Cri (întinzându-se pe șezlongul care întâmplător e chiar în fața mea): - Liliuca, dacă vrei să vezi marea te uiți la mine. Lilike, mulțumită peste poate, adăpostită la umbră, sub umbrelă: - Întotdeauna, Cristinelu' meu. De câte ori mă uit la tine văd marea și numai marea. Eu în umbră, el în soare, fiecare cum îi place. Din când în când Cristinelu’ mă privește grijuliu, să vadă dacă nu m-a ajuns din urmă soarele, așa cum stau eu ca regina din Saba tolănită pe șezlong. -Hai sus

Am o dimineață absolut glorioasă în care toate mi se par perfecte. Cred că e efectul dispariției durerii. Aia de umăr. Și totul strălucește. Cerul e plin ochi de seninătate. Marea cu vălurele pe tot întinsul e plină ochi de dantele albastre. Culeg pietricele și sunt extaziată de frumusețea lor simplă, rezultatul a mii de ani de șlefuire anonimă. Seamănă cu oamenii aceia rari, prețioși, care luminează în întuneric, felinare încărcate de argint fluid. Oameni speciali pe care îi

Ce mai poveste! 😊)) Mâna a început să mă doară din a doua zi în Corfu. Așa ceva. Stricătoare de vacanță, durerea era sâcâitore, permanentă, nu mă lăsa să dorm. Îmi ridicam brațul cu mâna cealaltă și mă văitam de numa'. După o matură analiză post mortem, am tras concluzia ca de la mărețul meu rucsac minimalist, destul de greu, hm. Așa, pe la vreo 8 kile. Se pare că am ajuns vremurile în care nu mai pot căra minimalismul în spinare. Tre să mă întorc la trolerul pe roți, unul m

Să pornim de la premisa esențială că nesimțitul nu știe că e nesimțit. E evident. Dacă ar avea bun simț, ar ști. Dar n-are, așa că nu...