Zece spre doișpe chestii salvatoare

Uneori e de folos să știi cum să transformi cenușa zilelor în trandafiri. Trandafiri învolți, învolburați și plini. Trandafiri roz-portocalii, galbeni, roșii ca apusul, suavi și albi, trandafiri albaștri. Parfumați, uitându-se spre soare, uitându-se spre ploaie cu același surâs trandafiriu.

Pe mine, de câte ori mă apucă cenușeala de gât (fiindcă e normal să te apuce, e în firea lucrurilor), câteva chestii mă ajută să ies la lumină de după cortina plumburie. Uneori le aplic în avans, că de, nu strică să fii prevăzător cu pașii pe care o să-i faci sau cu ploile pe care le poți îndura.

1. Asta e o regulă fundamentală. Luați aminte și aplicați. Fiecare dimineață trebuie să înceapă cu parfumul preferat. În cazul meu, „La vie est belle“. Plec la drum, pe străzile cufundate în noapte, învăluită în aburi de patchouli, iriși, portocali în floare și iasomie și las în urmă o ușoară aromă de vanilie, doar așa, pentru a regăsi drumul spre casă. Bineînțeles că nasul meu nu e chiar atât de performant încât să distingă toate nuanțele astea glorioase, dar de ce există Google, dacă nu să-ți spună ce miracole sunt revărsate în esența ta de parfum?! E clar, mi se potrivește. Întotdeauna îmi dă o stare de bine să intru în baie și să împrăștii nițică viață frumoasă peste toată ființa mea însetată de bine. Nu e doar parfum, e putere și libertate. E frumusețea în esența ei. E urma de firimituri pe care o lași în spate ca să știi să te întorci.

2. Apoi e rândul eșarfelor. Colorate în toate apele. Unele aduc cu floarea soarelui înconjurată de apusuri și răsărituri, altele cu apele adânci ale mărilor și oceanelor, amestecând în aceeași tușă albastrul cobalt și albastrul de nu-mă-uita. Am și verzi cu mii de fire de iarbă strălucind picurate de rouă, am și pictate cu flori. Am o grămadă de eșarfe, pe care nu le port neapărat. Uneori însă le port și le simt cum radiază lumină și tinerețe. Alteori le agăț prin casă și vederea lor îmi umple sufletul de curcubeie. Eșarfele trebuie să existe, ce mai calea, valea. Dacă mai sunt și parfumate... oioioiii!

3. Vine la rând crema de mâini. De când am hotărât că e vitală, mâinile mele nu mai arată ca și cum au luptat cu 100 de ani de viață, tone de vase de spălat, apă clorată de nu mai știi unde se termină apa și unde începe clorul. Arată omenește. În fiecare dimineață le dăruiesc drăguța de Neutrogena și în fiecare seară, plăcuta și dătătoarea de bine, Nivea (cu asta se dădea și bunica și nu mai puteam de drag când o simțeam pe palmele ei bătrâne și bune). Plus orice altceva mă mai apucă în timpul zilei. Aveam o cremă foarte bună de la The Body Shop, dar deocamdată am renunțat la ea fiindcă conținea migdale și la grădiniță avem alergii la alune. Nu poți să mângâi un copilaș pe obrăjori cu mâinile impregnate în arome ostile. Chestia asta cu crema hidratantă e miraculoasă. Pentru câteva clipe (bune și-alea!) pielea își recapătă catifelarea de demult și simți aburul frumos al tinereții adiind pe lângă tine. O, daa, asta te poate scoate din spleenul existențial, absolut sigur, pentru câteva secunde aluneci senin prin tărâmul tinereții fără bătrânețe și al vieții fără de moarte. Și te simți al naibilui de bine. Doar cu niște cremă de mâini. Cât de simplu e?!

4. Vin la rând tablourile. Așezate cu meșteșug în dreptul zonelor în care te prăbușești, vrând să tragi obloanele și să nu mai faci nici o încercare notabilă vreodată. Eu mi le-am pus strategic în fața patului, la stânga și la dreapta. În fața canapelei și a fotoliului. Afară plouă sau e întuneric, la propriu și la figurat, eu mă uit țintă la peisajele mele marine, cade grămadă albastrul din ele. Cade și se repede spre mine într-un val de energie și bucurie care mă adună mereu de pe unde sunt risipită. Mai ales tablourile pictate de prietena mea au ceva magic în ele. Sunt un amestec de mare și floarea soarelui, de lumină și de drag, sunt ca un far care strălucește numai pentru mine, călăuzindu-mă spre țărm, spre certitudini și vise. Foarte importante tablourile. Ale mele trebuie să fie pline de culoare și neapărat cu apă albastră. În nici un caz alb, negru. Doamne feri! Că de, fiecare cu obsesiile lui.

5. Nici nu cred că mai trebuie să amintesc cărțile. Întinzându-mi mereu o mână salvatoare peste abisuri, trăgându-mă în sus, spre vârful muntelui și al pădurii, învelindu-mă în căldura lor protectoare, chemându-mă lângă lumina focului de fiecare dată. Acolo unde lumea e bună și nespus de frumoasă. Unde te simți în siguranță, înconjurat de cei dragi, de cei mult iubiți. În jurul focului, unde niciodată nu e întuneric.

6. Încerc să port cu mine un zâmbet în fiecare zi. Așa cum m-a sfătuit cândva, demult, o fată frumoasă, blondă, cu ochi de peruzea. Mă uit la oameni și le zâmbesc. Pentru că fiecare merită un zâmbet de bună dimineața. Pentru că eu merit un zâmbet de dimineață. Zâmbetele fac oamenii mai frumoși și viața mai blândă, mai înțeleaptă. Un zâmbet e așa de ușor și așa de pătrunzător, zboară ca un fluture alb de la o inimă la alta, trece prin ziduri și platoșe de metal fără să lase nici o urmă de arsură. Tot ce rămâne în urma unui zâmbet e un alt zâmbet.

7. Una din cele mai importante chestii în lupta contra urâtului e afară-ul. Fiindcă acolo e blânda și bătrâna natură. Presărată printre betoane și cimenturi, strecurată subtil pe lângă case și blocuri. Nelăsându-se biruită de aiurelile omului. Trebuie să ieși din casă și să iei la îmbrățișat copacii, frunzele, cerul, rățuștele de pe lac. Să mângâi vântul și veverițele, să asculți strigătul vulpilor și să simți gustul murelor. Vibrația pământului și tremurul ierbii. Apele nesfârșite ale luminii și cântecul norilor. Toate îți vor da sens și ritm. Îți vor dărui așa, pur și simplu, plinătate și bucurie. Fără să-ți ceară nimic în schimb. Te vor iubi și îți vor picura apă vie peste toate rănile. Verdele te va învălui cu toată puterea lui clocotitoare, florile ți se vor ghemui în suflet, culcușindu-se cald ca într-un cuib, iar cerul se va transforma în acoperișul casei tale preferate.

8. La fel de importantă e mâna caldă a omului meu. Uneori mă enervează de mor, alteori ne încontrăm ca doi tauri ce tocmai au văzut tot universul în roșu, dar întotdeauna, absolut întotdeauna, mâna lui caldă, puternică, e acolo pentru mine. Numai pentru mine, special pentru mine. Mă agăț de ea, mă opresc din căderea liberă și îmi dau seama că mi-e bine, am tot ce-mi trebuie ca să-mi fie bine, ce norocoasă sunt, ce dăruită. Să-i găsesc clipă de clipă mâna, ori de câte ori mi-e frig și mi-e întuneric. Ori de câte ori mi-e spaimă sau mi-e urât.

9. Să nu uităm cumpărăturile. Uimirea și încântarea în fața tuturor invențiilor umane și bucuria de a colinda printre ele. Când zic cumpărături mă refer mai ales la cumpăratul cu ochii, ce să-i faci, buzunarele mele sunt deseori goale și asta e, puțin îmi pasă, câtă vreme pot să-mi imaginez că îmi cumpăr toate acele giumbușlucuri. Le ating, le mângâi frumusețea, îmi imaginez cum le-ar sta așezate deasupra aragazului sau pe poliță, în baie și apoi plec complet fericită mai departe, să pipăi următorul obiect și să mă bucur că este. Doar este. Mă încarc de energie pozitivă prin puterea imaginației și a pipăitului cu toate simțurile. Oare aș putea încerca asta și la călătorii?! Hm, dacă aș vrea, aș putea. De multe ori am observat cum planificarea unei călătorii, imaginarea ei în cele mai mici detalii îmi aduce chiar mai multă bucurie decât călătoria în sine. Proiecția devine mai valoroasă decât realitatea. Și ce?! Eu fac ce îmi cade mie bine și dacă acest bine nu e chiar conform cu autenticitatea general valabilă, e conform cu autenticitatea mea. Și bună pace. Uneori îmi dăruiesc un mic moft și asta îmi încarcă toate bateriile cu bună dispoziție, sunt eu însămi așa de ușor de mulțumit, încât mă bat pe umăr și mă felicit singură. “Shallow water”, zice un gând mititel, dar îi trântesc repede ușa-n nas, asta este o listă despre shallow things, alea care te fac să ieși din apele adânci, de ce să șezi cu fundul în băltoaca lacrimogenă, dacă poți să te ridici?! Uneori nu poți, dar dacă poți, de ce să nu încerci?!

10. Vorbește. Spune și tot spune ce ai pe suflet. Vorbește cu prietenele, doar de-aia sunt acolo, să te asculte vorbind, favoare pe care le-o întorci oricând, vorbește cu dragii tăi, vorbește cu oamenii din jur, chiar și cu cei care te supără. Nu lăsa vorbele nevorbite. Nu le păstra pentru mai târziu, nu lăsa nici un „te iubesc” să se rătăcească de-aiurea, ce e păstrat pentru timpul când o să ai timp e bun pierdut pentru totdeauna. Vorbește și îmbrățișează. Toate îmbrățișările care îți vin. Lasă-te să dansezi fluid printre cuvinte și îmbrățișări, cântă ca la karaoke, din răsputeri, cu vorbele așezate în fața ochilor tăi, chiar dacă ragi ca o cămilă când vede oaza după zeci de zile prin deșert. Nu lăsa nimic bun nespus, nu aduna tristețile și relele în tine, că nu ai ce face cu ele când vine întunericul. Dă-le vântului și vântul te va scăpa de ele.

11. Nu te mai împotrivi. Nu lupta cu ce nu poți schimba. Nu îți transforma fiecare secundă într-o înfruntare pe viață și pe moarte. Ia lucrurile așa cum vin, ori de care ar fi ele, mâine nu vor mai exista. Lasă lumea să curgă și doar fii. Calm și frumos și dulce în acest moment. Nu mai fi stâncă colțuroasă, bună de spart dinții. Fii pământ moale, apă curgătoare, ploaie ușoară de vară. Nu te mai împotrivi, ție îți faci rău. Ideile în care crezi azi cu tărie, mâine se vor schimba. Mobila care îți place astăzi, mâine te va plictisi de moarte. Oamenii pe care îi crezi urâți s-ar putea să devină frumoși. Și invers. Nu te mai împotrivi. Lasă-te să curgi spre marea cea mare. Să aluneci lin și moale. Inevitabil. Spre albastru. Albastrul e atât de frumos. Nemuritor.

12. Cea mai importantă și cea mai importantă e iubirea. Iubirea, doar ea. Iubirea care îți umple sufletul de dulceață și de drag, de bucurie gălăgioasă de pinguini regăsindu-se, iubirea care îți umple inima de cald și de bine. Starea aceea extraordinară de bine după care tânjim toată viața și pe care numai iubirea ne-o poate da. Când simți că sufletul ți-e pasăre în zbor și vezi lumea îmbrăcată în atâta frumusețe încât te doare de frumoasă ce e. Când lumea devine un tărâm drăguț de-a dreptul și tu stai ținând cele mai calde mâini în jurul unui foc mare, generos.

Da, asta e dorința și voința mea. Să stau în jurul acestui foc strălucitor, ținându-mă de mână cu dragii mei cei mai dragi, parfumată cu „La vie est belle”. Din belșug, să se simtă aromele de patchouli și vanilie dincolo de mirosul jăratecului și al lemnului flacără. Purtând o eșarfă în jurul gâtului și simțind până la os toate esențele ei de albastru și verde. Înconjurată de case de cărți și case de copaci și case de iarbă verde, privind pe deasupra focului spre depărtare, spre marea care vălurește ușor. Mereu altfel, așteptându-mă.

Cu mîinile bine date cu crema bunicii, în siguranță, dar atât de curajoasă. Zâmbind din preaplinul inimii. Zâmbind dulce și cu drag. Primind cu porțile deschise toate zâmbetele care vin spre mine.