“Și acum ce facem? Cum putem împăca faptul de a trăi deopotrivă în cele mai bune vremuri și în cele mai rele? Unde găsim o busolă pentru a naviga într-o lume pentru care nu avem nici o hartă? Există vreo voce a înțelepciunii care să înlocuiască absurditatea turbată, să ne aline sentimentele chinuitoare de insecuritate și să ne dea o fărâmă de speranță? Răspunsul la complexitatea covârșitoare nu este o și mai mare complexitate, ci simplitatea reconfortantă.” (Alan Cohen, “Tao

M-am gândit îndelung la ce hotărâri mărețe aș putea lua pentru noul an. Pentru a evolua. Pentru a-mi schimba viața din bine în mai bine. Nu știu ce să zic, după atâția ani nou nouți, de-abia înființați pe lume, după atâtea hotărâri mai mult sau mai puțin revoluționare, că unele s-au repetat la nesfârșit, fără nici o finalizare, după atâtea și-atâtea bezmeticeli parcă nu aș mai avea încredere în rezoluțiile de început. Dar nici să merg așa de-aiurea, nu-mi vine. Cum să pășesc

E plin de pisici pe aici. Dimineața, când ieșim, le vedem pe cele trei ale pensiunii în cele mai interesante, ciudate, absolut perfecte poziții. De o lejeritate indiferentă, suficientă sieși. Nu te deranjează cu nimic, nu le interesează prezența ta. Preferata mea e una aurie, toată numai miere și frumusețe și relaxare. Stau tolănite la umbră, coada le atârnă leneș, de multe ori le vezi răsfirate leneș pe canapeluțele din grădină, pe pernele destinate turiștilor de o vară. Le

La trei ani, cu ochii rotunzi, limpezi ca apa de fântână, nevinovați din interior spre în afară, privim lumea cu uimire și încântare absolută. Totul e încărcat de potențial, încrederea noastră e atotcuprinzătoare, uriașă cât marea cea mare. Apoi începem drumul. Și toate ne dezamăgesc. Părinții sunt primii. Din eroi de benzi desenate, absoluți în puterile lor magice se transformă în niște banali imperfecți. Ne părăsesc la grădiniță, uitând de noi cu orele, lăsându-ne de izbeli