sisoe, aici, dacă te duci la farmacie și spui că te doare urechea, să-ți dea naibilui niște amărâte de picături, se uită la tine cu ochi străini și goi și îți recomandă, extrem de politicos, să mergi la doctor. Ce te tot bat la cap cu doctorii, zău așa?!

Dacă ceva e pe raft, e la liber. Așa că dacă te doare urechea, poți pleca acasă cu niște nurofen. Apoi, dacă te doare spatele și abia mai miști, îi bagi tot un nurofen. Dacă te lovește măseaua pe neașteptate, spui repede o rugăciune și mai iei un nurofen. Orice infecții ai avea, orice dureri, mergi înainte cu tupeu, una din trei: paracetamol, ibuprofen sau nurofen. Se găsesc și la Tesco, pe raft lângă pâine. Cred că una din astea e tot o variantă pentru cealaltă. Habar n-am și n-are nici o importanță. Pentru că, în mod miraculos, îți trece. O singură pastilă seara și a doua zi ești ca nou. Ca tânăr. Nu-ți mai scârțâie nimic, nimicuța. Ești fresh-bombon, gata de ieșit în lume să înfrunți covidul. Cred că și ăla trece cu nurofen. Or fi băgat ceva în el, că și dorm buștean când îl iau. Tre’ să am grijă să nu fac vreo dependență. Cum ar suna:”E dependentă, sărăcuța, de nurofen”?

Aspirina nu e pe rafturi. Trebuie să o ceri de la farmacistă. Care se uită suspicios pe deasupra ochelarilor și te întreabă dacă e pentru tine. Nici vorbă să te întrebe civilizat, ca în România, dacă vrei aspirină tamponată, Bayer sau naturală. Mai bine te lipsești și mai iei o cutie de nurofen.

Copilașii nu se îmbolnăvesc ca în România. Sunt la grădiniță toată ziua bună-ziua, tușesc sau le curge nasul timp de zile întregi, de săptămâni, ba chiar și luni, dar vin în fiecare dimineață, prezenți la joacă, umblă fără căciuliță sau abia cu o rochiță sub paltonaș, cei de școală sunt în uniforme cu pantaloni scurți și picioarele cam vineții acum, în ianuarie, dar nu au nevoie de stat acasă și de luat antibiotice. Pur și simplu le trece. Orice ar avea. De la sine.

La un moment dat mă apucaseră durerile de inimă. Niște junghiuri de nu mai știam de mine. Gata, m-am gândit, iaca, acesta e capătul sfârșitului. Încă suflând, am dat mesaj la clinică, aici așa e, întâi cu mesaje, în care explici ce dureri ai și apoi ești programat la o consultație. Dacă chiar ai nevoie. Bineînțeles că am fost programată imediat. Nu te joci cu inima! Consultație telefonică, că doar nu era să mă duc degeaba până la clinică. Mai ales dacă sufeream de inimă. Am răspuns frumos la întrebări, sperând că apoi urma să fiu programată la un specialist. Și ce să vezi, în urma convorbirii de vreo 10 minute, doamna doctor de la capătul firului a tras concluzia că nu e vorba de inimă, ci doar de un junghi oarecare. Apărut de-aiurea, din motive necunoscute. Și asta a fost tot. Am fost distrusă. Urma să mă duc pe apa sâmbetei și ăștia nu-mi făceau nici măcar analize. Am luat totuși un nurofen, să fiu sigură că mai rezist o perioadă. Și ce să vezi, m-a lăsat. Nu mă mai doare nici o inimă. M-am făcut bine. Cred că din cauză că așa a zis doamna doctor. Sau pentru că oricum n-avea rost să mă doară. Dacă tot nu mă investiga nimeni. Ce papură vodă, nu-mi puteam permite să mă stric de tot pe meleaguri străine.

Așa că acum nu mai am o pungă cu medicamente. Doar o cutiuță cu niște paracetamol, prafuri de febră și, bineînțeles, nurofen. Dacă și inima mi s-a reparat de la el!

Corpul uman e uimitor. Se rezolvă singur. Numai românii nu știu asta.